Limba greacă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Greaca (Ελληνικά) este o limbă indo-europeană, vorbită în Grecia începând cel puţin cu secolul XVII î.Hr.. La origine a existat o mare varietate de dialecte, sistematizate azi în patru grupuri : arcado-cipriot, occidental, eolian şi ionian-atic.

Primul document păstrat în greacă folosea silabarul linear B pentru a nota vechiul dialect arhaic sau micenian. Scrierea lineară B nu a putut fi descifrată până în 1953. După căderea civilizaţiei miceniene a existat o perioadă tulbure de aproximativ cinci sute de ani (times of troubles după interpretarea lui Arnold Toynbee), numită Marea Migraţie Miceniană. În timpul acesteia ori nu s-a folosit scrierea (puţin probabil), ori nu a rămas nimic scris până în zilele noastre drept dovadă a scrierilor greceşti pre-homerice. De la începuturile perioadei clasice, greaca a fost scrisă în alfabetul grec, despre care se spunea că ar fi derivat din cel fenician. Trecerea la acest alfabet ar fi avut loc în timpul lui Homer. Cum nu există nici o referinţă, cât de ambiguă în poezia lui Homer care să sugereze că el ar fi ştiut de această metodă de scriere şi cum scrierile vechi europene le preced pe cele aramaice, fiind răspândite inclusiv în Anatolia, este de presupus ipoteza contrară, mult mai plauzibilă: paradigma alfabetului grecesc, despre care se credea că ar fi derivat din cel fenician a fost efectiv inversată prin studii mai serioase. Fenicienii fiind la origine navigatori proto-ionieni, stabiliţi în cetăţi-stat sau doar "capete de pod" comerciale în Palestina, Liban şi apusul Siriei, au adus cu ei alfabetul grec, din care a derivat cel fenician. Mai mult, teoria lui Jean Faucounau, cel ce a descifrat scrierea hieroglifică a discului din Phaistos, împinge cronologia înaltă a proto-ionienilor până spre Cicladicul Vechi, Troia II, Troia I şi în orice caz cu mult înainte de thalassocraţia minoică. Se pune astfel problema raportului dintre alfabetele vechi europene, scrierile fonetice în general şi contribuţia limbilor indo-europene (mai ales proto-hitite, din faza pre-anatoliană) la etimologiile pre-greceşti din limba greacă (după indo-europeniştii Frisk şi Beekes).

Atica (dialect al grupului ionian-atic), limbă vorbită la Atena, constituie limba în care s-a scris cea mai mare parte a literaturii greceşti clasice. Sub Alexandru cel Mare utilizarea dialectelor greceşti a fost restrânsă, în aşa fel ca lumea greacă să folosească koina, limbă comună rezultată din mai multe dialecte ale grupului ionian-atic. Astfel, el a putut comunica cu armata sa heteroclită, iar limba a fost învăţată de locuitorii regiunilor cucerite, devenind o aşa-numită lingua franca din Antichitate. Limba greacă a fost în concurenţă cu latina. Koina, devenită limbă oficială a imperiului roman de răsărit, continuând să evolueze pentru a da naştere limbii greceşti moderne de astăzi a fost extrem de răspândită.

Faptul că Vechiul Testament a fost tradus în versiunea Septuagintei iar Noul Testament a fost redactat în limba greacă, a făcut din aceasta o limbă de cult, dar şi de cultură pan-europeană.

Greaca, ca şi multe alte limbi indo-europene, este o limbă flexionară neaglutinantă şi ne-ergativă. De exemplu, substantivele au cinci cazuri, trei genuri şi trei numere, verbele au trei voci, trei persoane şi trei numere ca şi multe alte forme.

Mai jos se află declinarea articolului hotărât în greaca veche:

Greaca modernă nu are cazul dativ, cu excepţia unor expresii precum en taxei. Restul formelor sunt puţin schimbate faţă de greaca veche:

Un mare număr de cuvinte din latină, română, franceză şi engleză sunt de origine greacă. Transliterarea în ASCII a alfabetului grecesc se face prin codul beta care foloseşte numai şapte biţi dar redă corect toate subtilităţile accentelor, spiritelor şi combinaţilor pre-formate ale acestora.

[modifică] Vezi şi

• Lingvistică
• Limba română
• Discul din Phaistos

Limbile oficiale ale Uniunii Europene

cehă | daneză | engleză | estonă | finlandeză | franceză | germană | greacă | italiană | letonă | lituaniană | maghiară | malteză | neerlandeză | poloneză | portugheză | slovacă | slovenă | spaniolă | suedeză
Din 2007: bulgară | irlandeză | română