Discul din Phaistos
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Cuprins |
[modifică] Descoperire
Discul acesta din argilă, gros ca degetul, lat cât o farfurie, nu mai mare decât două laturi de palme (sau 17 cm) în diametru, a fost descoperit la Phaistos de arheologul italian Luigi Pernier în seara zilei de 3 iulie a anului 1908.
[modifică] Contextul arheologic
În seara aceea se dezgropau (sub camera XL-101) pivniţele în ruine ale primului palat minoic, nu departe de Hagia Triada, pe coasta de miazăzi a insulei Creta. La circa 50 cm deasupra podelei, între oase arse de bovidee, lângă tăbliţa PH-1 scrisă în liniar A (cam la 20 cm la sud de aceasta), şi într-o cenuşă groasă, amestecată cu pământ negru, Luigi Pernier a aflat acest specimen unic, remarcabil de bine păstrat. Acesta se află azi la Muzeul Arheologic din Iraklion unde este expus ca obiect de admiraţie dar şi de intense speculaţii.
Se pare că situl primului palat minoic a fost distrus de evenimentul cel remarcabil din 1628 î. Hr. (sau din preajma anului acesta) care a zguduit lumea minoică, fiind resimţit pretutindeni pe malurile Mediteranei. Dar discul din Phaistos nu aparţine, prin factură, thalassocraţiei minoice. El a fost doar depozitat de aceasta într-o pivniţă caracteristică (Temple Depository ) la care se ajungea intrând numai de sus în jos, şi ai cărei pereţi erau văruiţi cu mare grijă.
Desigur, discul trebuie să fi fost adus la Phaistos ca pradă de război, apoi doar lăsat acolo la păstrare, printre alte obiecte (dintre care, în mod remarcabil, lipsesc lucrurile de preţ). El nu putea fi mulat, "ştanţat" cu un tipar mobil de hieroglife, apoi ars în cuptor la o dată posterioară anilor 1700 î. Hr., şi probabil nici anterioară începutului anilor 2000 î. Hr. Discul din Phaistos se situează deci la începutul Cicladicului Vechi din jurul insulei Delos, în plină Epocă a Bronzului timpuriu, cu mult înaintea expansiunii maxime, apoi a marii migraţii miceniene cu care se încheie brusc lumea minoică.
[modifică] Descriere fizică
Sunt circa 241 de hieroglife (pe scurt, şi de aici mai departe numite glife ) pe ambele feţe ale discului din Phaistos. Dintre acestea, câteva au fost şterse, apoi corectate de scribul care le "ştanţa" în argilă moale, una câte una, pe măsură ce compunea textul. Sunt cam treizeci de căsuţe cu trei-patru sau chiar şase glife pe fiecare faţă.
Acestea urmează o traiectorie spirală, centripetă, în sensul anti-trigonometric ("al acelor de ceasornic"). Doar cincizeci de figuri distincte au fost folosite pentru glife. Ele reprezintă "obiecte concrete" iar nu idei, schiţând limpede profiluri de corpuri ori numai de capete umane, peşti, un scut, diverse plante, o bâtă, o navă, etc. Feţele au fost numite A şi B în ordinea în care au fost imprimate, deoarece prima este mai convexă şi mai "contrastată", fiind gravată în argilă mai proaspătă, mai puţin turtită.
[modifică] Textul
(A1)       |
(A2)   |
(A3)    |
(A4)  |
(A5)   |
(A6)  |
(A7)   |
(A8)  [.] |
(A9)    |
(A10)   |
(A11) |
(A12)    |
(A13)   |
(A14)   |
(A15)  |
(A16) |
(A17)   |
(A18) |
(A19) |
(A20) |
| (A21) |
(A22) |
(A23)  |
(A24)  |
| (A25) |
(A26) |
(A27) |
(A28)  |
| (A29) |
(A30) |
(A31) |
|
(B1)  |
(B2) |
(B3)  |
(B4) |
(B5)  |
(B6)   |
(B7) |
(B8)  |
(B9)  |
(B10) |
(B11)  |
(B12) |
| (B13) |
(B14) |
(B15) |
(B16) |
(B17)  |
(B18) |
(B19) |
(B20) |
| (B21) |
(B22) |
(B23) |
(B24) |
| (B25) |
(B26) |
(B27)  |
(B28) |
| (B29) |
(B30) |
[modifică] Descifrare
[modifică] Încercări istorice
Deoarece discul din Phaistos este "ştanţat" cu un tipar mobil şi nu zgâriat cu un calamos în chipul semnelor cuneiforme, el reprezintă una din cele mai vechi "tipărituri" cunoscute până azi. Încercări dintre cele mai fanteziste au fost făcute pentru a propune o lectură a textului său, pe diverse baze, în diferite limbi vechi, de la indo-europene la anatoliene pre-hitite, nord-semitice, etc. Ceea ce este remarcabil din punctul de vedere al datelor reale (şi nu al interpretărilor), este faptul că un număr de grupări de glife sunt în mod caracteristic aceleaşi la începutul căsuţelor. De asemenea unele glife au sau nu au o codiţă sau un fel de virgulă finală, după context. În fine, dispoziţia glifelor pare a urma considerente de înghesuire în funcţie de necesităţile de "paginaţie", descoperite ad hoc la compunerea textului.
[modifică] Încercări recente
Pentru descifrarea sensului acestor obiecte misterioase s-au încercat cele mai diverse metode şi teorii de-a lungul timpului.
Jean Faucounau, pornind de la idei ale cercetătoarei Florence Melian Stawell şi ale lui sir Arthur John Evans, şi considerând soluţiile problematicilor culturale, istorice şi lingvistice ale discului din Phaistos timp de peste treizeci de ani, a propus o descifrare cu totul remarcabilă. Acest matematician francez, dublat de un bun cunoscător al limbii homerice, nu a avut norocul unei a doua pietre de la Rosetta. El a trebuit deci să aplice calcule statistice, să formuleze ipoteze lingvistice, şi să verifice coerenţa internă a descifrării lui la un singur text. Pentru astfel de hapax legomena a rezultat o lectio difficilior de o estetică admirabilă. Câteva duzini de articole, trei cărţi, şi o viaţă de om, nu tocmai simple, au produs o interpetare a discului din Phaistos de o simplitate homerică:
Prima ipoteză este că textul discului din Phaistos este "scris" într-o limbă proto-Ioniană, şi nu în vre-o obscură limbă de substrat pre-greacă ori anatoliană, fie aceea indo-europeană ori ba.
A doua ipoteză, şi mai "occamiană" decât prima, este că toate glifele nu sunt altceva decât mnemonice acrofonice. Acestea operează astfel încât imaginile unor obiecte foarte comune, care vin imediat în minte la privirea glifelor, nu fac decât să invoce acele sunete iniţiale comune, cu care o altă rostire se poate închega. Exemplul următor simplifică expunerea principiului acrofonic:
Glifa numărul unu, "băiatul ce aleargă", invocă pentru Jean Faucounau numele homeric al acestuia, *κο-ρFος (transcris de altfel în codul beta astfel: kou=ros). Cititorii proto-Ionieni ai glifei nu fac, privind-o, decât să recite silaba iniţială [ku] pe care scribul a imprimat-o mai înainte. Iar cu această silabă se poate nota şi oricare alt cuvânt care începe cu aceleaşi sunete. Următoarele două glife pot adăuga, de pildă, silabele [su] şi [te]. Iar cu toate trei se poate astfel scrie cuvântul ku-su-te, sau cel fonetic echivalent, grecesc, românesc, ori al oricărei alte limbi. După contextul dat, sensul aceluiaşi cuvânt rostit poate fi desigur foarte diferit. Singura condiţie a biunivocităţii lecturii pentru cititor şi pentru scrib este ca aceştia să se refere la aceeaşi limbă. Principiul acrofonic, înrudit cu cel al rebusului, este universal, deoarece el poate astfel nota orice limbă. Totuşi, spre deosebire de rebusuri , el trebuie pus la lucru numai într-una şi aceeaşi limbă, astfel ca el să producă reprezentarea unei scrieri fonetice şi nu a unei scrieri ideografice cum sunt cele vechi egiptene sau chinezeşti.
Fără o piatră de la Rosetta proto-Ioniană, rămânând deocamdată hapax legomena, discul din Phaistos are doar coroborări externe pur conjuncturale. Acestea sunt însă remarcabile: Perioadele constante ale precesiei echinocţiale fac ca anumite configuraţii ale constelaţiilor cerului boreal să fie atât riguros posibile, cât şi caracteristice doar anumitor epoci. Într-o astfel de epocă, înainte de 2500 î. Hr., doar în intervalul de latitudini nordice corespunzător Cicladelor, şi doar în jurul piticei dar miticei insule Delos, se puteau numi constelaţiile după semificaţiile cunoscute azi. În rezumat, aceasta este teoria astronomului britanic E. W. Maunder, care oferă o coroborare nesperată, independentă, a descifrării în lectio difficilior a lui Jean Faucounau.
[modifică] Consecinţele acceptării ultimelor încercări de descifrare
Dacă Jean Faucounau, un diletant luminat, primeşte atenţie academică, atunci trebuie rescrisă istoria Cicladicului vechi, a bazinului mediteranean ca şi a întregului bronz timpuriu european.
[modifică] Bibliografie selectivă
- Jean Faucounau, Le déchiffrement du disque de Phaistos, L'Harmattan, 1999 (193 pp, broşate).
- Detalii extra-Wikipedice recente, acoperite de copyright.
