Uniunea Europeană

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

**Uniunea Europeană**^¹
Drapel
Deviză: In varietate concordia (Română: Unitate în diversitate)
Imn: An die Freude (orchestral)

Capitală	Bruxelles
Parlament	Strasbourg (sediu oficial), Bruxelles, Luxembourg
Limbi oficiale^²	20 de limbi oficiale
Preşedinţi - Consiliul European - Consiliul UE - Comisia - Parlament	Matti Vanhanen Finlanda José Manuel Durão Barroso Josep Borrell
Creare Ca CEE - Semnat - Intrat în vigoare Ca UE - Semnat - Intrat în vigoare	Tratatul de la Roma - 25 martie 1957 - 1 ianuarie 1958 Tratatul de la Maastricht - 7 februarie 1992 - 1 noiembrie 1993
Suprafaţă - Total	Locul 7^³ 3 976 372 km²
Populaţie - Total (2005) - Densitate	Locul 3^³ 457 030 418 (EU-25) 116,4 locuitori/km²
Cel mai mare oraş	Londra
Produs Intern Brut (2005) - Total (Paritatea puterii de cumpărare) - Per capita (Paritatea puterii de cumpărare)	Locul 1^³ $ 12 332 296 $26 900
Monede	Euro (EUR sau €)^⁴, Coroană cehă (CZK), Coroană slovacă (SKK), Lats (Ls), Litas (Lt), Coroană estoniană (EEK), Liră malteză (MTL), Coroană Suedeză (SEK), Forint (HUF), Liră cipriotă (CYP), Zlot (PLN), Tolar (SIT), Liră sterlină (GBP sau £), Coroană daneză (DKK)
Fus orar	UTC 0 ... +2^⁵
Domeniu Internet	.eu
Prefix	+3^⁶ (propus)
^{Notă 1:} Vezi alte nume oficiale ^{Notă 2:} Vezi Limbile Uniunii Europene; statele membre pot avea alte limbi oficiale ^{Notă 3:} dacă se numără ca entitate unică ^{Notă 4:} Folosit de membri ai Zonei euro şi de instituţii europene ^{Notă 5:} +1 ... +3 în timpul verii; departamentele franceze de peste mări, UTC -4 ... +4 ^{Notă 6:} Fiecare stat membru are propriul prefix telefonic, în zonele 3 şi 4
modifică

Uniunea Europeană (UE, vezi şi nume alternative) este o entitate politică, socială şi economică, dezvoltată în Europa, ce este compusă din 25 ţări. Este considerată a fi o construcţie sui generis, situându-se între federaţie şi confederaţie.

Cuprins

1 Instituţii
2 Sistemul politic al Uniunii Europene
3 Membri
4 Teritoriu
5 Istorie
- 5.1 Integrarea României în Uniunea Europeană
6 Structura UE
- 6.1 Parlamentul European
7 Însemnele Uniunii Europene
8 Constituţia Europeană
9 Economia UE
- 9.1 Nivelul de trai
10 Vezi şi
11 Legături externe

[modifică] Instituţii

Sub prevederile articolului 7 al Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, revizuit ulterior prin tratatele integrării europene, principalele instituţii ale Uniunii Europene sunt:

Parlamentul European, care reprezintă cetăţenii Uniunii Europene, şi care este ales prin vot direct de către aceştia
Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Miniştri), care reprezintă fiecare stat membru
Comisia Europeană, care reprezintă interesele generale ale UE
Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene, care se îngrijeşte de respectarea legilor europene
Curtea Europeană de Conturi, care verifică finanţarea activităţilor UE

[modifică] Sistemul politic al Uniunii Europene

Pentru detalii, vedeţi articolul Sistemul politic al Uniunii Europenevedeţi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vedeţi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vedeţi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].

Sistemul politic al Uniunii Europene este definit într-o serie de tratate. Acestea urmează să fie în curând înlocuite de un document unic, Constituţia Europei. Tratatele actuale şi viitoare stabilesc pentru politica Uniunii Europene o serie de instituţii. Sistemul politic rezultat din aceste acte reflectă prin structura sa principiul democratic al separării puterilor în stat în puterea legislativă, executivă şi juridică, iar în ce priveşte procesul legislativ urmăreşte principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii.

[modifică] Membri

În prezent, Uniunea are 25 membri, dintre care şase membri fondatori din 1952:

Alte 19 state au aderat succesiv:

1973:
- Irlanda ,
- Regatul Unit,
- Danemarca
1981:
- Grecia
1986:
- Spania ,
- Portugalia
1995:
- Finlanda ,
- Suedia ,
- Austria .

2004:
- Polonia ,
- Slovenia ,
- Ungaria ,
- Malta ,
- Cipru ,
- Letonia ,
- Estonia ,
- Lituania ,
- Republica Cehă ,
- Slovacia .

Alte cinci ţări, Bulgaria, România, Croaţia, FYROM şi Turcia (asociată din 1963 şi în uniune vamală din 1996), sunt oficial candidate la aderarea la Uniunea Europeană. România şi Bulgaria vor deveni state membre cu drepturi depline la 1 ianuarie 2007. Cele două state au îndeplinit criteriile de aderare iar Tratatul de aderare a Republicii Bulgare şi României, semnat de reprezentanţii statelor membre UE şi de cei ai României şi Bulgariei la Abaţia Neumünster din Luxemburg la 25 aprilie 2005, a fost ratificat de parlamentele naţionale ale tuturor statelor membre ale UE.

Turcia este un candidat oficial la aderarea la Uniunea Europeană. Ambiţiile europene ale Turciei datează de la Acordurile de la Ankara din 1963. Turcia a început negocieri preliminare la 3 octombrie 2005. Totuşi, analiştii consideră ca această ţară nu va adera mai devreme de 2015, datorită numărului mare de reforme economice şi sociale care trebuie întreprinse. De la acordarea statutului de ţară candidată, Turcia a implementat reforme permanente în privinţa drepturilor omului, a abolit pedeapsa cu moartea, a oferit drepturi culturale minorităţii kurde, şi a avansat în rezolvarea diferendului cipriot. Totuşi, datorită diferenţelor religioase şi culturale în relaţie cu restul Europei, Turcia se loveşte de o opoziţie puternică din partea guvernelor conservatoare şi religioase ale statelor membre, în special Franţa, Germania, Austria, Grecia, Cipru şi Slovenia.

Croaţia este un alt stat candidat la aderare. Aderarea ar putea avea loc până în 2010, deşi procesul de aderare a fost încetinit printre altele de necooperarea Croaţiei cu Tribunal internaţional pentru crime de război de la Haga. La 9 noiembrie 2005, Comisia Europeană a recomandat acordarea statutului de candidat Macedoniei, devenind astfel cea de a treia republică ex-iugoslavă care câştigă acest statut.

Trei dintre statele AELS (EFTA), Islanda, Liechtenstein şi Norvegia sunt membre ale Spaţiului Economic European (SEE/EEA), statut care le permite acestora participarea în cea mai mare parte a aspectelor pieţei unice a EU, fără obligaţia de a adera. Elveţia, cel de-al patrulea stat EFTA, a respins participarea în EEA printr-un referendum, dar a stabilit mai multe tratate bilaterale care au un rol similar.

Pentru a putea adapta instituţiile europene la o uniune cu 25 de state, au fost prevăzute câteva modificări în Tratatul de la Nisa, intrat în vigoare în 2003.

Teritoriul şi populaţia UE au crescut printre altele şi după reunificarea germană din 1990, în timp ce înainte fuseseră diminuate (mai ales suprafaţa) prin retragerea Groenlandei (parte a Danemarcei) în 1985, după un referendum negativ.

[modifică] Teritoriu

State
în română	în limba locală	*
Austria	Österreich	AT
Belgia	België/Belgique	BE
Cipru	Kypros	CY
Danemarca	Danmark	DK
Estonia	Eesti	EE
Finlanda	Suomi	FI
Franţa	France	FR
Germania	Deutschland	DE
Grecia	Ellada	GR
Irlanda	Éire	IE
Italia	Italia	IT
Letonia	Latvija	LV
Lituania	Lietuva	LT
Luxemburg	Luxembourg	LU
Malta	Malta	MT
Ţările de Jos	Nederland	NL
Polonia	Polska	PL
Portugalia	Portugal	PT
Regatul Unit	United Kingdom	UK
Republica Cehă	Česká republika	CZ
Slovacia	Slovensko	SK
Slovenia	Slovenija	SI
Spania	España	ES
Suedia	Sverige	SE
Ungaria	Magyarország	HU
Aderare 2007
Bulgaria	Bălgarija	BG
România	România	RO
Fără dată prevăzută
FRIM**	Republica Makedonija	MK
Croaţia	Hrvatska	HR
Turcia	Türkiye	TR

Regiuni ultraperiferice ale Uniunii Europene

Departamente franceze ultramarine: Guiana Franceză (GF) - Guadelupa (Franţa) (GP) - Réunion (RE) - Martinica (MQ)
Regiuni autonome în Portugalia: Madeira (Mad) - Azore (Azo)
Comunitatea autonomă spaniolă Insulele Canare (Can)

(*) = Abreviere - Acronim - Siglă
(**) = FRIM = Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei. Este numele cu care UE a recunoscut oficial Republica Macedonia (aceasta fiind denumirea oficială din Constituţia macedoneană, nerecunoscută la insistenţele Greciei).

Note:

Deşi oficial întregul Cipru este stat membru al Uniunii Europene, prevederiile Uniunii se aplică doar în partea de sud a insulei.
România şi Bulgaria se vor alătura Uniunii în 2007 sau în 2008, în funcţie de decizia Comisiei din toamna anului 2006.

[modifică] Istorie

Pentru detalii, vedeţi articolul Istoria Uniunii Europenevedeţi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vedeţi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vedeţi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].

Tentative de unificare a naţiunilor europene au existat încă dinaintea apariţiei statelor naţionale moderne. Acum trei mii de ani, Europa era dominată de celţi, iar mai târziu a fost cucerită şi condusă de Imperiul Roman, centrat în Meditarană. Aceste uniuni timpurii au fost create cu forţa. Impreiul Franc al lui Carol cel Mare şi Sfântul Imperiu Roman au unit zone întinse sub o singură administraţie pentru sute ani. Uniunea vamală a lui Napoleon şi mai recentele cuceriri ale Germaniei naziste din anii 1940 au avut doar o existenţă tranzitorie.

Dată fiind diversitatea lingvistică şi culturală a Europei, aceste încercări au implicat de obicei ocupaţia militară a naţiunilor, conducând la instabilitate; unele încercări, însă, au durat mii de ani şi au fost însoţite de progrese economice şi tehnologice, aşa cum s-a întâmplat cu Imperiul Roman în timpul aşa-numitei Pax Romana. Una dintre primele propuneri pentru o unificare paşnică prin cooperare şi egalitatea statutului de membru a fost făcută de Victor Hugo în 1851. În urma catastrofelor provocate de primul şi al doilea război mondial, necesitatea formării unei (ce a devenit mai târziu) Uniuni Europene a crescut, din cauza determinării de a reconstrui Europa şi de a elimina posbilitatea unui nou război. Acest sentiment a dus în cele din urmă la formarea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului de către Germania (de vest), Franţa, Italia şi ţările din Benelux. Acest lucru a fost posibil prin semnarea în aprilie 1951 a Tratatului de la Paris, care a intrat în vigoare în iulie 1952.

Istoria, structura şi tratatele Uniunii Europene

1952	1958	1967		1993	1999	2003	?
		Comunităţile Europene: CECO, CEE, Euratom	Uniunea Europeană (UE)
Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO)
	Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA sau Euratom)
	Comunitatea Economică Europeană (CEE)			Comunitatea Europeană (CE)
				Justiţie şi afaceri interne (JAI)
				Justiţie şi afaceri interne (JAI)	Cooperarea poliţienească şi judiciară în materie penală (CPJMP)
				Politica externă şi de securitate comună (PESC)

Tratatul de la Paris	Tratatele de la Roma	Tratatul de fuziune		Tratatul de la Maastricht	Tratatul de la Amsterdam	Tratatul de la Nisa	Constituţia Europeană

"TREI PILONI" - Comunităţile Europene (CE, Euratom), Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC), Justiţie şi Afaceri Interne

Prima uniune vamală totală, denumită iniţial ca Comunitatea Economică Europeană (informal chiar şi Piaţa Comună), a fost creată prin Tratatul de la Roma în 1957 şi implementată la 1 ianuarie 1958. Aceasta din urmă s-a transformat în Comunitatea Europeană care este în prezent "primul pilon" al Uniunii Europene. UE a evoluat dintr-un organ comercial într-un parteneriat economic şi politic. Definitivarea Uniunii Europene s-a făcut prin ratificarea de către ansamblul ţărilor membre ale Comunităţii Europene a Tratatului de la Maastricht (Olanda), pe 7 februarie 1992. Ca preşedinte al Convenţiei pentru Viitorul Europei, fostul preşedinte francez Valéry Giscard d'Estaing a propus schimbarea numelui Uniunii Europene în Europa Unită, dar această moţiune nu a fost aprobată.

[modifică] Integrarea României în Uniunea Europeană

Pentru detalii, vedeţi articolul Integrarea României în Uniunea Europeanăvedeţi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vedeţi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vedeţi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].

România a fost prima ţară din Europa centrală şi de est care a avut relaţii oficiale cu Comunitatea Europeană. În 1974, o înţelegere a inclus România în Sistem Generalizat de Preferinţe al Comunităţii iar un acord asupra produselor industriale a fost semnat în 1980.

Ceremonia de semnare a Tratatului de aderare a Republicii Bulgaria şi României s-a desfăşurat pe 25 aprilie 2005 la Abaţia Neumünster din Luxemburg.

Relaţiile diplomatice ale României cu Uniunea Europeană datează din 1990, urmând ca în 1991 să fie semnat un Acord de Comerţ şi Cooperare. Acordul european a intrat în funcţiune în februarie 1995. Prevederile comerciale au fost puse în aplicare începând din 1993 printr-un "Acord Interimar". România a trimis solicitarea de a deveni membru pe 22 iunie 1995. În iulie 1997, Comisia şi-a publicat "Opinia asupra solicitării României de a deveni membră a Uniunii Europene". În anul următor, a fost întocmit un "Raport privind progresele României în procesul de aderare la Uniunea Europeană". În următorul raport, publicat în octombrie 1999, Comisia a recomandat începerea negocierilor de aderare cu România (cu condiţia îmbunătăţirii situaţiei copiilor instituţionalizaţi şi pregătirea unei strategii economice pe termen mediu). După decizia Consiliului European de la Helsinki din decembrie 1999, negocierile de aderare cu România au început la 15 februarie 2000.

Obiectivul României este de a obţine statutul de membru cu drepturi depline în 2007. La summit-ul de la Thessaloniki (Salonic) din 2004 s-a declarat că Uniunea Europeană sprijină acest obiectiv.

În Raportul de ţară din 2003, întocmit de baroana Emma Nicholson, parlamentară europeană în grupul popularilor creştin-democraţi, se menţionează că "Finalizarea negocierilor de aderare la sfârşitul lui 2004 şi integrarea în 2007 sunt imposibile dacă România nu rezolvă două probleme structurale endemice: eradicarea corupţiei şi punerea în aplicare a reformei". Recomandările destinate autorităţilor române privesc: măsurile anticorupţie, independenţa şi funcţionarea sistemului judiciar, libertatea presei, stoparea abuzurilor politiei.

Amendamentul 19 al aceluiaşi raport a dat cele mai multe emoţii la Bucureşti, deoarece în acesta se propunea iniţial suspendarea negocierilor cu România. "Parlamentul European cere Comisiei o analiză detaliată şi o monitorizare permanentă a problemelor menţionate în raport şi raportarea acestora către parlament. Prin urmare, recomandă Comisiei şi Consiliului să reorienteze strategia de aderare a României, pentru a îndruma această ţară către un stat de drept. (...) Cere Comisiei să stabilească de urgenţă un plan pentru o monitorizare mai bună şi mai eficientă a implementării acelei părţi a legislaţiei europene deja adoptate de România, în special în ceea ce priveşte justiţia şi afacerile interne", se arată în amendament.

După dezbaterea din Parlamentul European, raportului i s-a dat câştig de cauză, însă s-au realizat câteva schimbări care au moderat tonul acestuia. România a reacţionat imediat prin realizarea unui plan de acţiune pentru anii dinaintea aderării. Până la sfârşitul anului şi pe parcursul anului 2004, Uniunea Europeană a dat semnale bune în privinţa României iar la summit-ul de la Bruxelles din 2004, primul al uniunii lărgite, România a primit asigurări că face parte din primul val al extinderii alături de Bulgaria şi celălalte 10 state care au aderat la 1 mai la Uniune şi că Uniunea Europeană are în vedere integrarea acesteia la 1 ianuarie 2007, conform planului.

România a încheiat negocierile de aderare în cadrul summitului UE de iarnă de la Bruxelles din 17 decembrie 2004. Tratatul de aderare a fost semnat pe 25 aprilie 2005 la Abaţia Neumünster din Luxemburg, urmând ca cele două ţări să adere la 1 ianuarie 2007, cu excepţia cazului în care sunt raportate încălcări grave ale acordurilor stabilite, caz în care aderarea va fi amânată cu un an, până la 1 ianuarie 2008 (clauze de salvgardare).

[modifică] Structura UE



Primul pilon (supranaţional-federaţie)	Al doilea pilon (interguvernamental-confederaţie)	Al treilea pilon (interguvernamental-confederaţie)
Comunităţile Europene (CE)	Politica externă şi de securitate comună (PESC)	Cooperarea poliţienească şi judiciară în materie penală (JAI)
Politica agricolă comună Uniune vamală şi Piaţa internă Politica în domeniul conncurenţei , Subvenţii de stat Politică structurală Politică comercială Uniunea Economică şi Monetară Cetăţenia europeană Educaţie şi Cultură Cercetare şi Mediul înconjurător Reţele transeuropene Sănătate Protecţia consumatorului Politică socială Politica comună de imigraţie Politica în domeniul azilului Protecţia frontierelor	Politica externă: Cooperare Menţinerea păcii Observatorii electorali şi Trupele comune de intervenţie Drepturile omului Democraţie Asistenţa acordată statelor terţe Politica de securitate: Politica europeană de securitate şi apărare Dezarmarea Aspectele economice ale dezarmării Sistemul european de securitate	Trafic de droguri şi Trafic de arme Trafic de carne vie Terorismul Infracţiuni împotriva minorilor Crimă organizată Corupţie, coruptibilitate şi înşelăciune

Consiliul European (funcţional şi juridic este supraordonat organelor UE, nefiind un organ UE)	Comisia Europeană	Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Miniştri)	Parlamentul European

Ia decizii fundamentale Stabileşte liniile şi obiectivele generale	Propune legi Aplică planul bugetar Veghează la aplicarea legilor europene, a bugetului şi a programelor uniunii	Decide asupra proiectelor de lege ale Comisiei Stabileşte bugetul Încheie tratate internaţionale	Votează asupra legilor privind bugetul, în cazul respingerii apare procesul de negociere cu Consiliul de Miniştri

[modifică] Parlamentul European

Pentru detalii, vedeţi articolul Parlamentul Europeanvedeţi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vedeţi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vedeţi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].

Parlamentul European cu sediul la Strasbourg este adunarea reprezentativă a celor 460 de milioane de locuitori ai Uniunii Europene, urmând ca după extinderea din 2007 să reprezinte aproape 490 de milioane de europeni. În mare, tendinţele europene din statele membre se reflectă în fracţiunile politice de pe scena europeană.

Parlamentul are trei puteri importante:

Puterea legislativă reprezintă adoptarea legilor europene (foi de parcurs, ordonanţe, decizii).
Puterea bugetară, deci poate să exercite o influenţă asupra cheltuelilor comunităţii.
Puterea de supraveghere democratică se exercită asupra Comisiei Europene. PE îşi spune părerea despre numirea membrilor comisiei şi poate să depună o moţiune împotriva acesteia.

Din 2005, România are 35 de observatori în parlament, iar în 2007, numărul acestora va scădea la 33, dar aceştia vor primi drepturi egale cu cele ale oricăror parlamentari europeni.

[modifică] Însemnele Uniunii Europene

Pentru detalii, vedeţi articolul Însemnele Uniunii Europenevedeţi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vedeţi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vedeţi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].

Simbolurile Uniunii Europene se referă la drapelul, imnul, deviza şi moneda acesteia, conform Articolului IV-1 din proiectul de constituţie europeană. Potrivit constituţiei (care nu a intrat încă în vigoare) drapelul Uniunii este un cerc format din doisprezece stele, pe fond albastru, imnul este extras din Simfonia a 9-a, Odă Bucuriei de Ludwig van Beethoven, deviza este Unită în diversitate (deviza actuală este Unitate în diversitate), iar moneda acesteia este euro.

[modifică] Constituţia Europeană

Pentru detalii, vedeţi articolul Constituţia europeanăvedeţi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vedeţi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vedeţi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].

Pe 18 iulie 2003, proiectul final al tratatului constituţional (oficial Tratat de instituire a unei Constituţii pentru Europa) pentru Uniunea Europeană a fost publicat în Praesidiumul Convenţiei pentru Viitorul Europei.

Constituţia a intrat într-un proces de ratificare în toate cele 25 de state membre. După o serie de rezultate pozitive, Tratatul de instituire a Constituţiei a fost respins prin referendumuri negative în Franţa şi Olanda. Ulterior, tratatul a trecut în referendumul luxemburghez, după care procesul de ratificare a fost suspendat.

Vezi şi: Europa, Euro, Extinderea Uniunii Europene, Banca Centrală Europeană, Negocierile cu România

[modifică] Economia UE

Pentru detalii, vedeţi articolul Economia Uniunii Europenevedeţi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vedeţi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vedeţi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].

PIB pe cap de locuitor în dolari

Dacă Uniunea este luată ca o entitate de sine stătătoare, ea are cea mai mare economie din lume cu un produs intern brut în 2004 de 12.332.296 milioane de dolari (PPC). Este preconizat ca economia UE să crească în următorul deceniu, prin aderarea unor state noi - în special datorită faptului că noile state sunt de obicei mai sărace ca media europeană, urmând ca rapida creştere a PIB-ului în interiorul uniunii să contribuie la dinamica Europei unite. Totuşi, se estimează că zona Euro va creşte doar cu puţin peste 1 la sută pe an 1, în timp ce alte state bine industrializate, cum sunt Statele Unite vor creşte de trei ori pe atât, cu o medie de 3.2% pe an. 2.

[modifică] Nivelul de trai

Mai jos se află un tabel, care prezintă PIB-ul nominal total, PIB-ul nominal per capita, PIB-ul per capita (PPP) în funcţie de cel mediu pe uniune pentru cele 25 de state membre, pentru întreaga Uniune, pentru România şi Bulgaria care vor adera la 1 ianuarie 2007 şi pentru Republica Moldova (cu rol comparativ). Datele sunt estimări pentru 2005 ale Fondului Monetar Internaţional.

Stat	Anul integrării	Populaţie (Mil.)	Suprafaţă (km²)	PIB 2005 (Mld. dolari intl.)	PIB per capita (dolari intl.)	PIB per capita (PPC¹) EU15=100	Locuri² 2005	Contribuţii la buget (2005)
Austria	1995	8,1	83.858	306,83	37.688	111,4	18	2.209
Belgia	1958	10,4	30.510	364,98	35.068	105,8	24	4.091
Danemarca	1973	5,4	43.094	252,46	46.691	117,9	14	2.066
Finlanda	1995	5,2	337.030	190,92	36.522	104,7	14	1.512
Franţa	1958	59,6	547.030	2113,42	33.855	98,5	78	16.888
Germania	1958/1990	82,4	357.021	2799,75	33.785	102,4	99	21.313
Grecia	1981	11,0	131.940	219,58	20.006	73,1	24	1.848
Irlanda	1973	4,0	70.280	200,10	48.753	135,9	13	1.366
Italia	1958	57,3	301.320	1718,90	29.635	99,2	78	13.996
Luxemburg	1958	0,4	2.586	33,57	73.147	226,9	6	238
Portugalia	1986	10,5	92.931	173,82	16.525	65,8	24	1.385
Ţările de Jos	1958	16,2	41.526	622,77	38.180	103,8	27	5.412
Regatul Unit	1973	59,3	244.820	2196,83	36.429	102,6	78	12.339
Spania	1986	41,6	504.782	1124,46	27.175	84,2	54	8.901
Suedia	1995	8,9	449.964	354,02	39.101	100,3	19	2.817
Total (UE-15)	-	380,3	3.283.692	12672,41	33.234	100	570	96.381
Cipru	2004	0,7	9.250	16,90	20.866	70,2	6	157
Estonia	2004	1,4	45.226	12,73	9.424	55,9	6	99
Letonia	2004	2,3	64.589	15,72	6.793	44,3	9	126
Lituania	2004	3,5	65.200	24,89	7.268	48,7	13	211
Malta	2004	0,4	316	5,43	13.742	67,9	5	51
Polonia	2004	38,2	312.685	285,71	7.487	45,6	54	2.367
Republica Cehă	2004	10,2	78.866	121,79	11.929	66,2	24	999
Slovacia	2004	5,4	48.845	46,23	8.549	54,7	14	382
Slovenia	2004	2,0	20.253	36,94	18.527	73,7	7	285
Ungaria	2004	10,1	93.030	107,93	11.059	56,5	24	896
Total (UE-25)	-	454,5	3.973.597	13346,68	29.365	92,1	732	101954
Bulgaria ³	2007	7,7	111.001	25,80	3.328	31,3	18	-
România ³	2007	22,1	238.391	79,91	3.603	28,0	35	-
Total (UE-27)	-	484,3	4.322.989	13452,39	27.776	88,2	785	-
Moldova ⁴	-	3,6	33.843	2,98	828	7,7	-	-
¹ PPC: Indexul de volum al PIB în funcţie de paritatea puterii de cumpărare per capita este afişat relativ la media Uniunii Europene (UE15), care a fost stabilită la 100. Dacă valoarea atribuită unui stat este mai mare de 100, atunci acest stat are un PIB per capita peste media UE şi viceversa. Valorile se bazează pe o sursă Eurostat. ² Locuri:La 26 septembrie 2005. ³ Bulgaria şi România sunt ţări în curs de aderare, care se vor alătura Uniunii la 1 ianuarie 2007. Locurile din PE sunt pentru observatori. ⁴ Apariţia Republicii Moldova în acest tabel are doar rol comparativ. Moldova are puţine şanse de a adera în viitorul apropiat. Vezi şi Extinderea Uniunii Europene.