Expresionism

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Serie de articole despre artă

Istoria artei

Arta preistorică

Arta paleoliticului
Arta mezoliticului
Arta neoliticului
Arta rupestră

Arta antică

Arta medievală

Arta occidentală

Arta contemporană

Arta etnografică

Arta occidentală
Arte orientală
Arta Americilor
Arta africană
Arta Oceaniei

Expresionismul

Ernst Ludwig Kirchner - Două femei pe stradă, 1914 - Kunstsammlung Düsseldorf

Cuprins

1 Expresionismul în artele plastice
- 1.1 Tablouri reprezentative
- 1.2 Expresioniştii în muzeele lumii
2 Expresionismul în literatură
3 Bibliografie

[modifică] Expresionismul în artele plastice

Expresionismul îşi are originea în Germania, fiind reprezentat de către Ernst Ludwig Kirchner, Erich Heckel, Karl Schmidt-Rottluff, Max Pechstein - grupul Die Brücke ("Puntea") din Dresda - şi Franz Marc, August Macke - din jurul Almanahului Der Blaue Reiter ("Călăreţul albastru") din München - acoperind perioada 1905 - 1918. Vor adera mai târziu Emil Nolde, Paul Klee şi Wassily Kandinsky.

Expresionismul este reacţia firească a unui grup de pictori germani la academism şi convenţii estetice rigide, dar şi la autoritarismul celui de-al doilea Reich. Revolta artiştilor a proclamat libertatea creatoare absolută şi primatul expresiei asupra formei. Rezultatul este o artă spectaculoasă din punct de vedere cromatic şi o estetică revoluţionară.

În pofida programelor şi periodicilor sale, expresionismul nu a fost niciodată o şcoală în adevăratul sens al cuvântului. Reprezentat de artişti foarte diferiţi, expresionismul se impune mai mult ca un stil, decât ca o mişcare artistică. Acest stil va depăşi de altfel repede graniţele picturii: va cuprinde în sfera sa şi sculptura, poezia şi muzica, cu compozitori ca Arnold Schönberg şi Alban Berg. Revolta expresionistă propune o formulă nouă, dar păstrează temele tradiţionale, rareori abordând revendicări politice sau sociale. Este o revoluţie pur estetică, caracterizată de culori ţipătoare, contrastante, de linii frânte şi curbe, de un ritm discontinu.

August Macke - Reflexia în vitrină, acuarelă, 1913

Expresionismul devine, începând din 1933, ţinta atacurilor naziste. În anul 1937 se organizează expoziţia "Arta degenerată": expresioniştii sunt prezentaţi aici ca duşmani ai regimului şi rasei germane. Operele lor sunt confiscate şi excluse din muzee. Din fericire, în ciuda distrugerilor şi a războiului, s-a reuşit recuperarea multor tablouri, chiar dacă unele au fost deteriorate. Ele au fost redate patrimoniului universal şi iubitorilor de artă, ca o dovadă că violenţa nu poate învinge niciodată frumosul.

În afara Germaniei, cei mai cunoscuţi pictori expresionişti sunt norvegianul Edvard Munch, cu celebrul său tablou Ţipătul, elveţianul Cuno Amiet, olandezii Lambertus Zijl şi Kees van Dongen, finlandezul Akseli Gallen-Kallela precum şi cehul Bohumil Kubista.

[modifică] Tablouri reprezentative

"Femei pe stradă", Kirchner (1914)
"Răstignirea", Nolde (1912)
"Peisaj din Dresda", Heckel (1910)
"Caii galbeni", Marc (1912)
"Reflexia în vitrină", Macke (1913).
"Saleh Chaudhry", Pakistani hunger stike (1987).

Emil Nolde - Răstignirea, 1912 Fundaţia Seebüll, Neukirchen

[modifică] Expresioniştii în muzeele lumii

Germania: Brücke Museum şi Nationalgalerie,Berlin; Städtisches Kunstmuseum, Bonn; Museum Folkwang, Essen; Kunstsammlung Nordrhein-Westfalen, Düsseldorf; Museum Ludwig, Köln; Staatgalerie, Stuttgart
Franţa: Musée d'Orsay, Paris
Suedia: Moderna Museet, Stockholm
Statele Unite: Museum of Modern Art, New York

[modifică] Expresionismul în literatură

În literatură, expresionismul este adesea considerat o revoltă impotriva realismului sau naturalismului, o căutare a unei realităţi psihologice sau spirituale, iar nu o înregistrare a unor evenimente exterioare surprinse în secvenţa lor logică. În roman, termenul este leagat de operele lui Franz Kafka sau James Joyce (vezi: tehnica fluxului conştiinţei, stream of consciousness). În teatru, August Strindberg este considerat un precursor al mişcării expresioniste, deşi termenul poate fi aplicat unui grup de dramaturgi germani din primele decenii ale secolului al XX-lea, incluzând pe Georg Kaiser, Ernst Toller şi Frank Wedekind. Opera lor este caracterizată de o bizară distorsionare a realului. Alţi dramaturgi, deşi nu erau afiliaţi curentului, au scris opere cu tentă expresionistă, de exemplu Karel Čapek în R.U.R. (1921) şi Eugene O'Neill în Împăratul Jones (1921). Mişcarea, deşi a durat puţin timp, a dat un avânt substanţial modernizării teatrului european.

Numeroase opere literare româneşti au intrat în atingere cu expresionismul. Astfel, majoritatea poeziilor sau pieselor de teatru ale lui Lucian Blaga pot fi afiliate acestui curent. Un alt exemplu ar putea fi piesa lui Mihai Săulescu, Săptămâna luminată.