Gioconda
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
 |
Gioconda (ital.: La Gioconda) sau Monna Lisa este o pictură celebră a lui Leonardo da Vinci, realizată în anii 1503-1506, reprezentând portretul unei femei cu expresie gânditoare şi un surâs abia schiţat. Este considerată cea mai renumită operă din istoria picturii. Puţine alte tablouri au fost atât de mult reproduse sau discutate. În prezent este expusă la Muzeul Luvru din Paris, atracţia principală a oricărui vizitator.
Este vorba de o pictură în ulei pe lemn de plop cu dimensiunea de 77 x 53 cm. Natura imaginei redate a făcut subiectul a nenumărate interpretări. În general, se poate spune că vivacitatea şi ambiguitatea fizionomiei este datorită folosirii procedeului de "sfumato", dând tabloului un aer misterios. Surâsul enigmatic este caracteristica principală a portretului. Sigmund Freud a interpretat acest surâs ca simbol al atracţiei erotice a lui Leonardo către mama sa (Complex Oedip!). Identitatea personajului portretizat nu este încă sigură, deşi recent cercetătorul Giuseppe Pallanti din Florenţa tinde să confirme afirmaţia lui Giorgio Vasari, după care ar fi fost vorba de Monna Lisa Gherardini, aparţinând micii nobilimi rurale din Toscana. Cercetări anterioare ajunseseră la concluzia că portretul ar fi redat figura unei înstărite doamne florentine, Madonna Lisa del Giocondo, al cărei nume ar explica şi a doua denumire a tabloului.
Pictura reprezintă unul din primele portrete pe fondul unui peisaj imaginar. O caracteristică interesantă este că fundalul nu este uniform, partea din stânga este evident la un nivel mai jos decât în dreapta, fiind probabil adăugată mai târziu în cursul realizării compoziţiei. Tabloul a fost restaurat în mai multe rânduri. Analizele cu raze Röntgen au arătat trei straturi de pictură sub cel actual.
Istoria tabloului este plină de peripeţii. Leonardo era foarte ataşat de el şi îl purta toteauna cu sine în călătoriile sale, luându-l cu el când regele Francisc I l-a invitat în 1516 să se stabilească în Franţa, în castelul din Amboise. Regele i-a cumpărat tabloul, care a fost expus mai întâi la palatul Fontainebleau, mai târziu la Versailles. După Revoluţia Franceză este expus la Luvru, Napoleon Bonaparte l-a luat pentru propriul său dormitor, apoi a revenit la muzeul Luvru. În timpul războiului franco-prusian din 1870-1871 a stat ascuns la un loc necunoscut. În ziua de 22 august 1911 se constată dispariţia tabloului din muzeu. Poetul Guillaume Apollinaire este suspectat de furt şi arestat, în ziua de 7 septembrie este interogat şi Pablo Picasso, dar ambii sunt eliberaţi din lipsă de probe. S-a descoperit că un angajat de la muzeul Luvru, de origine italiană, Vincenzo Perugia, convins că tabloul aparţine Italiei, l-a furat purtându-l sub manta la ieşirea din muzeu. A fost descoperit când a încercat să-l vândă unui negustor de opere de artă din Florenţa. După ce a fost expus în principalele oraşe ale Italiei, revine la Luvru în 1913. În 1956, partea inferioară a tabloului suferă daune serioase în urma unui atentat cu o soluţie acidă, câteva luni mai târziu un vizitator a aruncat o piatră. În prezent se află protejat sub o sticlă incasabilă. În anul 1962, a fost expus în America, la New York şi Washington D.C., în anul 1974 la Tokyo şi Moscova.
