Verb

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

În gramatică, verbul este o parte de vorbire care exprimă în general o acţiune, ca de exemplu a alerga, a construi. Tot în categoria verbelor intră şi o serie de alte cuvinte care, deşi nu exprimă acţiunea propriu-zisă săvîrşită de subiect, din punct de vedere morfologic se comportă identic. Astfel există verbe care exprimă existenţa sau starea (a fi, a sta), recepţionarea pasivă a unei acţiuni exterioare (a primi, a auzi), o transformare (a creşte, a dispărea), etc.

Termenul verb vine în româneşte din franţuzescul verbe, cu acelaşi sens, şi care la rîndul lui provine din latinescul verbum (cuvînt, verb). Romanii au preluat noţiunea din greceşte, unde rhema avea acelaşi sens.

Datorită importanţei sale deosebite în comunicare, verbul este una dintre cele două părţi de vorbire prezente în toate limbile, cealaltă fiind substantivul. În multe limbi, inclusiv limba română, cele mai scurte propoziţii corecte gramatical şi cu sens de sine stătător sînt cele care conţin un verb. Pe de altă parte este remarcabilă creaţia literară "Le train de nulle part" ("Trenul de nicăieri") a lui Michel Dansel, (publicată în 2004 sub pseudonimul Michel Thaler), care pe parcursul a 233 de pagini nu conţine nici un verb.

[modifică] Categorii de verbe

[modifică] Valenţă

Valenţa este un concept (similar cu acela din chimie) prin care se precizează cîte conexiuni pot lega verbul de alte părţi de vorbire. Astfel valenţa poate fi:

0 pentru verbele impersonale. De exemplu, referentul verbului a ploua nu interacţionează cu nici un alt obiect: "Plouă de două zile."

1 pentru verbele intranzitive. De exemplu, acţiunea denumită de verbul a alerga are o singură conexiune, şi anume cu subiectul: "Copiii alergau printre copaci."

2 pentru verbele tranzitive. De exemplu, verbul a bea este legat atît de subiect cît şi de complementul direct: "Ion a băut toată apa din sticlă."

3 pentru verbele numite ditranzitive. De exemplu, verbul a spune se leagă de subiect, de complementul direct şi de complementul indirect: "Bunica îi spune nepotului povestea cu ursul."

[modifică] Verbe auxiliare

Verbele care servesc la conjugarea altor verbe se numesc auxiliare. În exemplele de mai jos verbele auxiliare sînt subliniate:

Română: Spectacolul a fost superb, dar aş fi vrut să fie mai lung.

Engleză: Will you replace the window John has broken? (Schimbi tu geamul pe care l-a spart John?)

Franceză: Les invités sont déjà arrivés, mais je ne leur ai pas encore parlé. (Invitaţii au sosit deja, dar încă n-am vorbit cu ei.)

Japoneză: 鈴木さんは太ってきたけど言われたくないみたい。 (Doamna Suzuki s-a îngrăşat, dar se pare că nu vrea să i se spună.)

[modifică] Verbe copulative

Cînd predicatul unei propoziţii se exprimă printr-un nume predicativ, cuvîntul de legătură dintre acesta şi subiect se numeşte copulă. În multe limbi acest cuvînt este un verb, numit în această poziţie verb copulativ. De exemplu, în propoziţia "[...] iubirea de moşie e un zid [...]" verbul "e" este un astfel de verb.

[modifică] Flexiune

În multe limbi, forma verbelor se modifică în timpul vorbirii în funcţie de persoana, numărul şi uneori genul subiectului. De asemenea, verbul îşi poate schimba forma în funcţie de alţi parametri, precum timpul, modul sau diateza. Acest proces de schimbare a formei verbului se numeşte conjugare.