România

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Acest articol are nevoie de ajutorul dumneavoastră!
Puteţi contribui la dezvoltarea şi îmbunătăţirea lui apăsând butonul "modifică pagina".

România


în detaliu	mai mare

Deviză naţională: Nu are

Limbă oficială

Româna

Capitală

Bucureşti
44°24'49" N,
26°05'48" E

Oraş principal

Bucureşti

Preşedinte

Traian Băsescu

Prim-ministru

Călin Popescu-Tăriceanu

Sistem politic

Republică

Suprafaţă
- Total
- % apă

Locul 78
238.391 km²
3,0%

Populaţie
- Total
- Densitate

Locul 49
21.698.181
91 loc/km²

Independenţă

9 mai 1877
faţă de Imperiul Otoman

PIB
- Total
- PIB/cap de loc.

Locul 40
$204,4 miliarde
$8.400

Monedă

Leu (RON)¹ 1 Leu = 100 bani

Fus orar

UTC+2/+3

Imn naţional

Deşteaptă-te, române

Domeniu Internet

.ro

Prefix telefonic

¹A înlocuit "leul vechi" (ROL) la data de 1 iulie 2005

România este un stat situat în sud-estul Europei. Se învecinează cu Ucraina şi Republica Moldova în nord şi est, Ungaria şi Serbia la vest şi Bulgaria la sud. În sud-est, România are o porţiune de coastă care îi oferă acces la Marea Neagră.

Cuprins

1 Istorie
2 Şefi de stat ai României (începând cu Unirea din 1859)
3 Politică
4 Judeţe
5 Economie
6 Geografie
7 Clima
8 Populaţie
9 Cultură
10 Imnul naţional
11 Armata
12 Legături externe

[modifică] Istorie

Pentru detalii, vedeţi articolul Istoria Românieivedeţi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vedeţi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vedeţi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].

Graniţele României de astăzi includ o mare parte din teritoriul statului antic Dacia. În vremea lui Burebista aceasta cuprindea şi vaste teritorii la sudul Dunării, la răsărit de Nistru şi vest de Tisa (până la Alpi. Sub regele dac Decebal Dacia era deja în mare parte cucerită de romani, care aveau control asupra teritoriilor de la sud de Dunăre (Moesia şi Dardania), asupra Panoniei (între Tisa şi Alpi) şi a regiunii sudice dintre cursul inferior al Prutului şi Marea Azov. Dacia lui Decebal a fost şi ea în mare parte ocupată de către Imperiul Roman în anul 106 (împaratul Traian) care ulterior s-a retras din Dacia nord-dunăreană in perioada 270-275 (sub împăratul Aurelian). În acea perioadă numele Dacia a continuat să se folosească pentru două provincii romane sud-dunărene (din Serbia şi Bulgaria de astăzi), dar şi pentru teritoriul de la nord de Dunăre. În acelaşi timp, pentru regiunea dintre Marea Adriatică, Marea Neagră, Marea Marmara şi Marea Egee se încetăţenea termenul de "Romania", de la care vine şi numele actual de România.

Nicolae Iorga, pe baza izvoarelor istorice studiate o viaţă, concluzionează în Istoria românilor, publicată în parte postum, că poporul român s-a format "între Carpaţii beşkizi şi Pelopones şi de la Marea Adriatică la Marea Neagră." Această constatare este făcută şi de P. P. Panaitescu, Silviu Dragomir şi alţii, cu formula etnografică românii sunt urmaşii traco-ilirilor romanizaţi. Părintele Dumitru Stăniloaie observă că romanizarea - subiectul unor dezbateri vaste - s-a realizat în primul rând prin Creştinarea traco-ilirilor, proces care determina şi romanizarea şi deschidea calea către o latinizare adevărată şi pentru cei din apropierea comunităţilor creştine.

Invazia slavă din sec. VII va avea două efecte devastatoare pentru români. Întâi, va permite grecilor să transforme Romania în Imperiu romaic, adică grecesc (prin termenul de romaic se arăta continuitatea prin greci a Imperiului roman). Apoi va separa pe românii din sudul Haemului (Munţii Balcani), de cei din nord. Separarea va cunoaşte o serie de întreruperi şi mişcări de unificare, ca cea a Asăneştilor (sec. XII-XIII), fără a putea fi însă împiedicată până la capăt. Românii sudici - aromânii - vor rămâne separaţi de cei nordici. Alte ramuri ale poporului român - românii din Dalmaţia şi Istria, cei din Crimea, Zaporojia şi Caucaz - vor dispărea şi ele, total sau aproape total, în decursul istoriei.

În Evul Mediu, populaţia de pe teritoriul actual al României trăia în trei principate distincte: Ţara Românească, Moldova şi Transilvania. In secolul 18, primele două (Moldova 1711, Tara Romaneasca 1716) au fost vasale Imperiului Otoman, dar aveau autonomie internă, perioada cunoscuta ca perioada domnitorilor fanarioti. Transilvania aparţinea Ungariei, apoi Imperiului Otoman, apoi Imperiului Austro-Ungar, dar având de asemenea o autonomie largă.

Statul modern român a fost creat prin unirea dintre principatele Moldovei şi Ţării Româneşti, în anul 1859, odată cu alegerea concomitentă ca domnitor în ambele state a lui Alexandru Ioan Cuza. Acesta a fost nevoit să abdice în anul 1866 de către o largă coaliţie a partidelor vremii, denumită şi Monstruoasa Coaliţie, datorită orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au reacţionat astfel faţă de manifestările autoritare ale domnitorului. După înlăturarea lui Alexandru Ioan Cuza, conducerea ţării a fost asigurată de o Locotenenţă Domnească, aceasta fiind indirect responsabilă pentru perpetuarea Unirii. Aceasta nu fusese garantată decât pe parcursul domniei lui Cuza, momentul fiind depăşit de introducerea unei case domnitoare străine, de Hohenzollern din ramura catolică: din 1881, regi. România a devenit independentă în urma participării la războiul ruso-turc din 1877-1878.

Ţara îşi va mări teritoriul ca urmare a celui de-al doilea război balcanic, când în urma Păcii de la Bucureşti (1913) se obţine Cadrilaterul şi a Primului Război Mondial, când Transilvania, Bucovina şi Basarabia sunt obţinute, în cea mai mare parte, prin aplicarea politicii "autodeterminării naţiunilor" (principiile wilsoniene, cu iniţiative locale şi plebiscite), dar având ocazional aspectul unor campanii militare (1918-1919).

Basarabia, Bucovina de nord şi Ţinutul Herţa au fost încorporate Uniunii Sovietice în 1940, recuperate în anul 1941 şi apoi din nou încorporate în Uniunea Sovietică în anul 1944, iar astăzi se află în componenţa Republicii Moldova şi a Ucrainei. În anul 1940, Cadrilaterul a fost restituit Bulgariei.

După cel de-Al Doilea Război Mondial, România va deveni o ţară comunistă sub influenţa Uniunii Sovietice - contracarată, după cca. 1965, de o variantă autohtonă de regim comunist, ocazional, în probleme de politică externă, în opoziţie cu URSS. Regimul a rămas îndepărtat de orice altă tentativă de reformă internă, întorcându-se la abordări dogmatice autoritare, cu manifestări represive, pe măsură ce era confruntat cu politicile de Perestroika. În decembrie 1989, la capătul unei serii de evenimente sângeroase, edificiul politic comunist s-a prăbuşit.

Numele ţării a fost Republica Populară Română (RPR, 1947-1965) şi Republica Socialistă România, (RSR, 1965-1989). Numele actual, România, datează din 1989.

După încheierea Războiului rece în 1989, România şi-a îmbunătăţit relaţiile cu Europa, a aderat la NATO în 2004 şi este într-un stadiu avansat al integrării europene. Tratatul de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană a fost semnat de reprezentanţii statelor membre şi cei ai ţărilor aderente în Luxemburg, la Abaţia Neumünster, pe 25 aprilie 2005, urmând să intre în vigoare la 1 ianuarie 2007. Procesul de ratificare al Tratatului de aderare este în plină desfăşurare în parlamentele ţărilor membre.

Vezi şi: Preşedinţii României, Regii României, Domnitori români, Integrarea României în Uniunea Europeană

[modifică] Şefi de stat ai României (începând cu Unirea din 1859)

Principatele Unite/Principatul România

Alexandru Ioan Cuza	Principe al Principatelor Unite/României	24 ianuarie 1859 - 11 februarie 1866
Locotenenţa Domnească		11 februarie 1866 - 10 mai 1866
Carol I	Principe al României	10 mai 1866 - 10 mai 1881

Regatul României

Carol I	Rege al României	10 mai 1881 - 27 septembrie 1914
Ferdinand I	Rege al României	28 septembrie 1914 - 20 iulie 1927
Mihai I	Rege al României (minor, cu un Consiliu de Regenţă)	20 iulie 1927 - 8 iunie 1930
Carol al II-lea	Rege al României	8 iunie 1930 - 6 septembrie 1940
Mihai I	Rege al României	6 septembrie 1940 - 30 decembrie 1947

Republica Populară Română

Dr. Constantin I. Parhon	Preşedinte al Prezidiului Provizoriu	30 decembrie 1947 - 13 aprilie 1948
	Preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale	13 aprilie 1948 - 12 iunie 1952
Dr. Petru Groza	Preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale	12 iunie 1952 - 7 ianuarie 1958
Ion Gheorghe Maurer	Preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale	11 ianuarie 1958 - 21 martie 1961
Gheorghe Gheorghiu-Dej	Preşedinte al Consiliului de Stat	21 martie 1961 - 19 martie 1965
Chivu Stoica	Preşedinte al Consiliului de Stat	24 martie 1965 - 9 decembrie 1967

Republica Socialistă România (de la 21 august 1965)

Chivu Stoica	Preşedinte al Consiliului de Stat	24 martie 1965 - 9 decembrie 1967
Nicolae Ceauşescu	Preşedinte al Consiliului de Stat	9 decembrie 1967 - 28 martie 1974
	Preşedinte	28 martie 1974 - 22 decembrie 1989

România

Ion Iliescu	Preşedinte al Consiliului Frontului Salvării Naţionale	22 decembrie 1989 - 6 februarie 1990
	Preşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională	6 februarie 1990 - 20 mai 1990
	Preşedinte	20 mai 1990 - 17 noiembrie 1996
Emil Constantinescu	Preşedinte	17 noiembrie 1996 - 20 decembrie 2000
Ion Iliescu	Preşedinte	20 decembrie 2000 - 20 decembrie 2004
Traian Băsescu	Preşedinte	21 decembrie 2004 -

Vezi şi: Domnitori români, Basarabia, Moldova, Ţara Românească, Transilvania, Preşedinţii României, Regii României

[modifică] Politică

Pentru detalii, vedeţi articolul Politica Românieivedeţi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vedeţi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vedeţi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].

Parlamentul României este bicameral, fiind alcătuit din Senat, cu 137 de membri, şi Camera Deputaţilor, cu 314 de membri. Un număr de 18 locuri suplimentare în Camera Deputaţilor sunt rezervate reprezentanţilor minorităţilor naţionale. Diferenţa numărului de membri se datorează normei de reprezentare diferite de la o Cameră la alta. Astfel, norma de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaţilor este de un deputat la 70.000 locuitori, iar cea pentru alegerea Senatului este de un senator la 160.000 locuitori. Are rol legislativ, discutând şi votând legile ordinare şi organice, atât in comisiile de specialitate cât şi în plen. Membrii parlamentului sunt aleşi prin vot pe listă, universal, direct şi secret. Sistemul electoral este unul proporţional (membrii parlamentului se aleg din toate partidele care au depăşit pragul electoral de 5% din totalul sufragiilor exprimate, în baza unui algoritm). Alegerile se ţin o dată la patru ani, ultimele având loc la 28 noiembrie 2004.

Preşedintele României este ales prin vot direct o dată la cinci ani, printr-un sistem majoritar, în care câştigător este declarat cel care acumulează, la primul tur de scrutin, 50%+1 din voturile alegătorilor înscrişi în listele electorale. Dacă acest procent nu se atinge, are loc un al doilea tur de scrutin, la care participă primii doi candidaţi, fiind declarat câştigător candidatul care întruneşte cel mai mare număr de voturi. Până la revizuirea Constituţiei în 2003, mandatul prezidenţial era de 4 ani. Preşedintele desemnează un candidat pentru funcţia de Prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritate absolută în Parlament ori, dacă nu există o astfel de majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament. La rândul său, Primul ministru îşi alege membrii guvernului, guvernul fiind apoi supus aprobării parlamentului. Guvernul împreună cu preşedintele reprezintă puterea executivă în stat. Ultimele alegeri au avut loc la 28 noiembrie 2004 (primul tur de scrutin), respectiv la 12 decembrie 2004 (al doilea tur de scrutin).

Puterea judecătorească este exercitată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împreună cu curţile de apel, tribunalele şi judecătoriile.

Constituţia României, adoptată în 1991 şi modificată în 2003, este bazată pe cea din 1923 şi pe a celei de-a V-a Republici Franceze.

Vezi şi: Alegeri în România

[modifică] Judeţe

Pentru detalii, vedeţi articolul Judeţele Românieivedeţi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vedeţi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vedeţi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].

Teritoriul României este împărţit în mai multe regiuni istorice, şi nu există planuri de viitor pentru transformarea acestora în comunităţi autonome. Totuşi, există un plan de creare a unor regiuni de dezvoltare economică, formate din mai multe judeţe în funcţie de poziţia lor geografică. Deocamdată, România este împărţită administrativ în 41 de judeţe, plus municipiul Bucureşti.

Harta administrativă a României

Judeţele sunt (în ordine alfabetică):

[modifică] Economie

Pentru detalii, vedeţi articolul Economia Românieivedeţi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vedeţi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vedeţi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].

[modifică] Geografie

Pentru detalii, vedeţi articolul Geografia Românieivedeţi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vedeţi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vedeţi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].

Harta României

Chiar dacă în concepţia politică România se află în sud-estul Europei, din punct de vedere geografic ea se află la distanţe aproximativ egale - cca. 1500 km - între graniţa de apus (Oc. Atlantic) şi cea de răsărit (M-ţii Urali) a Europei, adică într-o poziţie central-sudică.

O mare parte din graniţa României cu Serbia şi Bulgaria este formată de fluviul Dunăre. Graniţa cu Republica Moldova este formată de râul Prut, un afluent al Dunării.

Munţii Carpaţi, care se ridică până la peste 2.500 m,domina relieful României, cel mai înalt vârf, Vf. Moldoveanu din Munţii Făgăraş, atingând 2.544 m.

Oraşe importante sunt:

Bucureşti 1.921.751 locuitori,
Iaşi 321.580 locuitori,
Cluj-Napoca 318.027 locuitori,
Timişoara 317.651 locuitori,
Constanţa 310.526 locuitori,
Craiova 304.142 locuitori.

Vezi şi

[modifică] Clima

Clima României este temperat-continentală, cu precipitaţii relativ reduse şi cu diferenţe mari între anotimpuri.

Vara este un anotimp călduros, care durează de la sfârşitul lui mai la jumătatea lui septembrie în câmpiile din Sud şi Vest. În sudul României există peste 20 de zile "tropicale" (cu temperaturi peste 30 C) şi peste 90 de zile de vară (cu temperaturi peste 25 C). Adesea, vara apar furtuni puternice cu cantităţi mari de precipitaţii. De notat că în zonele montane din Nord şi Centru vara este un anotimp temperat, cu puţine zile tropicale sau de vară, şi cu nopţi răcoroase.

Toamna este un anotimp mai scurt, de tranziţie, cu perioade lungi de uscăciune alternând cu perioade de ploi. În a doua parte a lunii octombrie vin primele îngheţuri, iar în noiembrie primele ninsori. În câmpii, acestea se manifestă adesea mai târziu decât în restul ţării.

Iarna este un anotimp friguros, în care masele de aer rece venite din Est aduc temperaturi de până la -20 C sau chiar sub (recordul este de -38,5). Zăpada nu este abundentă comparativ cu alte state europene, atât datorită lipsei de precipitaţii cât şi datorită creşterilor frcvente de temperatură. În Sud şi Vest cu precădere, stratul de zăpadă se topeşte şi reface de câteva ori în decursul unei ierni.

Primăvara este un alt anotimp de tranziţie, relativ scurt. Temperatura creşte cu repeziciune, îngheţurile dispărând în luna aprilie.

Temperatura medie anuală variază de la 11 C în lunca Dunării, la 6 C în Harghita. Temperatura medie a lunii iulie variază între 23 C şi 18 C tot în funcţie de regiune. În ianuarie, aceste temperaturi variază de la 0 C (la Băile Herculane sau la Mangalia) la - 6 C (în depresiuni).

Precipitaţiile sunt moderate. De la insuficienta cantitate de 400 mm din Dobrogea la 500 mm în Câmpia Română şi până la 600 mm în cea de Vest. Odată cu altitudinea, precipitaţiile cresc, depăşind pe alocuri 1000 mm pe an.

[modifică] Populaţie

Evoluţia populaţiei României între 1961 şi 2003

Principalul grup etnic în România îl reprezintă românii, vorbitorii limbii române, o limbă indo-europeană care descinde din latina vulgară. Ei reprezintă 89,5% din populaţie. Minorităţi importante sunt reprezentate de unguri, tigani, germani şi ucrainieni.

Majoritatea românilor sunt membri ai Bisericii Ortodoxe Române, una din bisericile ortodoxiei răsăritene. Până la unirea din 1918, în Transilvania mulţi români (cca. 40%) făceau parte din Biserica Greco-Catolică, ca urmare a activităţii intense desfăşurate de Biserica Catolică în sec. XVIII şi următoarele pentru trecerea românilor la Biserica Romei. În timpul regimului comunist, Biserica Greco-Catolica a fost interzisa iar greco-catolicii au fost forţaţi să aleagă între Ortodoxie şi Romano-catolicism. Cei mai mulţi au ales să devină ortodocşi, iar opţiunea şi-au păstrat-o şi după schimbările de la sfârşitul lui 1989. Catolicismul şi protestantismul sunt prezente mai ales în Transilvania şi Crişana. În Judeţul Bihor, de pildă, este centrul Cultului baptist din România, catedrala baptistă de aici fiind impresionantă. De asemenea, în România există şi alte culte, ca Ortodocşii pe stil vechi, evrei mozaici, Cultul armean şi altele asemenea, care, deşi au un număr mic de credincioşi au o mare vechime şi o prezenţă semnificativă în istoria statului român.

În Dobrogea, există o mică populaţie musulmană, rămasă de pe vremea colonizării otomane din trecut.

Reţeaua urbană este dominată categoric de greutatea specifică foarte mare a municipiului Bucureşti, care are peste 1.900.000 de locuitori. Oraşe cu rol de echilibru ("capitale regionale")sunt Constanţa, Iaşi, Craiova, Braşov, Cluj-Napoca, Timişoara şi Galaţi. Între 1992 şi 2002 populaţia tuturor roaşelor cu peste 100.000 de locuitori a scăzut, cu excepţia celei a municipiului Focşani. Există o tendinţă spre suburbainzare şi spre formarea de arii metropolitane - un exemplu este creşterea populaţiei judeţului Ilfov în dauna Bucureştiului.

Vezi şi:

[modifică] Cultură

Pentru detalii, vedeţi articolul Cultura Românieivedeţi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vedeţi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vedeţi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].

Vezi şi:

Literatura română

Muzică românească

Lista celor mai importanţi români

[modifică] Imnul naţional

1860 - Primele preocupări pentru un imn propriu-zis au avut loc în timpul lui Alexandru Ioan Cuza, când se organizează un concurs în acest sens şi trei compoziţii sunt adoptate pentru armata română, folosindu-se ca imn naţional una din ele, „Marş triumfal spre primirea steagului Măriei Sale", creat de capelmaistrul Eduard Lux.
1881 - Melodiei imnului compus de Eduard Lux i se asociază versurile lui Vasile Alecsandri cu denumirea „Imn Regal Român"', care rămîne Imn Naţional pînă în 1947.
1948 - Odată cu venirea la putere a comuniştilor, imnul ţării devine „Zdrobite cătuşe în urmă rămân", versuri de Aurel Baranga, melodia Matei Socor.
1953 - se adoptă „Te slăvim Românie" de Matei Socor, versuri de Eugen Frunză şi Dan Deşliu.
1975 - Imnul de Stat devine „Pe-al nostru steag e scris unire", compus de Ciprian Porumbescu în 1880, pentru a fi imnul societăţii studenţeşti „România Jună" din Viena.
1977 (octombrie) - Imn Naţional al Republicii Socialiste România devine „Trei culori", tot o creaţie a lui Ciprian Porumbescu.
1990 (ianuarie ) - Este adoptat ca Imn Naţional „Deşteaptă-te, române", versuri de de Andrei Mureşanu, melodia de Anton Pann. Poezia “Deşteptă-te române” a fost scrisă de Andrei Mureşanu în 1848, cu titlul iniţial “Un răsunet” şi a apărut în “Foaie pentru minte, inimă şi literatură” alături de prima parte a Proclamaţiei de la Islaz. Poezia a fost adoptată ca imn al revoluţionarilor români la 1848 şi a fost cântată pe o melodie de Anton Pann. În 1918, la Marea Unire, imnul a răsunat pe Câmpia Libertăţii de la Alba Iulia. După revoluţia din 1989 cântecul a fost adoptat ca imn naţional.

[modifică] Armata

Vezi: Armata Română Categorii de forţe armate: Forţele Terestre, Forţele Navale, Forţele Aeriene.[1]

Apărarea Civilă

Stagiu militar: este reglementat de Legea nr.46/1996, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.120/11.06.1996. În prezent, stagiul militar este obligatoriu de la vârsta de 20 ani, respectiv de la 18 ani, la cerere sau în timp de război. Durata obişnuită a stagiului militar este de 12 luni, respectiv de 6 luni în cazul serviciului militar cu termen redus, care este aplicabil absolvenţilor instituţiilor de învăţământ superior.

Vârsta considerată aptă pentru armată : între 19 ani (18 ani în timp de război) şi 35 de ani.

Barbaţi cu vârsta între 19 si 49 de ani : 5,952,834 (2004 est.)

Număr de recruţi anual: aprox. 167 000.

Cheltuieli pentru armată - în euro: aprox. 1,1 miliarde €

Cheltuieli pentru armată - în procente din PIB : 2.38% (2005)