Georg Wilhelm Friedrich Hegel
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Filozofi occidentali Filozofia secolului XIX |
|
|---|---|
 |
|
| Nume: Georg Wilhelm Friedrich Hegel | |
| Naştere: 27 august 1770, Stuttgart | |
| Deces: 14 noiembrie 1831, Berlin) | |
| Şcoală/tradiţie: fondator al hegelianismului | |
| Interese principale | |
| logică, filozofia istoriei, estetică, religie, metafizică, epistemologie, ştiinţe politice | |
| Idei importante | |
| idealism absolut, dialectică | |
| Influenţe | A influenţat |
| Aristotel, Anselm, Descartes, Goethe, Spinoza, Rousseau, Boehme, Kant, Fichte, Schelling |
Feuerbach, Marx, Engels, Bauer, Bradley, Lenin, Troţki, Heidegger, Sartre, Barth, Küng, Habermas, Gadamer |
Georg Wilhelm Friedrich Hegel (n. 27 august 1770, Stuttgart - d. 14 noiembrie 1831, Berlin) a fost un filozof german, principal reprezentant al idealismului în filozofia secolului al XIX-lea.
[modifică] Biografie
Hegel s-a născut în 1770 la Stuttgart/Württemberg, fiul unui înalt funcţionar la curtea de conturi. La vârsta de 18 ani se înscrie la seminarul din Tübingen, unde studiază filozofia, istoria, teologia şi limbile clasice, latina şi greaca. Aici îi cunoaşte pe Friedrich Hölderlin şi pe Friedrich Wilhelm Schelling, cu care leagă o strânsă prietenie. Este fascinat de lucrările lui Spinoza, Kant, Rousseau şi urmăreşte cu entuziasm evenimentele Revoluţiei franceze. În 1790 obţine titlul der "Magister der Philosophie" iar trei ani mai târziu termină studiul teologiei. Timp de opt ani lucrează ca profesor particular în diverse familii din Berna şi Frankfurt am Main, până în 1801, când devine docent la Universitatea din Jena şi scrie lucrarea "Diferenţa între sistemele lui Fichte şi Schelling". Împreună cu Schelling fondează revista "Kritische Zeitschrift der Philosophie". În 1807 publică lucrarea sa fundamentală "Fenomenologia spiritului" (Phänomenologie des Geistes]]. Între 1808 şi 1816 este rectorul gimnaziului din Nürnberg şi publică lucrarea "Ştiinţa logicii" (Wissenschaft de Logik, 1812-1816). În 1818, după o scurtă activitate la Universitatea din Heidelberg, ocupă catedra de filozofie la Universitatea din Berlin, care aparţinuse lui Fichte, şi începe, în prelegerile ţinute, să propage propria sa filozofie, ce va fi succesiv publicată în "Enciclopedia ştiinţelor filozofice" (Enzyklopädie der philosophischen Wissenschaften, 1817-1830), cuprinzând filozofia dreptului, a istoriei, religiei, istoria filozofiei etc. Hegel moare la 14 noiembrie 1831 în Berlin, victimă a unei epidemii de holeră.
[modifică] Interpretările şi influenţele filozofiei lui Hegel
După moartea lui Hegel, discipolii lui s-au divizat în două tabere. Hegelianii de "dreapta" erau grupaţi în corpul universitar din Berlin şi reprezentau conservatismul politic al epocii de restauraţie după căderea lui Napoleon. "Stânga", cunoscută şi ca "Tinerii Hegeliani", interpretau filozofia lui Hegel în sens revoluţionar, preconizând ateismul în religie şi democraţia liberală în politică. Dintre aceştia sunt de menţionat Bruno Bauer, Ludwig Feuerbach, Max Stirner şi - mai ales - Karl Marx. La Marx, idealismul este transformat în materialism iar de la legile dialectice ale evoluţiei istorice se ajunge la ideologia luptei de clasă, la sfârşitul căreia nu mai regăsim spiritul întors la sine însuşi, ci o societate comunistă lipsită de clase, presupusă liberă.
[modifică] Operele principale
- Phänomenologie des Geistes ("Fenomenologia spiritului", 1807)
- Wissenschaft der Logik ("Ştiinţa logicei", 1812/1816)
- Enzyklopädie de philosiphischen Wissenschaften ("Enciclopedia ştiinţelor filozofice", 1817-1930
- Grundlinien der Philosophie des Rechts ("Bazele filozofiei dreptului", 1819)
- Vorlesungen über die Ästhetik ("Prelegeri despre estetică", 1817-1829)
- Vorlesungen über die Philosophie der Geschichte ("Prelegeri despre filozofia istoriei", 1822-1831)
