Artă naivă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Serie de articole despre artă

Istoria artei

Arta preistorică

Arta paleoliticului
Arta mezoliticului
Arta neoliticului
Arta rupestră

Arta antică

Arta medievală

Arta occidentală

Arta contemporană

Arta etnografică

Arta occidentală
Arte orientală
Arta Americilor
Arta africană
Arta Oceaniei

Artă naivă. Sub această denumire se descrie fenomenul apariţiei la sfârşitul secolului al XIX-lea şi continuând în secolul al XX-lea a unor creaţii aparţinând unor individualităţi care nu au frecventat şcoli de artă, ci au ajuns să-şi constituie, pe cont propriu, atât viziunea, cât şi mijloacele de exprimare plastică. Aceşti artişti mai sunt încadraţi în diverse categorii, ca: "pictori populari", "primitivi moderni", "artă instinctuală". Printre precursori poate fi amintit artistul american Edward Hicks (1780 - 1849).

Edward Hicks: Arca lui Noe

Niko Pirosmani: Petrecere pe câmp

Henri Rousseau: Nuntă la ţară

Primii reprezentanţi de seamă ai artei naive sunt francezul Henri Rousseau le Douanier (1844 - 1910) şi georgianul Niko Pirosmani (1862 - 1918). Au urmat americana Grandma Moses (1860 - 1961), francezul André Bauchant (1873 - 1958), şcoala primitivilor croaţi de la Hlebine cu Ivan Generalic (1914 - 1992), pictorii naivi sârbi Slobodan Zivanovic (* 1943), Miroslav Srekovic, Dejan Zivanovic (* 1967), germanul Max Raffler (1902 - 1988), tânăra pictoriţă de origine italiană Claudia Vecchiarelli şi alţii.

Grandma Moses: În aşteptarea Crăciunului

Ivan Generalic: Fată cu cocoş, 1974

Slobodan Zivanovic: Mănăstire din imaginaţie

În România s-au afirmat pictorii Ion Niţă Nicodim, Alexandru Savu, Viorel Cristea, Robert Scripcaru, Aurelia Vintilă, Constantin Scarlat, Valeria Tofan; sculptorii Constantin Vasilescu şi Neculai Popa; autorul de reliefuri pictate Stan Pătraş.

Valeria Tofan: Cununie în natură, 1982

Apărută pe fondul civilizaţiei tehnologice, al exceselor uniformizatoare din producţia industrială, arta naivă reprezintă în toate momentele sale o formă de afirmaţie a individualităţii. Artistul naiv are starea ideală de receptacol şi de restituire a realului, lipsindu-i pentru aceasta instrumentele unei instrucţii plastice.

E o stare de ingenuitate, o abandonare a oricărui eşafodaj artistic, istoric constituit, şi captarea "adevărului prim". Fabulosul acestei arte nu se suprapune celui din viziunea infantilă, unde zonele nedescoperite instaurează forme fantastice, în perimetrul artei naive se comunică o realitate care a trecut prin sensibilitatea artistului, păstrându-şi farmecul şi prospeţimea.

Ivan Generalic: Peisaj, 1939

Claudia Vecchiarelli: Vie în Toscana

Arta naivă este, în acelaşi timp, liberă de tutela standardurilor folclorice, este departe de ceea ce numim "artă amatoare", în care funcţionează complexul profesionalităţii şi care are ambiţii de elaborare. Artistul naiv se comunică pe sine fără prejudecăţi de limbaj, se dezvăluie instantaneu într-o imagine totală.