Constantin cel Mare
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (27 februarie 272 – 22 mai 337), cunoscut sub numele Constantin I sau Constantin cel Mare, a fost împărat roman între 306 şi 337.
Cuprins |
[modifică] Tinereţea şi venirea la putere
Născut la Naissus, în provincia Moesia Superior (astăzi, oraşul Niš din Serbia), ca fiu al generalului Constantinus Chlorus (viitorul împărat Constanţiu I) şi al Helenei. În 271-272, sub împăratul Aurelian, a fost membru al protectores (militari superiori în slujba împăratului) în est, iar ulterior a ajuns tribun. În 284-285 a fost praeses (guvernator de provincie subordonat unui consularis) al Dalmaţiei. A fost prefectul pretorian al împăratului Maximian în 288-293.
La 1 martie 293 a fost promovat la rangul de caesar. În 305, după abdicarea lui Diocleţian şi Maximian, se alătură tatălui său, în Apus. La moartea lui Constanţiu I, la Eburacum (astăzi, York), în Britannia (25 iulie 306), este proclamat împărat de către armată. În aceste împrejurări, Galerius, personalitatea dominantă a celei de-a doua tetrarhii, îl proclamă pe Flavius Severus augustus al Occidentului şi îl acceptă pe Constantin, caesar. Pentru moment Constantin a acceptat dar pacea şi a treia tetrarhie nu aveau să dureze prea mult. La Roma, pe 28 octombrie 306, Maxenţiu, fiul lui Maximian, a fost proclamat împărat iar Maximian care se retrăsese, se întoarce pentru a pretinde puterea. În condiţiile destrămării tetrarhiei, la conferinţa de la Carnuntum (11 noiembrie 308), Constantin este recunoscut oficial caesar în Apus, iar Maxentius este declarat uzurpator. În înţelegere cu Licinius, noul augustus al Occidentului, Constantin ocupă Spania (310), apoi pătrunde cu armata în Italia, înfrânge forţele lui Maxentius la Turin, Verona şi în bătălia decisivă de la Podul Milvius de lîngă Roma, în care Maxentius îşi găseşte moartea (312). Astfel, toate provinciile occidentale ale imperiului sunt reunite sub autoritatea sa.
[modifică] Convertirea lui Constantin
Imediat ce a venit la putere, Constantin a pus capăt persecuţilor creştinilor în teritoriile sale, impunând nu numai toleranţa, ci şi restituirea bunurilor creştinilor. Dar Constantin nu era pregătit să devină creştin. Monedele bătute în această perioadă, dovedesc devoţiunea sa faţă de Marte, apoi din ce în ce mai mult faţă de Apollo, venerat ca Sol Invictus. La scurt timp după cucerirea Romei, Constantin le-a trimis episcopului de Cartagina şi proconsulului Africii nişte scrisori din care reieşea faptul că el susţine religia creştină, subvenţiona Biserica creştină din fonduri publice, scutea clerul de obligaţii publice şi se considera slujitorul lui Dumnezeu.
În 312, Constantin a trecut la credinţa creştină şi a continuat să deţină funcţia Pontifex Maximus.
În urma întrevederii dintre Constantin şi Licinius de la Mediolanum (februarie-martie 313) este promulgat "Edictul de la Milano". Textul acestui edict este dat de Lactanţiu în latină şi de Eusebiu de Cezareea în greacă. De fapt, este o scrisoare adresată de Licinius guvernatorilor provinciilor controlate de el, prin care le cerea să înceteze orice persecuţie asupra creştinilor, iar proprietăţile confiscate să fie imediat returnate. Scrisoarea nu consfinţea creştinismul ca religie de stat şi nici nu-l angaja personal pe Licinius în credinţa creştină.
[modifică] Conflictul cu Licinius
Relaţiile dintre cei doi împăraţi au început să se tensioneze, astfel, în 316, se declanşează un prim război civil. Constantin obţine o victorie în bătălia de la Cibalae (Pannonia). Înţelegerea care s-a încheiat între cei doi prevedea ca Licnius să-i cedeze lui Constantin toate provinciile sale europene cu excepţia Traciei, păatrându-şi însă poziţia de augustus. Pe 1 martie 317, la Serdica (astazi, Sofia), Constantin a anunţat numirea a trei caesari: fiul său Crispus în vârstă de 12 ani, fiul său Constantin, de 6 luni şi fiul lui Licinius, Licinianus, care avea 1 an şi 8 luni. După 320, Licinius sprijinit de cercuri păgâne din Orient, iniţiază o politică anticreştină, în timp ce Constantin se apropie tot mai mult de poziţiile bisericii creştine. În noul război civil care izbucneşte în 324, Licinius este infrânt în două mari bătălii, la Adrianopol (3 iulie) şi Chrysopolis în Asia Mica (18 septembrie), este capturat şi executat anul următor la Tesalonic.
[modifică] Guvernarea lui Constantin
Imperiul este reunificat şi supus autorităţtii unui unic împărat, situaţie nemaiîntâlnită din 285. Constantin, care se revendica alesul pe pământ al divinităţii unice, abandonează politeismul tetrarhiei în favoarea monoteismului creştin. Principiul adopţiunii este înlocuit cu cel al eradităţii dinastice. Constantin a continuat şi a desăvârşit toate reformele iniţiate de împăratul Diocleţian. Numărul provinciilor este ridicat la 117, grupate în 14 dioceze şi 4 prefecturi (Orient, Illyricum, Italia şi Galia). Prin crearea unei noi monede de aur (solidus-ul) este abandonată politica economică a principatului - care era bazată pe argint-, în favoarea aurului, care devine baza sistemului monetar imperial. Armata se împarte acum definitiv în trupe de graniţă (limitanei) şi trupe de campanie (comitatenses). Din iniţiativa lui Constantin este inaugurat în 328, între Sucidava şi Oescus, un pod peste Dunare, care reflectă importanţa dobândită de regiunile nord-dunărene pentru imperiu. Prin campaniile sale la frontiera Dunarii, recupereaza o parte din teritoriile Daciei (care fusese părăsită de împăratul Aurelian). Acum Constantin şi-a adăugat şi titlul de Dacicus Maximus. Pe plan religios, în 325, are loc la Niceea, primul conciliu ecumenic al bisericii creştine, care pune bazele dogmatice şi canonice ale noii religii.
[modifică] Constantinopol - noua Romă
Constantin a luat hotărârea de a restaura Byzantionul şi de a face din el capitala imperiului. În noiembrie 324, a stabilit în mod oficial hotarele noului său oraş, mutându-le cu circa 4 km în afară şi mărind cam de 4 ori suprafaţa sa. Noul oraş a devenit un centru al creştinismului, reşedinţa unui patriarh, comparabil ca dimensiuni cu Roma, Alexandria sau Ierusalimul. "Noua Romă" a moştenit instituţiile politice ale vechii Rome, dar şi tradiţii culturale ale Răsăritului grec. Construirea şi popularea noului oraş s-au desfăşurat foarte rapid. Noile ziduri au fost terminate în 328. La fel ca şi Roma, oraşul e construit pe 7 coline şi împărţit în 14 districte administrative. Există şi aici un Senat; membrii săi aveau însă ranguri inferioare senatorilor din Roma, fiind numiti clari (remarcabili) şi nu clarissimi (deosebit de remarcabili). În perimetrul ocupat acum de Moscheea Sultanului Ahmet (Moscheea Albastra), Constantin a construit palatul imperial. Hipodromul a fost mărit la o capacitate de 50.000 de locuri. Constantin a început şi construcţia a doua mari biserici, Hagia Spohia (Sfânta Înţelepciune) şi Hagia Eirene (Sfânta Pace). La 11 mai 330 are loc, inaugurarea oficială a Constantinopolului ca noua capitală a Imperiului Roman. Festivităţile au durat 40 de zile şi s-au desfăşurat pe hipodrom. Monedele bătute în acel an anunţau lumii evenimentul.
[modifică] Viaţa de familie
În septembrie 307, la Trier, Constantin s-a căsătorit cu fiica lui Maximian, Fausta, renunţând la iubita sa Minervina, care îi dăruise primul lui fiu, Crispus. Cu Fausta, Constantin a avut 5 copii: Constantin, Constanţiu, Constant, Constantina şi Helena. Reşedinţa lui Constantin era oraşul Trier, aşa cum fusese şi pentru tatăl său, Constanţiu şi, înaintea acestuia, pentru împăratul Maximian. Aici, la Trier, Constantin a adus-o şi pe mama sa, Helena. La sfârşitul anului 311 sau începutul lui 312, sora sa vitregă, Constanţia se căsătoreşte cu Licinius. Pe 8 noiembrie 324, Constantin şi-a numit fiul Constanţiu în functia de caesar şi se pare că în aceeaşi zi a oferit rangul de augusta soţiei sale Fausta şi mamei sale, Helena. În anul 326, Constantin a ordonat execuţia fiului său mai mare, Crispus. Ordinul a fost îndeplinit de Pola, în Istria. În acelaşi an, la scurt timp după moartea lui Crispus, Constantin a omorat-o şi pe soţia sa, Fausta, după o căsnicie de 19 ani. Atât Crispus cât şi Fausta au primit damnatio memoriae, adică numele lor au fost şterse din inscripţiile şi înscrisurile publice.
[modifică] Ultimii ani ai lui Constantin
Între 325 şi 337, Constantin a continuat să sprijine Biserica şi să folosească resursele statului pentru construirea de biserici. Micul regat Iberia (astăzi Georgia) din Caucaz a adoptat creştinismul în timpul domniei lui Constantin. În Armenia, regele Tiridate III a fost convertit la creştinism, iar regatul său a devenit oficial creştin la începutul secolului al IV-lea.
La scurt timp după Paştele din 337 (3 aprilie), Constantin a început să se simtă rău; a dorit să fie botezat de către episcopul Eusebiu de Cezareea iar după botez a purtat numai veşminte albe precum ale unui neofit creştin în locul veşmintelor imperiale.
În ziua de Rusalii, 22 mai, în anul 337, Constantin a murit la Nicomedia (astăzi, în Turcia). Trupul său a fost dus cu escortă la Constantinopol şi expus pe un catafalc de onoare în Palatul imperial.
Abia pe 9 septembrie 337, Constantin II, Constanţiu II şi Constant şi-au luat titlul de augustus, împărţind imperiul.
[modifică] Constantin în arta romană
Începând cu anul 324, se observă pe monedele lui Constantin o noua imagine a chipului său. Privirea lui este acum îndreptată în sus şi în depărtare; aceasta reflectă pretenţia lui nu la divinitate, ci la misiunea şi inspiraţia sa divină. De asemenea, el renunţă să mai poarte coroana de lauri şi adoptă diadema. La Metropolitan Museum of Art din New York poate fi văzut un uriaş cap de marmură al lui Constantin, de trei ori mărimea naturală. A fost datat 325/326. Cea mai cunoscută asemanare cu Constantin o reprezintă uriaşul cap de marmură din il cortile în Palazzo dei Conservatori de pe colina Capitoliu din Roma. Are o înălţime de 2,55 metri şi cântăreşte între 8 şi 9 tone. Un portret remarcabil al lui Constantin poate fi văzut la Muzeul Naţional din Belgrad. Este un cap de bronz în mărime naturală care provine de la Naissus, locul de naştere al împăratului. A fost datat în circa 330. De menţionat alte două statui ale lui Constantin ambele datate în circa 320, în care împăratul apare în veşminte militare. La moartea lui Constantin au fost bătute patru tipuri diferite de monede omagiale.
[modifică] Legături externe
[modifică] Vezi şi
| Predecesor: Constanţiu I |
Împărat Roman 306 - 337 |
Succesor: Constanţiu II, Constantin II, Constant |
