Aristotel

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Filozofi greci Filozofia antică
Portretul lui Aristotel, sculptură de Lysippos, Muzeul Luvru
Nume: Αριστοτέλης, Aristotelēs
Naştere: 384 î.Hr. Stagira
Deces: 7 martie 322 î.Hr.
Şcoală/tradiţie: Materialism şi Empirism
Interese principale
Politica
Idei importante
episteme, categorii
Influenţe	A influenţat
Platon	Alexandru cel Mare, Toma de Aquino, Creştinism

Aristotel (Greacă: Αριστοτέλης) (n. 384 î.Hr. - d. 7 martie 322 î.Hr.) a fost un filosof din Grecia Antică, clasic al filosofiei universale, spirit de formaţie enciclopedică, fondator al şcolii peripatetice şi al logicii formale ca ştiinţă.

[modifică] Date biografice

Născut la Stagira (de aici numele de Stagiritul), tatăl său, Nicomah, a fost medic la curtea regelui Macedoniei, Filip al II-lea. La 17 ani intră în Academia lui Platon, unde rămâne 20 de ani, întâi elev apoi profesor; după moartea lui Platon, în 347 î.Hr., a plecat la Assos, în Misia devenind consilierul tiranului Hermias. În 343 î.Hr., a fost chemat la Pella, la curtea lui Filip, pentru a desăvârşi educaţia tânărului Alexandru (cel care avea să rămână în istorie ca Alexandru cel Mare). În 340 î.Hr. s-a întors la Stagira, dar nu pentru multă vreme. Pacea impusă de Macedonia cetăţilor greceşti i-a dat prilejul să revina la Atena, unde a înfiinţat propria lui şcoală – Liceul (Lykeion sau şcoala peripatetică), şcoală ce va rivaliza cu Academia lui Platon. Va preda aici timp de treisprezece ani şi îşi va continua neobosit cercetările. În 323 î. Hr., odată cu moartea lui Alexandru, la Atena a răbufnit vechea duşmănie faţă de macedoneni. Aristotel s-a refugiat la Chalkis, în insula Eubeea, unde a murit un an mai târziu. La conducerea şcolii îi succede Teofrast, cel mai important discipol al său.

[modifică] Opera

Vastul sistem filosofic şi ştiinţific conceput de Aristotel, uimitor prin diversitate (logică, teologie, politică, estetică, fizică, astronomie, zoologie etc.) şi profunzime, a stat la baza gândirii medievale creştine şi islamice şi a fost axul culturii Occidentului până la sfârşitul secolului al XVII-lea. Din cele peste 150 de lucrări care îi sunt atribuite (Diogenes Laertios menţiona 145), s-au păstrat 47.

Opera sa cuprinde:

[modifică] Discursuri cu caracter retoric

Elogiul lui Platon
Elogiu către Alexandru
Elegia pentru Eudemos

[modifică] Dialoguri în genul celor platonice

Despre filosofie
Despre justiţie
Despre poeţi - păstrate fragmentar

[modifică] Tratate de erudiţie

Constituţia atenienilor
Istoria animalelor (Historia Animalium)
Despre cer (De caelo)

[modifică] Scrieri care fundamentează gândirea originală aristotelică

Organon – scrierile de logică
- Categorii (Categoriae)
- Despre interpretare (De Interpretatione)
- Analitica Primă (Analytica Priora)
- Analitica Secundă (Analytica Posteriora)
- Topica (Topica)
- Respingerile Sofistice (De Sophisticis Elenchis)
Etica Nicomahică (Ethica Nicomachea)
Fizica (Physica)
Metafizica (Metaphysica)
Politica (Politica)
Retorica (Ars Rhetorica)
Poetica (Ars Poetica)
Despre suflet (De anima)
Etica eudemică (Ethica Eudemia)

Cópii după manuscrise au fost păstrate în bibliotecile arabe; gânditorii arabi l-au readus pe Aristotel în Europa în sec. XII – XIII.

[modifică] Concepte

Filosofia = ştiinţă a cauzelor prime, o cercetare a fiinţei ca fiinţă

Substanţă = Fiinţa în sine, imuabilă (identică cu sine). Acel tip de realitate a cărei existenţă nu este dependentă de altceva (v. Categorii, 2). În acest sens, substanţa poate fi universală, adică substanţă secundă (ca gen, specie, esenţă), respectiv particulară sau substanţă primă (înţeleasă ca individual).

Materia = "Forma în potenţă" sau "potenţialitate pură". Fiinţa în potenţă, în stare nedeterminată (virtualitate).

Forma = fiinţa în act, determină materia (energie)

Primul Motor = cauza mişcării din lume; este mişcătorul nemişcat, Act pur, imaterial, gândire pură (divinitatea supremă)

Omul = este un compus din materie şi formă. Corpul nu este materie decât într-un sens metaforic deoarece, ca substanţă primă, şi corpul trebuie înţeles tot ca un compus formă-materie. Astfel, tot ceea ce este perceptibil ca şi corp este act al corpului, adică formă în act. De asemenea, sufletul individual este la rânadul său un compus care are drept formă intelectul. În concluzie, omul este o substanţă având ca formă sufletul intelectiv.

= fiinţă morală, capabilă de acţiuni în vederea binelui

= fiinţă socială "zoon politikon" (vieţuitoare socială), tinde în mod natural să trăiască în stat şi foloseşte statul drept mijloc pentru dobândirea autarhiei, adică a condiţiei necesare practicării virtuţii dianoetice.

= caută frumosul, arta fiind o imitaţie a realităţii cu rol de Katharsis (purificare a sufletului prin disciplinarea pasiunilor)

Statul = anterior familiei şi individului, este un organism natural; ideal este statul având clase sociale bine determinate

Statul = scopul său este fericirea, dobândită ca stare ce însoţeşte practicarea virtuţilor; statul condus de omul cel mai virtuos este monarhia (poate degenera în tiranie). Alte forme de guvernământ sunt aristocraţia (poate degenera în oligarhie), republica (poate degenera în demagogie – guvernarea celor inculţi)

Ştiinţele = sunt:

Teoretice (matematică, fizică, metafizică)
Practice (etică, politică, economie)
Poetice (arte tehnice, retorica, poetica)

Adevărul = corespondenţa conceptelor cu realitatea

Logica = introducere şi pregătire a tuturor ştiinţelor, analiză a legilor gândirii (care sunt şi legi ale realităţii)

Categoriile = modalităţile de exprimare a fiinţei: Substanţa, Cantitatea, Calitatea, Relaţia, Locul, Timpul, Poziţia, Averea, Pasiunea, Acţiunea. Substanţa semnifică faptul de a fi (fiinţa nedeterminată), în timp ce restul de nouă categorii exprimă determinaţii ale substanţei. Substnţa este o realitate care nu are nevoie de altceva ca să existe, în timp ce categoriie desemnează realităţi a căror existenţă depinde de substanţă ("nu pot fi în afara unui substrat" - v. Categorii, cap. 2).

Silogismul = procedeul dialectic de gândire care ne duce necesar la adevăr

Platon şi Aristotel de Raphael

[modifică] Vezi şi

[modifică] Referinţe

Constantin Noica, Pentru o interpretare a categoriilor la Aristotel, ed.Academiei. Bucureşti, 1968
Anton Dumitriu, Logica lui Aristotel, în Istoria logicii, ed.Tehnică, Bucureşti, 1993
Alberto Jori, Aristotele, ed. Bruno Mondadori, Milano 2003.
Sorin Vieru, Începuturi de semantică logică la comentatorii antici ai "Categoriilor" , ed.Academiei, Bucureşti, 1972
Mircea Florian, Cosmologia elenă în "Revista de filozofie", nr.1,2,3/1929
Elena Anghel, Substanţă şi devenire la Aristotel, în "Revista de filozofie", nr.2/1995
Gheorghe Vlăduţescu, Experienţă şi inducţie la Aristotel, ed.Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1975
W.Windelband, Istoria filozofiei greceşti, ed. Moldova, Iaşi, 1995
Martin Heidegger, Despre esenţa şi conceptul lui ΦYΣΙΣ, în "Repere pe drumul gândirii", ed.Politică, Bucureşti, 1988