Edvard Munch
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Edvard Munch (/mʉŋk/, n. 12 decembrie 1863, Loyten, Norvegia, d. 23 ianuarie 1944, Ekely) a fost un pictor norvegian, unul dintre pionerii artei moderne, considerat precursor al expresionismului, mai cu seamă un reprezentant al tradiţiei artistice europene decât a celei norvegiene. A fost prin natura sa un solitar, dar, paradoxal, l-au interesat foarte mult relaţiile interumane, care vor reprezenta esenţa creaţiei sale.
Cuprins |
[modifică] Date biografice
Edvard Munch se naşte la 12 decembrie 1863 la Loyten, în comitatul norvegian Hedmark. În 1881 intră la Şcoala Regală de Desen din Christiania (astăzi Oslo) şi se formează sub îndrumarea sculptorului Julius Middelthun. În 1882 frecventează atelierul lui Christian Krohg şi cursurile în aer liber conduse de Fritz Thaulow. Thaulow, apreciind talentul lui Munch, se hotărăşte să-i finanţeze o călătorie la Anvers şi Paris. Pleacă în 1885 la Paris, unde rămâne timp de patru săptămâni, şi ia contact cu cercurile artistice pariziene, fiind uimit de pictorii impresionişti. În 1889 organizează la Christiania prima sa expoziţie personală iar în 1892 participă la expoziţia Asociaţiei Artiştilor Berlinezi. În Berlin, realizează primele gravuri şi litografii. În timpul următoarei călătorii la Paris (1896) îşi expune lucrările la Salonul Artiştilor Independenţi şi la galeria Bing. Munch se îndepărtează de limbajul artistic impresionist, fiind mai interesat de valorile decorative şi de expresivitatea liniilor. În cadrul expoziţiei Secesiunii din Berlin (1902) expune 22 tablouri din ciclul Frize de viaţă. La Berlin, face primii paşi în domeniul graficii şi execută în special acvaforte şi litografii. În toamna anului 1908 se internează într-o clinică din Copenhaga din cauza unei accentuate depresiuni afective. În 1910 începe lucrările de decorare a Universităţii din Christiania. Timp de şapte ani pictează 11 pânze monumentale care ilustrează forţele eterne, dătătoare de viaţă: Soarele Istoria, Alma Mater (Universitatea, simbolul Ştiinţei). Între timp, - după 1933 - în Germania, autorităţile naziste îi consideră operele drept "degenerate" şi sunt retrase din muzeele germane. În perioada de ocupaţie a Norvegiei, Munch trăieşte retras în casa lui din Ekely, unde moare la 23 ianuarie 1944, la o lună după ce împlinise 80 de ani.
[modifică] Opera lui Munch
Educaţia artistică a lui Munch în Norvegia se desfăşurase în spiritul tradiţiei naturaliste. Mai târziu, intrând în contact cu arta europeană şi mai ales cu cea franceză şi germană, artistul îşi elaborează propriul stil distinct. Atât picturile sale cât şi lucrările grafice se evidenţiază printr-un îndrăzneţ caracter inovator în sfera mijloacelor de realizare a operelor şi printr-o expresivitate abstractă a formelor.
Pictând tabloul Ţipătul, Edvard Munch pătrunde în lumea fricii şi a singurătăţii. În prim plan ţipă un om, al cărui trup contorsionat convulsiv şi gestul mâinilor care cuprind capul trădează o spaimă nemăsurată. Chipul gălbui se armonizează cu craniul cadaveric. Culorile mediului simbolizează starea psihică a personajului, albastrul întunecat reţine glasul sfâşietor şi-l reflectă cu ecou într-un golf larg, până sub cerul strălucitor , de un roşu sângeriu. În afara tabloului reprodus aici, de altfel cel mai cunoscut şi care se găsea în Galeria Naţională din Oslo, de unde a fost furat, mai există alte cincizeci versiuni diferite ale Ţipătului.
În multe din tablourile sale se oglindeşte atitudinea ambivalentă a lui Munch faţă de femei. Le priveşte pe rând fie ca fecioare nepătate şi ca întruchipare a iubirii (Dimineaţa 1884, Înger în negru 1884, Pubertatea 1894), fie ca ca simbol al păcatului şi instrument al satanei (Vampirul 1893, A doua zi 1895). Din acest punct de vedere, Madonna reprezintă o sinteză perfectă a perverselor lui obsesii mistice şi erotice. Prezentându-şi Madonna la Salonul Artiştilor Independenţi din Paris în anul 1896, Munch îi dă titlul Femeie îndrăgostită, dovedind faptul că în ochii săi religia şi senzualitatea sunt strâns legate una de cealaltă. În viziunea lui Munch, femeia iubită se confundă cu Madonna suferinţei. Femeia cu sânii dezgoliţi şi părul despletit, cu capul lăsat pe spate este în culmea extazului iubirii.
Dansul vieţii, cel mai mare tablou din ciclul Frizele de viaţă, ilustrează amintirile, dorinţele, dezamăgirile şi experienţele artistului. Munch transformă o distracţie plăcută, cum este dansul, într-un balet al nălucilor.
[modifică] Moştenirea lui Munch
Măiestria cu care Munch a reuşit să dezvăluie secretele ascunse ale temelor abordate va fi un exemplu pe care îl vor urma mulţi alţi artişti. Ecourile surselor sale de inspiraţie sunt vizibile nu numai în lucrările expresioniştilor germani, ci şi în creaţia a doi pictori austrieci, Oskar Kokoschka şi Egon Schiele. Pictura lui Munch este studiată de asemenea cu atenţie de Lucian Freud, care a continuat la începutul activităţii sale artistice tradiţia germană a neorealismului (Neue Sachlichkeit). La fel ca Munch, Lucian Freud, servindu-se de liniaritatea desenului, reuşeşte să reproducă pe pânză propriile sale stări de spirit.
