Integrarea României în Uniunea Europeană

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Preşedintele României, Traian Băsescu, şi prim-ministrul Tăriceanu, semnând Tratatul de aderare al României

Integrarea României în Uniunea Europeană este programată să aibă loc la 1 ianuarie 2007. Această dată a fost propusă la summitul de la Salonic din 2003 şi confirmată la Bruxelles pe 18 iunie 2004. Raportul de ţară privind progresele României din octombrie 2004 a afirmat de asemenea data de 1 ianuarie 2007 ca dată de aderare pentru România şi Bulgaria. Cele două ţări au semnat Tratatul de aderare pe 25 aprilie 2005 la Abaţia Neumünster din Luxemburg.

[modifică] Istorie

România a fost prima ţară din Europa centrală şi de est care a avut relaţii oficiale cu Comunitatea Europeană. În ianuarie 1974, o înţelegere a inclus România în Sistemul Generalizat de Preferinţe al Comunităţii, după care a semnat o serie de acorduri cu CEE pentru facilitarea schimburilor comerciale. În 1980, România a procedat la recunoaşterea de facto a Comunităţii Economice Europene, prin semnarea Acordului privind crearea Comisiei mixte România - CEE, concomitent, fiind semnat şi Acordul asupra Produselor Industriale.

Relaţiile diplomatice ale României cu Uniunea Europeană datează din 1990, urmând ca în 1991 să fie semnat un Acord de Comerţ şi Cooperare. Acordul european a intrat în funcţiune în februarie 1995. Prevederile comerciale au fost puse în aplicare începând din 1993 printr-un "Acord Interimar". România a trimis solicitarea de a deveni membru pe 22 iunie 1995, împreună cu Declaraţia de la Snagov, un document semnat de toate cele paisprezece partide politice importante ale României, în care acestea îşi exprimau sprijin deplin pentru integrarea europeană.¹

În iulie 1997, Comisia şi-a publicat "Opinia asupra Solicitării României de a Deveni Membră a Uniunii Europene". În anul următor, a fost întocmit un "Raport privind Progresele României în Procesul de Aderare la Uniunea Europeană". În următorul raport, publicat în octombrie 1999, Comisia a recomandat începerea negocierilor de aderare cu România (cu condiţia îmbunătăţirii situaţiei copiilor instituţionalizaţi şi pregătirea unei strategii economice pe termen mediu). După decizia Consiliului European de la Helsinki din decembrie 1999, negocierile de aderare cu România au început la 15 februarie 2000.

Obiectivul României este de a obţine statutul de membru cu drepturi depline în 2007. La summit-ul de la Thessaloniki (Salonic) din 2004 s-a declarat că Uniunea Europeană sprijină acest obiectiv.

În Raportul de ţară din 2003, întocmit de baroana Emma Nicholson, parlamentară europeană în grupul popularilor creştin-democraţi, se menţionează că "Finalizarea negocierilor de aderare la sfârşitul lui 2004 şi integrarea în 2007 sunt imposibile dacă România nu rezolvă două probleme structurale endemice: eradicarea corupţiei şi punerea în aplicare a reformei". Recomandările destinate autorităţilor române privesc: măsurile anticorupţie, independenţa şi funcţionarea sistemului judiciar, libertatea presei, stoparea abuzurilor politiei.

Amendamentul 19 al aceluiaşi raport a dat cele mai multe emoţii la Bucureşti, deoarece în acesta se propunea iniţial suspendarea negocierilor cu România. "Parlamentul European cere Comisiei o analiză detaliată şi o monitorizare permanentă a problemelor menţionate în raport şi raportarea acestora către parlament. Prin urmare, recomandă Comisiei şi Consiliului să reorienteze strategia de aderare a României, pentru a îndruma această ţară către un stat de drept. (...) Cere Comisiei să stabilească de urgenţă un plan pentru o monitorizare mai bună şi mai eficientă a implementării acelei părţi a legislaţiei europene deja adoptate de România, în special în ceea ce priveşte justiţia şi afacerile interne", se arată în amendament.

După dezbaterea din Parlamentul European, raportului i s-a dat câştig de cauză, însă s-au realizat câteva schimbări care au moderat tonul acestuia. România a reacţionat imediat prin realizarea unui plan de acţiune pentru anii dinaintea aderării. Până la sfârşitul anului şi pe parcursul anului 2004, Uniunea Europeană a dat semnale bune în privinţa României iar la summit-ul de la Bruxelles din 2004, primul al uniunii lărgite, România a primit asigurări că face parte din primul val al extinderii alături de Bulgaria şi celălalte 10 state care au aderat la 1 mai la Uniune şi că Uniunea Europeană are în vedere integrarea acesteia la 1 ianuarie 2007, conform planului. Comisarului european pentru extindere, Günter Verheugen, a exprimat de multe ori în vizitele sale dorinţa Uniunii de a vedea România cât mai repede ca membru cu drepturi depline al acesteia.

Ceremonia de semnare a Tratatului de aderare s-a desfăşurat pe 25 aprilie 2005 în Luxemburg.

România a încheiat negocierile de aderare în cadrul summitului UE de iarnă de la Bruxelles din 17 decembrie 2004. Tratatul de aderare a fost semnat pe 25 aprilie 2005 la Abaţia Neumünster din Luxemburg, urmând ca cele două ţări să adere la 1 ianuarie 2007, cu excepţia cazului în care sunt raportate încălcări grave ale acordurilor stabilite, caz în care aderarea va fi amânată cu un an, până la 1 ianuarie 2008 (clauze de salvgardare).

Comisia Comunităţilor Europene a publicat în octombrie 2005 un nou raport de ţară, privind progresele înregistrate de România în perspectiva aderării la UE. Potrivit acestuia, România continuă să îndeplinească atât criteriile politice pentru a deveni Stat Membru cât şi criteriul unei economii de piaţă funcţionale. Raportul afirmă că „o punere în practică serioasă a programului propriu de reforme structurale îi va permite să facă faţă presiunilor concurenţiale şi forţelor de piaţă din cadrul UE.“. Raportul mai precizează că România a făcut progrese semnificative în alinierea legislaţiei interne la legislaţia Uniunii Europene şi va fi capabila să-şi îndeplinească obligaţiile de Stat Membru al Uniunii începând cu momentul preconizat al aderării, dacă va accelera pregătirile într-o serie de domenii şi se va concentra pe consolidarea capacităţii administrative în ansamblul ei.

[modifică] Opinia publică

În general, în România, opinia publică este favorabilă integrării europene. Potrivit Eurobarometrului 64, desfăşurat în toamna anului 2005, încrederea românilor în Uniunea Europeană, deşi încă cea mai mare între statele membre sau în curs de aderare, este tot mai apropiată de cea a altor state membre: 64% faţă de 62% în Portugalia şi Grecia.²

[modifică] Statutul României în Uniune

După semnarea Tratatului de aderare la 25 aprilie 2005, România a devenit stat în curs de aderare, obţinând statutul de observator activ la nivelul tuturor instituţiilor comunitare, fiind necesară asigurarea prezenţei reprezentaţilor români la nivelul instituţiilor europene şi al grupurilor de lucru ale acestora.³

Statutul de observator activ permite Românei să îşi exprime punctul de vedere, fără drept de vot, în procesul de luare a deciziilor la nivel comunitar, putând astfel influenţa aceste decizii şi promovându-şi intereselor naţionale.

România participă ca observator activ în următoarele instituţii ale Uniunii Europene:

Parlamentul European,
Consiliul European,
Consiliul Uniunii Europene,
Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi – COREPER I şi II,
Grupurile de lucru ale Consiliului,
Comitetele şi grupurile de lucru ale Comisiei Europene,
Comitetului Regiunilor şi Consiliului Economic şi Social.

După aderare, România va trece de la statutul de observator activ la cel de membru cu drepturi depline. România va deveni a şaptea cea mai mare ţară din UE, în termeni de populaţie. Ţara va desemna 35 de deputaţi pentru Parlamentul European, dar numărul acestora va scădea, printr-o reorganizare a locurilor din Parlament, stipulată în Tratatul de la Nisa. Limba română va deveni una dintre limbile oficiale ale Uniunii (a şaptea după numărul de vorbitori, în concurenţă strânsă cu neerlandeza), urmând ca fiecare cetăţean al UE să se poată adresa instituţiilor în această limbă. Denumirea de „Uniune Europeană” va primi statut oficial.

[modifică] Efecte asupra viitorului Uniunii

Amplasarea geopolitică a României va influenţa politica UE cu privire la relaţiile cu Europa de Est, Orientul Mijlociu, Turcia şi Asia. Prin Iniţiativa de Cooperare în Sud-Estul Europei (SECI), România are o oportunitate de a-şi demonstra supremaţia în regiune.

Integrarea în Uniunea Europeană a influenţat şi relaţiile regionale ale României. În consecinţă, România a impus un regim de vize pentru câteva state est-europene precum Republica Moldova, Serbia şi Muntenegru, Rusia, Ucraina, Belarus şi Turcia.

Oficialii consideră că ţara face parte atât din Europa Centrală cât şi din Balcani. Acest lucru reflectă ambiţiile dualiste ale guvernului român, care doreşte îmbunătăţirea integrării euro-atlantice a ţării, concomitent cu crearea unei zone de stabilitate la Marea Neagră.

[modifică] Note

¹ Melanie H. Ram, Ph.D., Sub-regional Cooperation and European Integration: Romania’s Delicate Balance
² Eurobarometrul de opinie 64.2, toamna 2005: „Declinul încrederii în UE şi al Euro-optimismului. România 2004-2005“
³ Ministerul Integrării Europene: „Coordonarea activităţii “
Ioana Vădăsan, Instituţiile şi Economia Uniunii Europene, Editura Universiţii de Vest, Timişoara, 2006.