Artă concretă
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
|
Serie de articole despre artă
|
| Istoria artei |
 |
| Arta preistorică |
|
| Arta antică |
| Arta medievală |
| Arta occidentală |
| Arta contemporană |
|
| Arta etnografică |
|
Arta concretă este o noţiune introdusă în 1924 de Theo van Doesburg, pictor, arhitect şi teoretician al artei olandez, şi lansată apoi în "Manifestul artei concrete" publicat în 1930 în unicul număr al revistei "Art concret".
Arta concretă desemnează, în accepţia lui Van Doesburg, realitatea spirituală - cea mai concretă dintre realităţi, pentru că defineşte profund fiinţa umană - tradusă în plan plastic, prin linii şi forme geometrice dispuse, ca urmare a unui proiect mental, în imagine. Arta concretă nu este produsă doar cu mijloace mecanice sau tehnice, ea îşi dobândeşte forma şi tensiunea numai cu ajutorul deciziei subiective a artistului. Arta concretă se delimitează de constructivism prin gândirea teoretică diferită, prin interesul la cercetarea efectelor de culoare şi prin concentrarea asupra simbiozei între formă şi culoare.
Ideile lui Van Doesburg au fost reluate în cadrul grupării pariziene "Abstraction-Création" de către Georges Vantongerloo şi Friedrich Vordemberge-Gildewart. Un rol important în evoluţia acestui tip de artă l-a avut pictorul elveţian Max Bill, care a organizat prima expoziţie internaţională de artă concretă la Basel în 1944, când a înfiinţat şi revista "abstrakt/konkret". În 1960, Max Bill organizează la Zürich expoziţia "konkrete kunst - 50 jahre entwicklung" ("Arta concretă - 50 de ani de dezvoltare"). El consideră ca esenţial pentru efortul creator tendinţa de "a concretiza lucruri care n-au existat mai înainte într-o formă vizibilă şi tangibilă... a reprezenta idei abstracte într-o formă senzorială". Max Bill a transpus ideile artei concrete şi în domeniul sculpturii.
Concetăţeanul său, Richard Paul Lohse, lucrează într-o "ordine strict modulată şi serială", în care câmpurile sale de culoare se ordonează după criterii metodice.
În Italia, arta concretă este reprezentată, printre alţii, de Alberto Magnelli. În 1949, ia fiinţă "Mişcarea pentru Artă concretă" ("Movimento Arte Concreta"), sub impulsul lui Gillo Dorfles, care - între anii 1951-1953 - editează revista lunară "Arte Concreta", care urmărea integrarea diferitelor tipuri de artă, cu un accent pe cele prevalent spaţiale, sculptura şi pictura. Tot în Italia, se semnalează câteva iniţiative mai noi - "Gruppo T" şi "Gruppo N" - care evoluează, în principiu, în sensul artei concrete, în înţelesul ei "tradiţional", unde primează concreteţea ideii şi nu reprezentarea iluzionistă a realităţii înconjurătoare.
Josef Albers, emigrat în 1933 în Statele Unite ale Americii, exercită aici în calitate de pictor şi pedagog de artă o influenţă deosebită ca reprezentant al artei concrete.
Arta concretă a contribuit mai târziu la dezvoltarea altor curente artistice ca Op-Art, Hard Edge şi Minimal Art. Chiar şi poezia concretă, apărută în jurul anului 1950, împrumută din trăsăturile artei concrete din domeniul picturii şi sculpturii.
[modifică] Bibliografie
Margit Staber: Konkrete Kunst, 1966
