Homer
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
- Pentru alte utilizări, vezi Homer (dezambiguizare).
Homer (gr. Ὅμηρος Hómēros) a fost un poet şi rapsod grec legendar, căruia i se atribuie scrierea Iliadei (Ἰλιάς) şi Odiseei (Ὀδύσσεια). În antichitate, i-a fost atribuit uneori întregul Ciclu Epic, care includea alte poeme despre războiul troian, precum şi poeme tebane despre Oedipus şi fiii săi. Alte opere, precum corpul Cântecelor religioase homerice, mini-epopeea comică Batrachomyomachia ("Războiul dintre broască şi şoarece" Βατραχομυομαχία) şi epopeea Margites i-au fost atribuite, însă în prezent aceste fapte sunt privite cu incertitudine.
Tradiţia spune că Homer ar fi fost orb, iar diferite oraşe ioniene îşi revendicau locul de naştere al poetului, însă mai departe biografia sa este aproape necunoscută. Există o dezbatere intelectuală considerabilă în privinţa existenţei lui Homer ca persoană reală, unii considerând că acesta ar fi fost un nume dat unuia sau mai multor poeţi orali ce cântau materiale de epopee tradiţionale. În mod repetat s-a dezbătut dacă acelaşi poet era autorul atât al Iliadei, cât şi al Odiseei; cam toţi istoricii au căzut de acord, însă, în privinţa datării operei Batrachomyomachia (cântecele homerice religioase) şi a epopeelor ciclice, acestea fiind scrise după marile capodopere.
Cuprins |
[modifică] Problema epopeelor homerice
Majoritatea savanţilor sunt de acord că Iliada şi Odiseea au suportat un proces de standardizare şi rafinare începând cu secolul VIII î.Hr.. Un rol important în această standardizare pare-se a fost jucat de către tiranul atenian Hipparchus, care a reformat recitarea poeziei homerice la festivalul panathenaic. Mulţi clasicişti consideră că această reformă trebuie să fi implicat producerea unui text scris canonic.
Alţi învăţaţi, însă, îşi menţin convingerea în veridicitatea existenţei lui Homer. Atât de puţine lucruri se cunosc sau au fost bănuite despre viaţa sa, încât o glumă populară spune că poemele "nu au fost scrise de Homer, ci de o altă persoană cu acelaşi nume" şi savantul clasic Richmond Lattimore, autor al unor traduceri poetice în engleză bine primite ale ambelor epopei, a scris o lucrare cu titlul: "Homer: Cine era Ea?". Samuel Butler a fost ceva mai direct, imaginând o tânără siciliană drept autoarea Odiseei (dar nu şi a Iliadei), o idee speculată mai departe de către Robert Graves în romanul său Fiicele lui Homer.
În limba greacă numele său este Homēros, care se traduce "ostatec". Există o teorie cum că numele său ar fi provenit dintr-o societate poetică numită Homeridae, care tradus literal înseamnă "fii ostaticilor", respectiv descendenţii prizonierilor de război. Cum aceşti oameni nu erau trimişi la război din pricina incertitudinii în privinţa loialităţii lor pe câmpul de luptă, ei nu puteau fi ucişi în bătălie. Astfel, erau însărcinaţi să memoreze stocul de poezie epică a regiunii şi evenimentele trecute, până la timpul sosirii unui învăţat ce le putea scrie.
Majoritatea clasiciştilor sunt de acord că, indiferent dacă a existat sau nu un astfel de rapsod pe nume "Homer", poemele homerice sunt un produs de tradiţie orală, o tehnică veche de generaţii ce a fost moştenirea colectivă a multor poeţi-cântăreţi (aoidoi). O analiză a structurii şi vocabularului Iliadei şi Odiseei arată că poemele conţin fraze bine conturate ce se repetă; chiar şi versuri întregi sunt repetate. Se poate ca Iliada şi Odiseea să fi fost poeme oral formulate, compuse pe loc de către poet folosind o colecţie de versuri şi fraze tradiţionale pe care le memorase? Milman Parry şi Albert Lord au relevat faptul că o tradiţie orală atât de elaborată, străină culturilor literare de astăzi, este tipică epopeelor într-o cultură exclusiv orală. Cuvintele cruciale sunt "oral" şi "tradiţional." Parry a început cu "tradiţional". Părţile mari de text care se repetă, spunea el, au fost moştenite de către poetul-cântăreţ de la predecesorii săi şi au fost folositoare poetului în compunere. El a numit aceste bucăţi de limbaj repetat "formule".
Există loc de dezbatere pentru perioada exactă când poemele au înfiripat forma lor fixă. Soluţia tradiţională este "ipoteza transcrierii", în care un "Homer" non-literat dictează poemul său unui scrib în secolul VI î.Hr. sau mai devreme. Homeriştii mai radicali, precum Gregory Nagy, susţin cu tărie că un text canonic a poemelor homerice ca "scriptură" nu a existat până în perioada elenistică. (secolele III - I î.Hr.).
[modifică] Atestări antice ale lui Homer
Nu există nici o înregistrare despre existenţa sa în timpul vieţii lui Homer. Herodot (2.53) consideră că Hesiod şi Homer au trăit nu cu mai mult de 400 de ani înaintea vremii sale, consecvent nu cu mult înainte de anul 850 î.Hr.. Din tonul controversat în care se exprimă, este evident că alţii îl făcuseră pe Homer ceva mai bătrân; şi ca atare datele oferite de autorităţile de mai târziu, deşi foarte variate, se încadrează în general între limitele secolului X şi XI î.Hr., însă nici una dintre acestea nu oferă un factor extern de dovadă în a demonstra cele afirmate.
Cele opt vieţi ale lui Homer (editate în lucrarea lui Westermann Vitarum Scriptores Graeci minores) cuprind şi o piesă numită Competiţia dintre Hesiod şi Homer. Cea mai lungă dintre acestea este scrisă în dialectul ionic şi poartă semnătura lui Herodotus, însă este cu siguranţă un fals. Probabilitatea este că ea aparţine celei mai fructuoase perioade pentru furturile literare, respectiv secolului II al erei noastre. Celelalte vieţi nu sunt cu siguranţă mai antice. Principala calitate a acestora constă în poemele sau fragmentele de versuri interesante pe care acestea le-au conservat, aşa-numitele Epigrame, care erau adăugate la finalul lucrărilor lui Homer. Acestea sunt uşor de identificat ca rime populare, fiind o formă a folclorului care avea să fie întâlnită în majoritatea ţărilor, preţuită de oameni ca o variaţie a proverbelor. În epigramele homerice obiectivul este uneori focalizat asupra caracteristicilor localităţilor Smyrna şi Cyme (Epigr. 4), Erythrae (Epigr. 6, 7), Muntele Ida (Epigr. 10), Neon Teichos (Epigr. 1); altele fac referire la unele comerţuri sau ocupaţii: olărit (Epigr. 14), marinari, pescuit, turme de capre etc. Unele ar putea fi fragmente de poeme, însă evident nu sunt opera unui singur poet. Faptul că toate acestea au fost atribuite lui Homer înseamnă doar că ele aparţin unei perioade a istoriei coloniilor ioniene şi aeloniene când Homer era numele care atrăgea pentru sine toate versurile antice şi populare.
Din nou, comparând epigramele cu legendele şi anecdotele spuse în Vieţile lui Homer, cu greu ne putem îndoi că acestea erau sursele principale din care Vieţile au derivat. Astfel, în Epigr. 4 găsim un poet orb, născut în Smyrna aeoliană, prin care curge apa sacrului Meles. Epitetul aeolian Homer, fiu al lui Meles întâlnit în Viaţa lui Herodot întăreşte ideea antichităţii, deoarece conform lui Herodot, Smyrna a devenit colonie ioniană în jurul anului 688 î.Hr. Evident ionienii au avut propria versiune a poveştii, ce relatează că Homer a răsărit dintre primii colonii atenieni.
Aceeaşi linie de argumentare poate fi folosită şi pentru cântecele religioase şi chiar unora dintre lucrările pierdute ale perioadei post-homerice sau aşa-numiţilor poeţilor ciclici. Astfel:
1. Cântectul pentru Apollo delian se încheie cu o adresare a poetului către auditoriul său. Orice străin ce întreabă cine este cel mai dulce cântăreţ, o singură voce aduce răspunsul: "orbul care locuieşte în munţii de pe Chios; melodiile sale merită premiul pentru toate timpurile." Tucidides, care citează pasajul său pentru a arăta caracterul festivalului delian, pare a fi convins de autenticitatea homerică a cântecului. Astfel, putem considera că Homer era un chian.
2. Margites, un poem umoristic atestat lui Homer începea cu: "Astfel a sosit la Colofon un om bătrân, un cântăreţ divin, servitor al muzelor şi lui Apollo." Astfel, afirmaţia vine împotriva crederilor poetului şi gramaticianului colofonian Antimachus, care îl considera pe Homer un nativ din Colofon.
3. Poemul Cipria se spune c-ar fi fost primit de către Homer din partea lui Stasinus din Cipru drept zestrea unei fiice a sa. Legătura cu Cipru apare din nou prin preponderenţa acordată în poem Afroditei.
4. Conform Vieţii lui Herodot. Mica Iliadă şi Phocais au fost compuse de către Homer în timpul şederii sale la Phocaea alături de un anume Thestorides, care le-a transportat la Chios şi a câştigat faimă pretinzând că-i aparţin. Numele lui Thestorides se iveşte în Epigr. 5.
5. O poveste similară este relatată în poemul Luarea Oechaliei, al cărui subiect este una dintre faptele de seamă ale lui Heracle. Poemul s-a răspândit drept opera lui Creophylus, un prieten sau (după cum afirmă unii) un ginere al lui Homer; se considera însă a fi opera însuşi marelui poet.
6. În final, Tebaida a fost dintotdeauna considerată opera lui Homer. În privinţa operei Epigoni, care ducea firul epic către povestea tebană, există dubii în privinţa identităţii autorului său.
Aceste indicaţii arată drept plauzibilă ipoteza că poveştile care-l leagă pe Homer cu diferite oraşe şi insule s-a dezvoltat după ce poemele sale deveniseră celebre, în special în înfloritoarele noi colonii Aeolis şi Ionia. Pe scurt, controversa lui Homer a început într-o vreme când adevărata s-a istorie s-a pierdut, atunci când el a devenit o figură mitică, un erou eponim sau o personificare a unei mari şcoli de poezie.
[modifică] Studii homerice
[modifică] Filologie antică
[modifică] Secolul XVIII
[modifică] Secolul XIX
[modifică] Dialect homeric
[modifică] Stil homeric
[modifică] Istoricitatea Iliadei
Vezi articolul principal: Troia.
O altă întrebare semnificantă priveşte posibila bază istorică a povestirii. Comentariile despre Iliada şi despre Odiseea scrise în perioada elenistică au început explorarea inconsistenţelor textuale ale poemelor. Clasiciştii moderni continuă tradiţia.
Excavaţiile făcute de Heinrich Schliemann la sfârşitul secolului XIX au început să convingă savanţii privind existenţa unei baze istorice pentru Războiul troian. Cercetările (conduse de anterior-menţionaţii Parry şi Lord) în epopeele orale din limbile sârbo-croată şi cele turcice au început să convingă savanţii că poemele lungi puteau fi conservate cu consistenţă prin culturile orale până când cineva s-ar fi deranjat să le scrie. Decodarea Linearului B în anii 1950 de către Michael Ventris şi alţii, au convins savanţii de existenţa unei continuităţi lingvistice între scrierile miceniene din secolul XIII î.Hr. şi poemele atribuite lui Homer.
[modifică] Referinţe
Acest articol conţine text din Encyclopædia Britannica 1911, o publicaţie aparţinând domeniului public.
[modifică] Literatură
[modifică] Comentarii
- Scholia Veneta asupra Iliadei, ed. Villoison (Veneţia, 1788);
- Scholia in Homeri Iliades ed. Bekker (Berlin, 1825-1826).
- Scholia Odiseei, ed. Buttmann (Berlin, 1821), Dindorf (Oxford, 1855)
- Comentariul lui Eustathius, printat pentru prima oară la Roma în 1542;
- Heynes, Iliada (Leipzig, 1802)
- Nitzsch, Odiseea (cărţile I.-XII., Hanover)
- Negelbach Anmerkungen zur Ilias (Autenrieth, Nuremberg, 1864).
[modifică] Întrebarea homerică
- Wolf, Prolegomena ad Homerum (Halle, 1795), traducere în engleză, Princeton Univ. Press, Princeton, N.J. (1988) ISBN 0-691-10247-3
- W. Muller, Homerische Vorschule (a II-a ed., Leipzig, 1836)
- G. Hermann, De interpolationibus Homeri (1832), De iteratis apud Homerum (1840)
- Lachmann, Betrachtungen über Homers Ilias (a II-a ed., Berlin, 1865).
[modifică] Dialect homeric
- H. L. Ahrens, Griechische Formenlehre (Gottingen, 1852)
- A. Fick, Die homerische Odyssee in der ursprünglichen Sprachform wiederhergestelt (Gottingen, 1883), Die homerische Ilias (ibid., 1886)
- W. Schulze, Quaestiones epicae (Goterslohe, 1892).
- B. Delbrück, Syntactische Forschungen (Halle, 1871-1879)
- Hartel, Homerische Studien (i-vi., Viena)
- Thumb, Zur Geschichte des griech. Digamma, Indogermanische Forschungen (1898)
[modifică] Ediţii
- Editio princeps al lui Homer, publicat la Florenţa în 1488, de Demetrius Chaicondylas
- Ediţiile în aldin din 1504 şi 1517
- Wolf (Halle, 1794-1795; Leipzig, 1804 1807)
- Spitzner (Gotha, 1832-1836)
- Bekker (Berlin, 1843; Bonn, I858)
- La Roche (Odiseea, 1867-1868; Iliada, 1873-1876, ambele la Leipzig)
- Ludwich (Odiseea, Leipzig, 1889-1891; Iliada, 2 vol., 1901 şi 1907)
- W. Leaf (Iliada, Londra, 1886-1888; a II-a ediţie 1900 1902);
- Merry şi Ridciell (Odiseea I.-XII., a doua ediţie, Oxford, 1886);
- Monro (Odiseea XIII-XXIV. Oxford, 1901);
- Monro şi Allen (Iliada), şi Allen (Odiseea, 1908, Oxford).
[modifică] Traduceri în engleză
- eBook gratuit al Odiseei, tradus de Samuel Butler (1835-1902) la Proiectul Gutenberg
- eBook gratuit al Odiseei, tradus de Andrew Lang (1844-1912) şi S.H. (Samuel Henry) Butcher (1850-1910) la Proiectul Gutenberg
- eBook gratuit al Odiseei, tradus de Alexander Pope (1688-1744) la Proiectul Gutenberg
- eBook gratuit al Iliadei, tradus de Samuel Butler (1835-1902) la Proiectul Gutenberg
- eBook gratuit al Iliadei, tradus de Andrew Lang (1844-1912) la Proiectul Gutenberg
[modifică] Legături externe
