Leonardo da Vinci
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Leonardo da Vinci (n.15 aprilie 1452, Anchiano/Vinci, Italia - d. 2 mai 1519, Cloux/Amboise, Franţa) a fost un pictor, sculptor, arhitect şi om de ştiinţă italian.
Om de spirit universal, în acelaşi timp artist, om de ştiinţă, inventator şi filozof, Leonardo încarnează spiritul universalist al Renaşterii şi rămâne unul dintre oamenii cei mai importanţi din acea epoca. Aportul său deschizător de drumuri în artele plastice şi forţa lui de anticipare, neegalată vreodată în întreaga desfăşurare istorică a ştiinţei, sunt caracteristice uriaşei sale personalităţi, de care a fost permanent conştient. Leonardo a scris în însemnările sale, cu un an înaintea morţii, cuvintele cu vibraţie de bronz: "Io continuero" ("Voi dăinui").
Cuprins |
[modifică] Viaţa şi Opera
Leonardo s-a născut la 14 aprilie 1452, nu departe de Florenţa, în mica localitate Anchiano, fiind copilul nelegitim al ţărancei Catarina şi al lui Pietro, fiul notarului din orăşelul Vinci. Cele mai frumoase clipe ale copilăriei şi ale adolescenţei, Leonardo şi le-a petrecut pe colinele din Vinci, în mijlocul naturii.
[modifică] Începuturile carierei la Florenţa
În 1466, la vârsta de paisprezece ani, Leonardo, care dovedise înclinaţii deosebite pentru desen, este primit ca garzone (ucenic) în atelierul maestrului Verrocchio, vestit pictor şi sculptor florentin, unde are ca tovarăşi pe Perugino şi pe Lorenzo di Credi. Aici, la Florenţa, ideile umaniste şi artele cunoşteau o mare înflorire, Verrocchio avea multiple preocupări de inginer şi artist. În iunie 1472, găsim numele lui Leonardo înscris în breasla pictorilor (Corporazione dei pittori), în anul următor execută prima lucrare datată care a ajuns la noi, "Peisajul toscan".
Tabloul "Bunavestire" (1473-1475) - în prezent în Galleria degli Uffizi din Florenţa - este o altă lucrare de început a lui Leonardo, iar anul 1478 este acela al realizării a două Madonne, dintre care una se crede că ar fi "Madonna Benois", aflată în muzeul Ermitage din St. Petersburg. În martie 1481, călugării mănăstirii San Donato din Scoperto i-au comandat o compoziţie având ca temă "Închinarea magilor", lucrare care nu a fost terminată, din ea nu a rămas decât schiţa, care prezintă interes pentru felul grupării personjelor şi pentru caracterul original al tehnicii legate în istoria picturii de numele lui Leonardo: sfumato şi jocul "clarobscurului". Rădăcina acestei tehnici rezidă în concepţia artistului că "orice corp situat în aria luminoasă umple cu imaginile sale părţile infinite ale aerului din jurul său, căci niciun corp nu este terminat în sine (non e in se terminato)".
[modifică] Viaţa intimă
În anul 1480 a fost denunţat anonim (împreună cu alţi trei) de relaţii sodomitice cu un băiat de şaptesprezece ani, Jacopo Saltarelli, un prostituat cunoscut. În pofida acuzaţiilor, a fost achitat din lipsă de martori. Dar Leonardo şi ceilalţi trei acuzaţi au rămas supravegheaţi de "Ofiţerii Nopţii" din Florenţa, un fel de poliţie a moravurilor din timpul renaşterii. Nu există nici o evidenţă sa fi avut relaţii intime sau strânse prietenii cu femei. Toată viaţa el s-a înconjurat cu băieţi frumoşi, fapt reflectat şi în arta sa. Criticii de artă contemporani cât şi cei moderni au presupus că era homosexual.
Una din relaţiile sale de mai lungă durată a fost cu Gian Giacomo Caprotti da Oreno (poreclit Salai, Drăcuşor). Gian a fost angajat de Leonardo in 1488 pe la vârsta de zece ani, devenind atât servitor cât şi asistent. Cealaltă mare prietenie a lui a fost cea cu contele Francesco Melzi, băiat de cincisprezece ani la întâlnirea lor în 1506, fiul unui aristocrat Lombard care îl găzduia pe Leonardo în acele timpuri. Contele Melzi însusi, într-o scrisoare, a descris sentimentele lui Leonardo către el precum un "sviscerato et ardentissimo amore". (Louis Crompton, History of Homosexuality, p.269) Melzi a devenit cel mai apropiat elev şi asistent, cât şi moştenitorul său, trăind împreună cu Leonardo până la moartea artistului.
[modifică] Anii la Milano
În 1482, Leonardo intră în slujba ducelui Lodovico Sforza, supranumit "Il Moro" (Maurul), din Milano. Motivul hotărâtor îl constituia atracţia deosebită pe care o prezentau pentru el marile lucrări de irigaţie aflate în perspectivă. Aşa se face, că în scrisoarea adresată lui Lodovico Sforza, în care îşi oferea serviciile, Leonardo sublinia, în primul rând, aptitudinile sale tehnice şi de-abia la urmă menţiona ceva despre talentul său artistic. La Milano s-a instalat în aceeaşi locuinţă cu pictorul Ambrogio da Predis, împreună cu care în aprilie 1483 a semnat un contract pentru pictarea unor lucrări destinate bisericii San Francesco Grande din Milano. Aşa s-a născut lucrarea "Madona din grota cu stânci", pentru care există două versiuni, cea de la muzeul Louvre din Paris fiind socotită autentică.
Între anii 1490-1493 termină lucrarea "Cartea despre lumină şi umbră", conţinând teoria perspectivei aeriene şi a culorilor, lucrează la probleme de hidraulică, de geometrie, de optică, contribuie la întreprinderile militare ale ducelui Sforza în calitate de inginer şi arhitect. În acelaşi timp îl sprijină pe matematicianul Luca Pacioli în redactarea lucrării de teorie a artei, "De Divina Proportione", apărută în 1509.
Între anii 1495-1498 realizează o mare compoziţie murală, "Cina cea de Taină" pe peretele din fund al refectoriului mănăstirii dominicane "Santa Maria delle Grazie" din Milano, atingând culmea măiestriei sale artistice. Spre deosebire de alţi pictori care, în redarea acestui subiect, înfăţişau clipa în care Isus anunţă că va muri în curând, Leonardo reprezintă desfăşurarea dramatică ce urmează rostirii cuvintelor "Unul dintre voi mă va vinde", moment în care apostolii, ce şi-au revenit din surpriza primei clipe, îşi exprimă în mod diferit revolta lor sufletească, iar Iuda cuprins de panică schiţează un gest de apărare.
Pictura a suferit de-a lungul secolelor alterări înspăimântătoare. Nefolosind tehnica de frescă, Leonardo utilizează un procedeu constând dintr-un amestec de ulei şi tempera, pentru a reda mai bine nuanţele. Procedeul este însă nerezistent, şi cu timpul a început să se desprindă de perete, datorită şi umezelii provenite de la bucătăria situată în imediata apropiere a sălii de mese. Lucrările ulterioare de restaurare, ultimele începute în 1977, au reuşit să reducă într-o oarecare măsură alterările suferite. Cu acest prilej a ieşit la iveală "albastrul leonardesc" (de ex. la mâneca apostolului Bartolomeu), cu luminozitatea lui neegalată.
[modifică] Ani de peregrinări
Din anul 1499, Leonardo îşi începe seria peregrinărilor în diferite oraşe ale Italiei. Trece prin Mantova (1499) unde se află Isabella d'Este, căreia îi execută portretul. La Veneţia rămâne câteva luni, apoi se întoarce în 1501 la Florenţa, unde expune cartonul viitoarei compoziţii "Sfânta Ana, Maria şi copilul Isus", trezind admiraţia tuturor.
În martie 1503 Leonardo a început să lucreze celebrul portret cunoscut sub numele de Gioconda sau Monna Lisa. Leonardo era foarte ataşat de acest tablou, purtându-l mereu cu sine. Pictorul şi istoricul de artă Lomazzo scrie că "Leonardo nu l-a terminat pentru că nu ştia niciodată dacă nu mai avea ceva de spus... mereu se întorcea să lucreze la el, niciodată nu i se părea că l-a terminat". Trăsăturile fine ale femeii reprezentate redau o mobilitate permanentă, o curgere neîntreruptă a stărilor sufleteşti de o mare diversitate, cu un zâmbet misterios care oricând te aştepţi să se accentueze, să se atenueze sau poate chiar să dispară. Se spune că Leonardo, pentru a întreţine în timpul lucrului fugitivul zâmbet al modelului, punea să i se cânte o muzică de o deosebită suavitate.
În octombrie 1503, Senioria Florenţei îl însărcinează pe Leonardo să picteze, pe peretele sălii Marelui Consiliu din Palazzo Vecchio, "Bătălia de la Anghiari". Ea trebuia să redea desfăşurarea luptei date la 29 iunie 1441, printr-o înşirare a episoadelor principale şi anume, comandantul milanez cu călăreţii săi înaintea bătăliei, pregătirile florentinilor, apoi diferitele faze ale luptei încoronate prin victoria florentinilor. Printr-o generalizare artistică genială, Leonardo sintetizează într-un singur tablou tematica propusă. Pentru aceasta a realizat un mare număr de schiţe, păstrate în biblioteca castelului din Windsor (Marea Britanie). Pictura murală propriu-zisă nu s-a păstrat, pentru că Leonardo a încercat din nou un procedeu tehnic al fixării culorilor care a dat greş, şi este cunoscută astăzi după còpii executate - printre alţii de Rubens - pe baza schiţelor lui Leonardo şi a unei descrieri amănunţite făcute de Giorgio Vasari. Din această epocă datează opera "Neptun - zeul apelor", de la care nu s-a păstrat decât o schiţă în cretă.
În anii 1506-1507, apoi şi între 1508-1513, Leonardo se află din nou la Milano, unde locuieşte la familia Melzi, dând lecţii de artă tânărului Francesco, un băiat de cincisprezece ani. Cei doi se îndrăgostesc reciproc, şi vor rămâne împreună până la moartea maestrului. Începe în acest timp să-şi pună în ordine notiţele ştiinţifice. Cunoaşte pe Piero di Baccio Martelli, un celebru erudit, vestit prin lucrările sale de matematică, cu ajutorul căruia îşi dezvoltă cunoştinţele de matematică. Se crede că tot în această perioadă ar fi lucrat la portretul lui "Ioan Botezătorul", aflat astăzi la muzeul Louvre din Paris.
Din 1514 până în 1516, Leonardo se găseşte în Roma, chemat de Papa Leon al X-lea. Aici locuieşte în palatul Belvedere, participă la organizarea grădinii botanice din parcul palatului, întocmeşte planuri pentru asanarea mlaştinilor pontice, notează entuziast ziua şi ora când a rezolvat o problemă de geometrie, plângându-se totodată că papa i-a interzis disecarea cadavrelor, astfel că s-a văzut nevoit să-şi întrerupă cercetările de anatomie.
[modifică] Ultimii ani ai vieţii în Franţa
În octombrie 1515, regele Francisc I al Franţei a intrat în Milano şi, atras de puternica personalitate a lui Leonardo, l-a invitat în Franţa, astfel că artistul, însoţit de Francesco Melzi, părăseşte în toamna anului 1516 Italia şi se stabileşte în Franţa, la Amboise, în micul castel Cloux. În acel timp, în arta franceză se dezvolta un puternic curent italienizant, luptând împotriva influenţei artei din Flandra. Leonardo a întărit, prin prezenţa sa, prestigiul artei şi culturii Renaşterii italiene în Franţa.
În timpul şederii sale la Amboise, realizează o serie de desene de un puternic dramatism, redând fenomene de dezlănţuire a forţelor naturii, furtuni, ruperi de nori, cataclisme. Totuşi, în primele luni ale anului 1519, sănătatea i se deteriorează în urma unui atac vascular cerebral. Cu partea dreaptă a corpului paralizată, este ţintuit la pat iar în ziua de 2 mai 1519 inima sa a încetat să mai bată.
[modifică] Preocupările ştiinţifice
O prezentare a creaţiei lui Leonardo da Vinci nu poate face abstracţie de preocupările ştiinţifice ale genialului florentin. Leonardo avea dorinţa ambiţioasă de a nu lăsa să-i scape nimic din cele ce se petrec în universul accesibil omului. Întrepătrunderea atitudinii ştiinţifice cu cea artistică este un rezultat al concepţiei care s-a maturizat de-a lungul anilor, despre rolul pe care trebuie să-l aibă arta, culme a activităţii spirituale creatoare, în cunoaşterea lumii şi înţelegerii sufletului omenesc.
S-au scris volume întregi despre Leonardo, înaintaş de seamă în astronomia modernă, în geometrie şi mai ales în mecanică. Construirea geometrică a diferitelor forme ornamentale îl atrăgea mai mult decât rezolvarea empirică a problemei. Aici intervenea impulsul de constructor de instrumente: elaborează tot felul de unelte, îndeosebi compasuri bazate pe folosirea paralelogramului articulat, compasuri parabolice, eliptice, proporţionale. Se susţine că Leonardo a iniţiat metoda dublă în cinematică şi ar fi constatat că, în mişcarea hipocicloidă, un punct de pe arcul mobil ar descrie o elipsă. Aceasta este metoda pe care se bazează strungul eliptic, al cărui desen se găseşte în manuscrisele lui Leonardo.
Înainte de Copernic şi Galilei, Leonardo însemna în jurnalul său: "Pământul este un astru asemănător Lunii...el nu este situat în mijlocul cercului pe care îl descrie Soarele, nici în mijlocul lumii. Cuiva care s-ar afla în Lună, Pământul nostru i-ar apărea că îndeplineşte acelaşi rol ca şi Luna pentru noi". (Ms.D., fol.41). Oricare din aceste afirmaţii ar fi fost suficientă pntru a-l duce pe rugul închiziţiei, aşa cum s-a întâmplat cu Giordano Bruno, aşa cum era să se întâmple cu Galilei.
Mai mult ca orice ştiinţă, avea să-l atragă pe Leonardo mecanica. Pe această bază a proiectat diferite dispozitive complicate pentru construcţii tehnice, şi-a imaginat posibilitatea unor maşini de zburat în urma studiilor sale asupra zborului păsărilor.
În domeniul biologiei, este de menţionat deosebitul interes lui pentru formele plantelor, redând în desene organele şi structurile lor interne. Pentru redarea imaginii corpului omenesc, a studiat cu amănunţime anatomia umană în comparaţie cu cea animală, în special a cailor.
În condiţii vitrege, Leonardo desfăşoară o muncă titanică, disecând peste 30 de cadavre, studiind cu migală fiecare organ şi ţesut, redându-le în desene de o mare putere de sugerare şi intuitivitate, alături de o deplină fidelitate ştiinţifică, aflate în cea mai mare parte în Royal Gallery a castelului din Windsor. În 1498 elaborează un proiect detaliat al unui "Tratat de Anatomie", care nu va fi însă realizat.
În istoria urbanisticii, Leonardo se situează printre primii care construiesc schema oraşului modern deschis, total diferit de cetatea feudală limitată de ziduri-fortăreţe.
Edificatoare pentru înţelegerea lui Leonardo sunt şi scrierile, în special "Tratatul despre pictură" (Trattato della Pittura), apărut mai târziu, după moartea sa, în 1651, sau "De Ludo geometrico" (1514).
[modifică] Încheiere
Fiind la confluenţa atâtor curente care se înfruntau, era firesc ca personalitatea lui Leonardo, chintesenţă a epocii sale, să conţină în ea contradicţii, compromisuri uneori. S-a scris mult despre tendinţele homoerotice şi înclinaţiile spre magie ale lui Leonardo da Vinci, de ex. recent în cartea "Codul lui da Vinci" (2003) de Dan Brown, care a făcut multă vâlvă, deşi este considerat de unii ca fiind un roman de calitate submediocră. Nu există nici o evidenţă să fi avut relaţii intime sau prietenii strânse cu femei, s-a înconjurat cu tineri frumoşi, care l-au însoţit în peregrinările sale, cum a fost contele Francesco Melzi, care a devenit cel mai apropiat discipol şi asistent, cât şi moştenitorul său. Amănuntele adeseori colportate nu sunt de cel mai bun gust. Toate acestea nu pot arunca vreo umbră asupra figurii marelui florentin. În timp ce uitarea a acoperit patimile mărunte şi faima lipsită de fundament a potentaţilor contemporani lui, a rămas neatinsă gloria creaţiei lui Leonardo în slujba vieţii, a concepţiilor de larg orizont ale lui Leonardo da Vinci.
[modifică] Opere majore
[modifică] Desene şi Gravuri
Aflate în cea mai mare parte în Musée du Louvre (Paris), Royal Library (Windsor Castle), British Museum (Londra), Galleria Nazionale (Roma), Museo Nazionale (Torino), Gabinetto dei Disegni e Stampe Uffizi (Florenţa)
[modifică] Picturi
- Buna Vestire (1473-1475), Galleria degli Uffizi, Florenţa
- Madonna Benois (1478), Muzeul Ermitage, St. Petersburg
- Adoraţia magilor (1481-1482), Galleria degli Uffizi, Florenţa
- Madona din grota cu stânci (1483), Musée du Louvre, Paris
- Cina cea de Taină (1495-1497), Santa Maria delle Grazie, Milano
- Gioconda sau Mona Lisa (1503-1507), Musée du Louvre, Paris
- Bătălia de la Anghiari (1503-1505), doar copii realizate de Rubens şi de un anonim (ultima se găseşte într-o colecţie particulară, München)
- Sfântul Ioan Botezătorul (1513-1516), Musée du Louvre, Paris
[modifică] Bibliografie
- en Michael Rocke, "Forbidden Friendships: Homosexuality and Male Culture in Renaissance Florence", Oxford University Press 1998, ISBN 0195122925
[modifică] Legături externe
- Articol Discovery despre mama sa
- Textul unor notiţe ale lui Leonardo Da Vinci din Proiectul Gutenberg (omite desenele)
- Câteva notiţe manuscrise cu explicaţii din Biblioteca Britanică [British Library] (Format Macromedia Shockwave)
- Pagina BBC a lui Leonardo
[modifică] Leonardo da Vinci în muzeele lumii
- Marea Britanie
- Londra – National Gallery
- Rusia
- Sankt Petersburg – Ermitaj
- Statele Unite
- Washington – National Gallery of Art
