Limba sârbă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Sârbă (Српски / Srpski)
Vorbită în:	Serbia, Muntenegru, Bosnia şi Herţegovina, România, Macedonia şi alte ţări
Regiune:	Europa de sud-est, Peninsula Balcanică
Număr de vorbitori:	aproximativ 10 milioane
Loc:	75
Clasificare genetică:	Limbi indo-europene Limbi slave Limbi slave de sud subgrupul occidentale
Statut oficial
Limbă oficială în:	Serbia, Bosnia şi Herţegovina
Reglementată de:	Odbor za standardizaciju srpskog jezika
Coduri de limbă
ISO 639-1	sr
ISO 639-2	scc (B), srp (T)
SIL	SRC/SDD
Hartă indisponibilă
Vezi şi: Limbă - Listă de limbi

Limba sârbă este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, împreună cu limba croată, limba bosniacă şi limba slovenă. Din punctul de vedere al sociolingvisticii, este o limbă ausbau care face parte din diasistemul format de limbile sârbă, croată şi bosniacă, numit oficial în perioada iugoslavă limba sârbocroată. Este limbă oficială în Serbia şi în Bosnia şi Herţegovina. O vorbesc şi minorităţile naţionale sârbe din Macedonia, România, Bulgaria şi Ungaria, precum şi un mare număr de emigranţi sârbi în Europa Occidentală, America de Nord şi Australia.

Cuprins

1 Variante regionale
2 Fonetică
3 Lexic
- 3.1 Formarea cuvintelor
  - 3.1.1 Derivarea
  - 3.1.2 Compunerea
- 3.2 Împrumuturi
4 Gramatică
5 Enunţuri uzuale
6 Bibliografie
7 Dicţionare online
8 Posibilităţi online de învăţare a limbii sârbe
9 Alte legături externe

[modifică] Variante regionale

După unii lingvişti, limba sârbă are două dialecte:

Dialectul štokavski este vorbit în cea mai mare parte a Serbiei, de către sârbii din Bosnia şi Herţegovina şi în Muntenegru, în măsura în care se consideră că limba vorbită de muntenegreni este sârba. Acelaşi dialect este vorbit şi de către croaţi în cea mai mare parte a Croaţiei, deşi croata este considerată oficial ca fiind o limbă aparte.
Dialectul torlački se vorbeşte într-o regiune relativ restrânsă din sud-estul Serbiei. Nu este standardizat şi nu este recunoscut ca dialect al limbii sârbe de către toţi lingviştii. Din cauza asemănărilor cu limba bulgară, este considerat de către lingviştii bulgari ca aparţinând acesteia.

Există şi o stratificare supradialectală cu trei zone, care cuprinde şi limba croată, după felul în care a evoluat în ele sunetul din limba slavă veche ĕ transcris prin litera „iat”. Dintre acestea, două privesc limba sârbă, cuprinzând:

grupul de graiuri ekavski, ce se caracterizează în principal prin pronunţarea e a lui „iat”. Se vorbesc în Serbia centrală, de est şi de sud.
grupul de graiuri (i)jekavski, căruia îi este specifică pronunţarea je sau ije a lui „iat”. Se vorbesc în Serbia de vest, în regiunea Sandžak din Serbia, în Muntenegru şi în Bosnia şi Herţegovina.

Limba literară sârbă se bazează pe dialectul štokavski, normele ei admiţând pronunţarea ekavski şi (i)jekavski, precum şi transcrierea acestora.

[modifică] Fonetică

[modifică] Corespondenţa scriere–pronunţare

Limba sârbă se scrie în mod tradiţional cu un alfabet chirilic adaptat astfel, încât fiecărui sunet să-i corespundă o singură literă, dar se foloseşte şi alfabetul latin, în care unele sunete sunt redate prin grupuri de două litere. Acest alfabet latin este folosit şi pentru limba croată. Principiul fonetic în grafie merge până acolo, încât şi numele proprii străine se transcriu aşa cum se pronunţă în limba sârbă, inclusiv în alfabetul latin. De exemplu, „Gérard Depardieu” se scrie Žerar Depardie.

Alfabetul chirilic	Numele literei chirilice	Transcirere în alfabet latin	Transcriere fonetică	Pronunţare aproximativ ca în
A, a	a	A, a	[a:], [a]	interjecţia A!; ac
Б, б	бе	B, b	[b]	bun
В, в	ве	V, v	[ʋ]	voce
Г, г	ге	G, g	[g]	gură
Д, д	де	D, d	[d]	dor
Ђ, ђ	ђе	Đ, đ	[ʤ^j]	între ger şi deal în graiul maramureşean, muiat
E, e	e	E, e	[e:], [e]	interjecţia Eh!; elev
Ж, ж	же	Ž, ž	[ʒ]	jar
З, з	зе	Z, z	[z]	zare
И, и	и	I, i	[i:], [i]	interjecţia Tii!; inel
J, j	је	J, j	[j]	iar
К, к	ка	K, k	[k]	kilogram
Л, л	ле	L, l	[l]	loc, mai dur
Љ, љ	ље	Lj, lj	[ʎ]	leac în graiul maramureşean, muiat
М, м	ме	M, m	[m]	mal
Н, н	не	N, n	n	nor
Њ, њ	ње	Nj, nj	[ɲ]	neam, în graiul maramureşean, muiat
O, o	o	O, o	[o:], [o]	interjecţia O!; om
П, п	пе	P, p	[p]	pas
Р, p	ре	R, r	[r]	rar
C, c	се	S, s	[s]	sac
T, т	те	T, t	[t]	turn
Ћ, ћ	ће	Ć, ć	[ʧ^j]	între cer şi teacă în graiul maramureşean, muiat
У, y	у	U, u	[u:], [u]	Huu!; ulei
Ф, ф	фе	F, f	[f]	film
X, x	ха	H, h	[x]	horă
Ц, ц	це	C, c	[ts]	ţară
Ч, ч	че	Č, č	[ʧ]	cer, mai dur
Џ, џ	џе	DŽ, dž	[ʤ]	ger, mai dur
Ш, ш	ша	Š, š	[ʃ]	şapcă

Observaţii:

R între două consoane sau la început de cuvânt, urmat de o consoană, este considerat vocală (prst = „deget”, rvanje = „luptă”).
Deşi scierea limbii sârbe este fonetică în principiu, totuşi există unele excepţii:

Înaintea consoanelor sonore, consoanele surde devin şi ele sonore, dar aceasta nu se reflectă în scris la sfârşit de cuvânt: Šef bi ['ʃe:vbi] voleo da radimo. = „Şefului i-ar plăcea să lucrăm.”
Înaintea consoanelor surde, consoanele sonore devin şi ele surde, şi aceasta apare în scris în interiorul cuvintelor: arapski = „arab” (adjectiv). În schimb la sfârşit de cuvânt nu se marchează: rad [rat] = „muncă”.
Înaintea consoanelor moi, š şi ž se înmoaie: ruž Đine ['ru:ʒ^j'ʤ^jine] = „Rujul Đinei”. Nici aceasta nu apare în scris.

[modifică] Schimbări fonetice aparente şi în scris

[modifică] A mobil

Acest sunet apare la unele forme ale substantivelor şi adjectivelor şi dispare la alte forme (pas = „câine” / psa = „al/a/ai/ale câinelui”, dobar = „bun” / dobra = „bună”). În cazul radicalelor terminate cu două consoane, a mobil apare între cele două consoane la cazul genitiv plural: radical sestr-, nominativ singular sestra, genitiv plural sestara.

[modifică] Schimbarea lui l în o

Substantivele şi adjectivele terminate cu -ao sau -eo (posao = treabă, veseo = „vesel”) erau cândva în istoria limbii terminate cu un l dur (posal, vesel) care a evoluat în o, dar numai în poziţie finală de cuvânt. Acest o redevine l dacă nu mai este în poziţie finală, ci este urmat de o desinenţă (posla = „al/a/ai/ale trebii”, vesela = „veselă”, forma de feminin).

[modifică] Asimilarea consoanelor

Când două consoane, una surdă şi una sonoră ajung în contact prin adăugarea la un cuvânt a unei desinenţe sau a unui sufix, prima consoană devine la fel cu cea următoare din punctul de vedere al sonorităţii (asimilare regresivă). Astfel,

consoanele sonore	b,	g,	d,	đ,	z,	ž,	dž	devin
consoanele surde	p,	k,	t,	ć,	s,	š,	č,	şi invers.

De exemplu, de la rob = „rob” se formează, prin adăugarea sufixului -stvo, substantivul ropstvo = „robie”, în care b se schimă în p sub influenţa primei consoane din sufix, s, care este surdă.

[modifică] Palatalizarea

Unele consoane aflate la sfârşitul formei de nominativ a unui substantiv sau la sfârşitul rădăcinii unui verb îşi schimbă natura sub influenţa unei vocale cu care începe o desinenţă sau un sufix. Cazuri mai frecvente:

înaintea lui e:
- k > č –radnik = „muncitor” > radniče! = „muncitorule!”
- g > ž – vrag = „drac” > vraže!
- h > š – duh = „suflet” > duše!

înaintea lui i:
- k > c – vojnik = „soldat” > vojnici = „soldaţi”
- g > z – predlog = „propunere” > predlozi
- h > s – orah = „nucă” > orasi

înaintea lui j (Această palatalizare se numeşte iodizare, sau înmuierea consoanelor dure.):
- d > đ
- t > ć
- l > lj
- n > nj
- z > ž
- s > š

Exemplu: Sufixul de formare a comparativului adjectivelor este -ji. Când acesta se adaugă unui adjectiv terminat cu o consoană dură, aceasta devine moale (tvrd = „dur” > tvrđi = „mai dur”, brz = „rapid” > brži = „mai rapid”).

[modifică] Accentuarea

Accentul care cade pe una din vocalele unui cuvânt are în limba sârbă un dublu caracter. Este de intensitate, adică vocala respectivă este rostită cu mai multă forţă decât celelalte (ca în română), dar şi tonic (numit şi muzical), vocala accentuată fiind pronunţată cu un ton mai ridicat sau mai coborât decât celelalte.

În cuvintele cu mai mult de o silabă, accentul poate să cadă pe oricare din ele, în afară de ultima, regulă ce se aplică şi cuvintelor străine, de exemplu celor franceze. Astfel, în numele oraşului francez Marseille (transcris în sârbă Marsej, accentul cade pe prima silabă).

Accentul poate fi de patru feluri, combinaţii între caracterul descendent sau ascendent şi durata vocalei (lungă sau scurtă). În mod obişnuit accentul se notează în scris numai în lucrările de lingvistică, în manuale şi dicţionare. Semnele convenţionale pentru accente apar în exemplele de mai jos.

scurt descendent: vëtar = „vânt”
lung descendent: pîvo = „bere”
scurt ascendent: òtac = „tată”
lung ascendent: písati = „a scrie”

Şi vocalele neaccentuate pot fi lungi sau scurte. Cele lungi se notează (nu în scrisul obişnuit) cu ¯ (žèna = „femeie” / žénā = „al/a/ai/ale femeilor”).

După cum se vede din acest exemplu, caracterul accentului şi durata vocalelor au valoare funcţională, bunăoară să diferenţieze, ca aici, două cazuri: nominativul singular de genitivul plural. Locul accentului are de asemenea valoare funcţională (vezi Declinarea adjectivelor).

[modifică] Lexic

[modifică] Formarea cuvintelor

[modifică] Derivarea

Prin adăugarea unor sufixe se formează cuvinte din aceeaşi familie lexicală ca şi cuvântul de bază:

Cuvânt de bază	Sufix		Cuvânt derivat
noć = „noapte” +	-ište	>	noćište = „loc de înnoptat”
	-as	>	noćas = „astă-noapte”
	-ti	>	noćiti = „a înnopta”
	-n- (-i, -a, -o)	>	noćni, -a, -o = „de noapte”

Un sufix mai aparte este -ad, care formează un mare număr de substantive colective: pilad = „pui”, jagnjad = „miei”, telad = „viţei”. Acestea sunt la numărul singular ca formă şi se declină ca atare.

Cu prefixe provenite din prepoziţii se obţin mai ales verbe din alte verbe: ići = „a merge” > otići = „a pleca”, izaći = „a ieşi”, doći = „a veni”, naići = „a veni pe neaşteptate”. Odată cu schimbarea sensului, se schimbă şi aspectul verbului, din imperfectiv în perfectiv. (Vezi Aspectele verbelor.)

[modifică] Compunerea

În limba sârbă acest procedeu este mai productiv decât în română. Se poate efectua prin:

îmbinarea nemijlocită a două cuvinte: dan = „zi” + gubiti = „a pierde” > dangubiti = „a pierde vremea, a fi leneş”
îmbinarea printr-o vocală de legătură: crn = „negru” + o + kos (de la kosa = „păr”) > crnokos = „cu păr negru”

Unele cuvinte sunt considerate semicompuse, cu procesul de compunere neîncheiat: radio + stanica = „staţie” > radio-stanica = „post de radio, radiostaţie”.

Compunerea poate fi combinată cu derivarea: kratk- (de la kratak = „scurt”) + o + vid- (de la videti = „a vedea”) + -an > kratkovidan = „miop”.

[modifică] Împrumuturi

Limba sârbă este poate limba slavă cea mai permeabilă la împrumuturi. A preluat cuvinte de la un număr mare de limbi, inclusiv din română (bešika = „beşică, vezică”, guša = „guşă”, etc.). Substantivele sunt cele mai numeroase, dar sunt şi verbe (telefonirati, analizirati), adjective (flegmatičan, logičan) sau adverbe (eventualno, ekspanzivno).

[modifică] Gramatică

[modifică] Substantivul

[modifică] Genul substantivelor

Substantivele pot fi de genul:

masculin, de regulă posibil de recunoscut după terminaţia consonantică la cazul nominativ singular: grad = „oraş”. Aceleiaşi clase de declinare le aparţin şi substantivele terminate în -ao şi -eo (vezi Schimbarea lui l în o). Sunt şi substantive masculine terminate cu -a: prenume masculine (Nikola), nume de profesii (sudija = „judecător”), care se declină ca femininele.
feminin, în general în cazul substantivelor terminate la nominativ singular în -a: ruka = „mână”. Sunt şi substantive feminine terminate cu o consoană la nominativ singular: radost = „bucurie”, stvar = „lucru”. Acestea aparţin unei clase de declinare aparte.
neutru (substantivele cu -o sau cu -e la nominativ singular): kolo = „cerc”, polje = „câmp”, care se declină ca masculinele.

[modifică] Declinarea

Aceasta se caracterizează prin şapte cazuri, iar substantivele sunt grupate în patru clase de declinare, după desinenţa de la nominativ singular. Iată declinarea a patru substantive regulate din două clase de declinare cu numărul cel mai mare de substantive.

	Masculin animat, singular	Masculin animat, plural	Masculin inanimat, singular	Masculin inanimat, plural	Neutru singular	Neutru plural	Feminin singular	Feminin plural
Nominativ	jelen = „cerb”	jeleni	izvor = „izvor”	izvori	selo = „sat”	sela	žena = „femeie”	žene
Genitiv	jelena	jelēnā	izvora	izvōrā	sela	selā	ženē	žénā
Dativ	jelenu	jelenima	izvoru	izvorima	selu	selima	ženi	ženama
Acuzativ	jelena	jelene	izvor	izvore	selo	sela	ženu	žene
Vocativ	jelene!	jeleni!	izvore!	izvori!	selo!	sela!	ženo!	žene!
Instrumental	jelenom	jelenima	izvorom	izvorima	selom	selima	ženom	ženama
Locativ	o jelenu	o jelenima	o izvoru	o izvorima	o selu	o selima	o ženi	o ženama

Observaţii:

Acuzativul singular al substantivele masculine animate este identic cu genitivul lor, în timp ce acuzativul singular al masculinelor inanimate este la fel cu nominativul.
Desinenţa la genitiv plural este -a lung. Aceasta deosebeşte în primul rând genitivul plural de cel singular.
Cazul acuzativ este nu numai cel al complementului direct, ci şi al complementului circumstanţial de loc al verbelor care exprimă deplasarea: On ide u grad. = „El merge în oraş.”
Cazul instrumental este în principal cel al complementului indirect ce exprimă instrumentul cu care se face o acţiune (fără prepoziţie) (nožem = „cu cuţitul”), şi al complementului indirect sociativ (sa suprugom = „cu soţia”).
Cazul locativ (totdeauna cu prepoziţie) este cel al complementului circumstanţial de loc al unui verb care nu exprimă deplasarea (On živi u gradu. = „El locuieşte în oraş.” Locativul mai este şi cazul complementului indirect despre care se vorbeşte (o jelenu = „despre cerb”).

[modifică] Adjectivul

[modifică] Categorii de adjective

calificative: dobar = „bun”, jutarnji = „de dimineaţă”
de materie: drveni = „de lemn”
de apartenenţă: čovekov = „al omului”, babin = „al bunicii”. Acestea sunt formate de la substantive, prin adăugarea sufixului -ov sau -ev la cele masculine, şi -in la cele feminine.

[modifică] Forma scurtă şi forma lungă

Adjectivele pot avea două forme, scurtă sau lungă. Cea scurtă se caracterizează prin terminaţia consonantică la nominativul masculinului singular, iar cea lungă prin terminaţia -i la acelaşi caz:

bratov = „al fratelui” – adjectiv cu formă scurtă
beogradski = „belgrădean” – adjectiv cu formă lungă

Aproape toate adjectivele calificative au ambele forme, cea lungă fiind obţinută prin adăugarea lui -i la forma scurtă: bogat, bogati = „bogat”. În cazul lor, forma scurtă este numită şi nedefinită, iar cea lungă este numită şi definită. Acesteia îi corespunde în română adjectivul substantivat, articulat cu articol hotărât sau cu articol demonstrativ. Exemplu în context: Bili su dva čoveka; jedan je bio siromašan, a drugi – bogat; siromašni je ćutao, dok je bogati mnogo pričao. = „Erau doi oameni; unul era sărac, iar celălalt – bogat; săracul (sau cel sărac) tăcea, în timp ce bogatul (sau cel bogat) vorbea mult.”

Adjectivele de apartenenţă au numai formă scurtă, iar cele terminate cu -ski, -nji şi -ji, precum şi adjectivele la gradul comparativ şi la cel superlativ relativ (vezi mai jos) – numai formă lungă. Prin urmare, acestea pot fi şi definite şi nedefinite.

[modifică] Gradele de comparaţie

Gradul comparativ de superioritate se formează cu sufixe:

-ji, -ja, -je, care provoacă iodizarea consoanei finale a adjectivului:
- pentru adjectivele monosilabice cu vocală lungă: mlad = „tânăr” > mlađi = „mai tânăr”
- pentru adjectivele bisilabice terminate la masculin în -ak, -ek, -ok: kratak = „scurt” > kraći
-iji, -ija, - ije:
- pentru adjectivele monosilabice cu vocală scurtă: star = „öreg” > stariji
- pentru adjectivele polisilabice: hrabar = „curajos” > hrabriji = „mai curajos”

Comparaţia se construieşte astfel: Marko je stariji od Ivana. = „Marko este mai bătrân decât Ivan.”

Superlativul relativ de superioritate se obţine din forma de comparativ, cu prefixul naj-: hrabriji = „mai curajos” > najhrabriji = „cel mai curajos”.

[modifică] Declinarea adjectivelor

[modifică] Forma lungă (definită)

	Masculin singular	Masculin plural	Neutru singular	Neutru plural	Feminin singular	Feminin plural
N.	zèlenī = „cel verde”	zèlenī	zèlenō	zèlenā	zèlenā	zèlenē
G.	zèlenōg(a)	zèlenīh	zèlenōg(a)	zèlenīh	zèlenē	zèlenīh
D.	zèlenōm(e)	zèlenīm(a)	zèlenōm(e)	zèlenīm(a)	zèlenōj	zèlenīma
A.	zèlenōg(a) (animat), zèlenī (inanimat)	zèlene	zèlenō	zèlenā	zèlenū	zèlenē
V.	zèlenī	zèlenī	zèlenō	zèlenā	zèlenā	zèlenē
I.	zèlenīm	zèlenīm(a)	zèlenīm	zèlenīm(a)	zèlenōm	zèlenīm(a)
L.	o zèlenōm(e)	o zèlenīm(a)	o zèlenōm(e)	o zèlenīm(a)	o zèlenōj	o zèlenīm(a)

[modifică] Forma scurtă (nedefinită)

	Masculin singular	Masculin plural	Neutru singular	Neutru plural	Feminin singular	Feminin plural
N.	zèlen = „verde”	zelènī	zelèno	zelèna	zelèna	zelène
G.	zelèna	zelènīh	zelèna	zelènīh	zelènē	zelènīh
D.	zelènu	zelènīm(a)	zelènu	zelènīm(a)	zelènōj	zelènīma
A.	zelèna (animat), zèlen (inanimat)	zelène	zelèno	zelènā	zelènu	zelène
V.	zèlenī	zelènī	zelèno	zelènā	zèlenā	zèlenē
I.	zelènīm	zelènīm(a)	zelènīm	zelènīm(a)	zelènōm	zelènīm(a)
L.	o zelènu	o zelènīm(a)	o zelènu	o zelènīm(a)	o zelènōj	o zelènīm(a)

De remarcat că la plural forma scurtă diferă de cea lungă numai prin locul accentului: pe prima silabă la forma lungă, pe a doua silabă la forma scurtă.

[modifică] Pronumele

[modifică] Pronumele personale

N.	ja = „eu”	ti = „tu”	on = „el”, ono – neutru	ona = „ea”	mi = „noi”	vi = „voi”	oni = „ei”, one = „ele”, ona – neutru	–
G.	mene, me	tebe, te	njega, ga	nje, je	nâs, nas	vâs, vas	njih, ih	sebe
D.	meni, mi	tebi, ti	njemu, mu	njoj, joj	nama, nam	vama, vam	njima, im	sebi
A.	mene, me	tebe, te	njega, ga	nju, je	nâs, nas	vâs, vas	njih, ih	sebe, se
V.	–	ti!	–	–	–	vi!	–
I.	mnom	tobom	njim	njom	nama	vama	njima	sobom
L.	o meni	o tebi	o njemu	o njoj	o nama	o vama	o njima	o sebi

Observaţii:

La genitiv, la dativ şi la acuzativ, pronumele personale au forme scurte şi forme lungi. Formele scurte nu se accentuează (se pronunţă împreună cu cuvântul următor ca un singur cuvânt) şi sunt cel mai mult folosite. Formele lungi sunt accentuate, folosindu-se după prepoziţii şi conjuncţii, precum şi atunci când se insistă asupra persoanei.
Pronumele de politeţe este vi.
Cazul genitiv se foloseşte numai cu prepoziţii: On je došao posle mene. = „El a venit după mine.”
Pronumele sebe este reflexiv. Are o singură persoană şi se referă totdeauna la subiectul propoziţiei, de orice persoană ar fi acesta: Ona govori za sebe i ja govorim za sebe. Zašto ti ne govoriš za sebe? = „Ea vorbeşte pentru sine şi eu vorbesc pentru mine. Tu de ce nu vorbeşti pentru tine?” Are formă scurtă numai la acuzativ. Aceasta se foloseşte la diateza reflexivă: On ide da se šeta. Ja idem da se šetam s njim. Hoćes li da se šetas sa nama? = „El merge să se plimbe. Eu merg să mă plimb cu el. Vrei să te plimbi cu noi?”

[modifică] Pronumele-adjective demonstrative

Exprimă trei grade de depărtare:

Ovaj = „acest(a)”, ova = „această (aceasta)”, ovo (neutru singular), ovi = „aceşti(a)”, ove = „aceste (acestea)”, ova (neutru plural) – se referă la ceea ce este lângă vorbitor.
Onaj = „acel(a)”, ona = „acea (aceea)”, ono (neutru singular), oni = acei(a), one = „acele(a)”, ona (neutru plural) – se referă la ceea ce este departe de vorbitor, de exemplu lângă o terţă persoană (nu interlocutorul).
Taj, ta, to, ti, te, ta exprimă depărtarea medie, referindu-se, de exemplu, la ceea ce este lângă interlocutor.

[modifică] Pronumele-adjective posesive

moj = „(al) meu”, moja = „(a) mea”, moje (neutru singula), moji = „(ai) mei”, moje = „(ale) mele”, moja (neutru plural)
tvoj = „(al) tău”, tvoja = „(a) ta”, tvoje (neutru singular), tvoji = „(ai) tăi”, tvoje = „(ale) tale”, tvoja (neutru plural)
njegov = „(al) lui”, njegova = „(a) lui”, njegovo (neutru singular), njegovi = „(ai) lui”, njegove = „(ale) lui”, njegova (neutru plural)
nje(zi)n = „al ei”, nje(zi)na = „(a) ei”, nje(zi)no (neutru singular), nje(zi)ni = „(ai) ei”, nje(zi)ne = „(ale) ei”, nje(zi)na (neutru plural)
naš = „(al) nostru”, naša = „(a) noastră”, naše (neutru singular), naši = „(ai) noştri”, naše = „(ale) noastre”, naša (neutru plural)
vaš = „(al) vostru”, vaša = „(a) voastră”, vaše (neutru singular), vaši = „(ai) voştri”, vaše = „(ale) voastre”, vaša (neutru plural)
njihov = „(al) lor”, njihova = „(a) lor”, njihovo (neutru singular), njihovi = „(ai) lor”, njihove = „(ale) lor”, njihova (neutru plural)
svoj, -a, -e, -i, -e, -a determină (ca adjectiv) sau reprezintă (ca pronume) obiectul (obiectele) posedat(e) de subiect, indiferent de persoana acestuia: Ja jedem svoj hleb, a ti jedeš svoj. = „Eu îmi mănânc pâinea mea, iar tu îţi mănânci pâinea ta.” Celelalte pronume-adjective posesive reprezintă (respectiv determnină) de regulă obiectul posedat de altcineva (altceva) decât subiectul propoziţiei.

[modifică] Pronumele interogative

Nominativ	ko = „cine”	šta = „ce”
Genitiv	koga	čega
Dativ	kome	čemu
Acuzativ	koga	šta
Instrumental	kim	čime
Locativ	o kome	o čemu

[modifică] Pronumele-adjective interogativ-relative

kakav, kakva, kakvo, kakvi, kakve, kakva: Kakvu košulju hoćeš? = „Ce (fel de) cămaşă vrei?”, Kakvu hoćeš? = „De care vrei?”
koji, -a, -e, -i, -e, -a: Koju košulju hoćeš? = „Care cămaşă o vrei?”, Koju hoćeš? = „Pe care o vrei?”, Imam muža koji me voli. = „Am un soţ care mă iubeşte.”
čiji, -a, -e, -i, -e, -a: Čije su ove naočale? = „Ai cui sunt ochelarii ăştia?”, Bio je tamo sto, čije su noge bile zabijene u zemlju. = „Era acolo o masă ale cărei picioare erau înfipte în pământ.”

[modifică] Numeralul

[modifică] Particularităţi în construcţia numeral cardinal + substantiv sau adjectiv

Jedan = „un”, jedna = „o”, jedno – neutru se construiesc cu substantivul/adjectivul la nominativ singular: jedan grad = „un oraş”.
Dva = „doi”, dve = „două”, tri = „trei”, şi četiri = „patru” sunt urmate de substantiv/adjectiv la genitiv singular, oricare ar fi funcţia sintagmei în propoziţie: dva grada = „două oraşe”.
Cu pet = „cinci” şi numeralele următoare substantivul/adjectivul se pun la genitiv plural: pet gradova = „cinci oraşe”.

[modifică] Numele numerelor

Fiecare număr are un nume-substantiv feminin: jedinica, dvojka, trojka, četvorka, petica etc.: Dobio sam dvojku iz matematike. = „Am luat (un) doi la matematică.”, Idem osmicom. = „Merg cu optul (cu tramvaiul 8).”

[modifică] Numeralele colective

dvoje = „doi”, troje = „trei”, četvoro = „patru”, petoro = „cinci”. Următoarele se formează asemănător cu petoro, cu sufixul -oro. Se foloseşte:

cu substantivele colective: troje prasadi = „trei purcei”
pentru a desemna grupuri de persoane de sexe diferite: nas dvoje = „noi doi” (un bărbat şi o femeie), osmoro učenika = „opt elevi” (băieţi şi fete).
cu numele de obiecte care se folosesc perechi: dvoje rukavice = „două mănuşi” (care formează o pereche), în opoziţie cu dve rukavice = „două mănuşi” (desperecheate).

Cu aceste numerale, substantivul este la genitiv singular.

[modifică] Substantivele numerale

Acestea se formează cu sufixul -ica şi se folosesc numai cu nume de fiinţe de sex masculin: nas dvojica = „noi doi” (bărbaţi), spre deosebire de nas dvoje = „noi doi” (un bărbat şi o femeie).

[modifică] Numeralele ordinale

Acestea au desinenţele specifice adjectivelor cu formă lungă: prvi = „primul”, prva = „prima”, prvo – neutru, drugi = „al doilea”, treći = „al treilea”, četvrti = „al patrulea”, peti = „al cincilea” etc.

[modifică] Verbul

[modifică] Aspectele verbelor

Ca şi în celelalte limbi slave, verbele limbii sârbe se caracterizează şi prin categoria aspectului, care exprimă durata sau gradul de realizare a acţiunii unui verb.

Un verb imperfectiv (numit şi durativ) exprimă faptul că acţiunea era, este, va fi sau este dorită a fi în curs de desfăşurare sau efectuată în mod repetat: Vršim svoj posao. = „Îmi fac (efectuez) treaba.” (Sunt în curs de a o face, nu se ştie de când şi până când.); Pio sam kavu i gledao prema moru. = „Beam cafea şi priveam către mare.”
Un verb perfectiv (numit şi momentan) exprimă faptul că acţiunea a avut loc sau se doreşte să aibă loc într-un singur moment, sau că începe şi se termină la momente date, având loc o singură dată: Ići ćeš da se šetaš samo ako završiš svoj posao. = „Vei merge să te plimbi numai dacă îţi termini (de efectuat) treaba.”; Popio sam kavu. Možemo ići. = „Mi-am băut cafeaua. Putem pleca.”

Prezentul propriu-zis este exprimat numai de verbele imperfective, în propoziţii independente sau regente. Prezentul verbelor perfective se foloseşte numai în propoziţii subordonate.

Şi în română se exprimă aceste aspecte, dar nu atât de sistematic încât să se considere că este vorba de o categorie gramaticală a verbului românesc. După cum se vede în exemplele de mai sus, numai la trecut se poate spune că verbul românesc exprimă formal aspectele, odată cu exprimarea timpului, prin imperfect, respectiv perfectul compus sau perfectul simplu.

Cele mai multe verbe formează perechi perfectiv – imperfectiv, iar aceste aspecte se diferenţiază formal prin câteva procedee:

Prefix provenit dintr-o prepoziţie adăugat la verbul imperfectiv, de exemplu za- sau po- din exemplele de mai sus, care schimbă numai aspectul verbului. Alte prefixe schimbă mai mult sau mai puţin şi sensul verbului: ići = „a merge” > otići = „a pleca”, doći = „a veni”.
Unele verbe sunt perfective fără sufix şi imperfective cu sufixul -va- plasat înaintea sufixului de infinitiv -ti: prodati (perfectiv) > prodavati (imperfectiv) = „a vinde”
Alte verbe sunt perfective cu un anumit sufix şi imperfective cu alt sufix. De exemplu sufixul -i- este specific perfectivului, iar -a- – imperfectivului: spremiti – spremati = „a pregăti”

[modifică] Conjugare

Verbele sârbeşti sunt repartizate în opt clase de conjugare, după terminaţia rădăcinii verbului şi desinenţa persoanei a III-a singular a prezentului.

Exemplu de verb regulat de conjugarea I, la modurile şi timpurile cele mai folosite:

Mod	Timp	Forma afirmativă	Forma negativă	Traducere
Infinitiv		tresti		a scutura
	prezent	tresem	ne tresem	scutur, nu scutur
		treseš
		trese
		tresemo
		tresete
		tresu
	perfect compus	tresao, tresla, treslo sam	nisam tresao, -la, -lo	am scuturat, n-am scuturat
		tresao, -la, -lo si
		tresao, -la, -lo je
		tresli, -le, -la smo
		tresli, -le, -la ste
		tresli, -le, -la su
	viitor	trešću	neću tresti	voi scutura, nu voi scutura
		trešćeš
		trešće
		trešćemo
		trešćete
		trešće
Condiţional		tresao, -la, -lo bih	nebih tresao, -la, -lo	aş scutura / aş fi scuturat, n-aş scutura / n-aş fi scuturat
		tresao, -la, -lo bi
		tresli, -le, -la bismo
		tresli, -le, -la biste
		tresli, -le, -la bi
Imperativ		tresi!	nemoj da treseš!	scutură!, nu scutura!
		(neka) trese!	(neka) ne trese!	să scuture!, să nu scuture!
		tresimo!	nemojmo da tresemo!
		tresite!	nemojte da tresite!
		(neka) tresu!	(neka) ne tresu!
Gerunziu imperfectiv	tresući	netresući	scuturând, nescuturând
	Gerunziu perfectiv	tresavši sau tresav		scuturând
Participiu activ	tresao, -la, -lo, -li, -le, -la		scuturat
Participiu pasiv		tresen, tresena, treseno, treseni, tresene, tresena	netresen, -a, -o, -i, -e, -a	scuturat, -ă, -ţi, -te, nescuturat, -ă, -ţi, -te,

Observaţii:

Verbele neregulate sunt numeroase, ca şi schimbările fonetice provocate de sufixe şi desinenţe.
În gramaticile sârbeşti nu se pomeneşte de modul indicativ.
Verbului românesc „a fi” îi corespund în sârbă două verbe: jesam şi biti.
Verbul auxiliar al perfectului compus este jesam, care are şi forme scurte, cele care apar mai sus.
La timpurile compuse perfect compus şi condiţional, participiul activ se acordă în gen şi număr cu subiectul.
La timpurile compuse, verbul auxiliar se plasează după verbul conjugat, dacă este folosit fără pronume personal. Dacă persoana este exprimată şi prin pronume, sau dacă verbul este negat, atunci verbul auxiliar se plasează înaintea verbului conjugat: Govorio je. = „A vorbit.”, dar On je govorio. = „El a vorbit.”
Condiţionalul nu mai are decât o singură formă. Verbul său auxiliar este biti = „a fi” la perfectul simplu. Trecutul se distinge de prezent prin context.
La forma negativă a verbelor auxiliare, negaţia şi verbul se scriu într-un cuvânt. Cu verbul jesam, negaţia devine ni-.
Viitorul se formează în general de la rădăcina verbului urmată de forma scurtă a verbului hteti = „a vrea” la prezent, dar în prezenţa pronumelui personal subiect şi la forma negativă, şi la acest timp auxiliarul se detaşează de verb, care ia în acest caz forma de infinitiv: Ti ćeš pevati. = „Vei cânta.”, Nećeš pevati. = „Nu vei cânta.”
Imperativul negativ se formează cu un auxiliar special (nemoj) + conjuncţia da + verbul la prezent.
Conjunctivului românesc îi corespunde indicativul prezent precedat de conjuncţia da: Hoću da pevaš. = „Vreau să cânţi”. Această construcţie se foloseşte şi dacă există două verbe care au acelaşi subiect: Hoću da pevam. = „Vreau să cânt.”, spre deosebire de limba croată şi majoritatea limbilor slave, care preferă în acest caz construcţia cu verbul subordonat la infinitiv.

Forme mai puţin folosite:

viitorul anterior, format din prezentul verbului biti = „a fi” + participiul activ: budem tresao = „voi fi scuturat”
aoristul (sau perfectul simplu): tresoh = „(eu) scuturai”
imperfectul – folosit numai în limba literară şi în unele enunţuri fixe, precum Gde to beše? = „Unde era asta?”. În locul lui se foloseşte perfectul compus al verbelor imperfective.
mai-mult-ca-perfectul, format din imperfectul verbului biti = „a fi” + participiul activ: bejah/beh pisao sau din perfectul compus al verbului biti + participiul activ: (ja) sam bio pisao = „scrisesem”.

[modifică] Prepoziţii

Cele mai multe prepoziţii se folosesc cu un singur caz:

Cu genitivul: blizu = „în apropierea”, do = „până la”, duž = „de-a lungul, în lungul”, ispod = „sub, de sub”, ispred = „în faţa, din faţa”, iz = „din, de la”, iza = „dincolo de, în spatele”, između = „între, dintre, printre”, iznad = „deasupra, de deasupra”, kod = „la, lângă”, pored = „alături de”, posle = „după” (în timp), pre = „înainte de” (în timp), protiv = „împotriva”, radi = „în scopul”, umesto = „în locul”, usred = „în mijlocul”, zbog = „din cauza”

Cu dativul: k(a) = „spre”

Cu acuzativul: kroz = „prin, printre, peste”, niz(a) = „în josul”, uz(a) = „lângă, aproape de, în apropiere de, în preajma, în susul, în contra, cu, alături de”

Cu locativul: pri = „(de) pe lângă”

Alte prepoziţii se folosesc cu două sau chiar trei cazuri, în funcţie de sens sau de natura verbului regent:

Prepoziţie	Caz	Condiţii de folosire	Exemplu
među	acuzativ	cu verb care exprimă mişcarea	ići među ljude = „a merge între oameni”
	instrumental	cu verb care nu exprimă mişcarea	biti među ljudima = „a fi între oameni”
na	acuzativ	cu verb care exprimă mişcarea	postaviti na sto = „a pune pe masă”
	locativ	cu verb care nu exprimă mişcarea	biti na stolu = „a fi pe masă”
nad(a)	acuzativ	cu verb care exprimă mişcarea	uzdigati se nad more = „a se ridica deasupra mării”
	instrumental	cu verb care nu exprimă mişcarea	nalaziti se nad morem = „a se găsi deasupra mării”
o	acuzativ		obesiti o nešto = „a agăţa de ceva”
	locativ		govoriti o nečemu = „a vorbi despre ceva”
pod(a)	acuzativ	cu verb care exprimă mişcarea	padati pod stolicu = „a cădea sub scaun”
	instrumental	cu verb care nu exprimă mişcarea	ležati pod stolicom = „a sta culcat sub scaun”
pred(a)	acuzativ	cu verb care exprimă mişcarea	pozoviti pred kralja = „a chema în faţa regelui”
	instrumental	cu verb care nu exprimă mişcarea	govoriti pred kraljem = „a vorbi în faţa regelui”
s(a)	genitiv		iskočiti sa stola = „a sări de pe masă”
	instrumental	cu substantive animate	s mužem = „cu soţul”
u	genitiv		u Branka Ćopića = „la Branko Ćopić” (în opera lui)
	acuzativ	cu verb care exprimă mişcarea	ići u selo = „a merge în sat”
	locativ	cu verb care nu exprimă mişcarea	živeti u selu = „a trăi în sat”
za	acuzativ		za profesora = „pentru profesor”
	instrumental		za profesorom = „în spatele / în urma profesorului”

Observaţie: Unele prepoziţii au un -a- mobil, folosit cu scopul pronunţării mai uşoare atunci când cuvântul următor începe cu aceeaşi consoană ca cea cu care se termină prepoziţia, cu o consoană de acelaşi tip sau cu un grup de consoane: s majkom = „cu mama”, dar sa sestrom = „cu sora”; pred tobom = „în faţa ta”, dar preda mnom = „în faţa mea”.

[modifică] Particule

Particula este considerată în gramaticile sârbeşti ca o parte de vorbire aparte. Este un cuvânt invariabil, dar poate fi şi o sintagmă-enunţ, care indică atitudinea vorbitorului faţă de conţinutul exprimării: îndoiala, certitudinea, îngrijorarea, dorinţa etc. Multora dintre ele în română le corespund adverbe.

particule interogative: Dolaziš li sutra? = „Vii mâine?”, Zar ne možeš doći na vreme? = „(Oare) nu poţi să vii la timp?”
particule exclamative: Ala smo se lepo proveli! = „Ce frumos am petrecut (timpul)!”
particule imperative: Prestani već s tim plakanjem! = „Termină odată cu plânsul!”
particule afirmative: Da. = „Da.”; Kako da ne!, Nego šta!, Nego kako! = „Cum să nu!”
particule negative: Ne. = „Nu.”, Ni ja tu ništa ne mogu učiniti. = „Nici eu nu pot face nimic în cazul ăsta.”
particule de precizare: Baš meni se to moralo desiti! = „Chiar mie a trebuit să mi se întâmple!”
particule modale: Možda nije došao. = „Poate n-a venit.”
particule demonstrative: evo, eto, eno = „iată”. Are trei grade de depărtare. (vezi Pronumele-adjective demonstrative).

[modifică] Topica

În limba sârbă topica este destul de liberă, dar în general subiect + predicat (+ obiect/complement circumstanţial): Žene idu na pijacu. = „Femeile merg la piaţă.”, Beograd je lep grad. = „Belgradul e un oraş frumos.”

Cuvintele neaccentuate urmează totdeauna un cuvânt accetuat, deci nu pot fi la început de propoziţie:

formele scurte ale verbelor auxiliare: Radiću. = „Voi lucra.”, Ja ću raditi. = „Eu voi lucra.”
formele neaccentuate ale pronumelor personale: Dajem ti nešto. = „Îţi dau ceva.”, Ja ti dajem nešto. = „Eu îţi dau ceva.”
particula interogativă li: Radiš li?, Da li radiš? = „Lucrezi?”

În general, atributul adjectival precede substantivul determinat.

[modifică] Enunţuri uzuale

Bună dimineaţa! Dobro jutro!
Bună ziua! Dobar dan!
Bună seara! Dobro veče!
Noapte bună! Laku noć!
Salut!: Zdravo!
La revedere! Do viđenja!
Mulţumesc. Hvala.
Cu plăcere. Nema na čemu.
Te rog. Molim te.
Vă rog. Molim (vas).
Poftim. / Poftiţi. Izvolite.
Ce mai faci? Kako si?
Ce mai faceţi? Kako ste?
Bine. Mulţumesc. Dar tu/dumneavoastră? Dobro. Hvala na pitanju. A ti/vi?
Da. Da.
Nu. Ne.
Înţeleg. Razumem.
Nu înţeleg. Repetaţi, vă rog. Ne razumem. Ponovite, molim vas.
Scuzaţi-mă. Izvinite.
Te iubesc. Volim te.

[modifică] Bibliografie

JOLIĆ, Borjanka, LUDWIG, Roger, Le serbo-croate sans peine, Chennevières, Assimil, 1972
MOLDOVAN, Valentin, RADAN, Milja N., Gramatika srpskog jezika (Morfologija), Gramatica limbii sârbe, Timişoara, Sedona, 1966
NEDELCU, Octavia, Ghid de conversaţie român-sârb, Bucureşti, Niculescu, 2003
PEIANOV, Ioan, Ghid de conversaţie român-sîrb, Iaşi, Polirom, 2002
SALA, Marius, VINTILĂ-RĂDULESCU, Ioana, Limbile lumii, Mică enciclopedie, Bucureşti, E.Ş.E., 1981