Pământ

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

**Pământul**
Caracteristicile Orbitei (Epoch J2000)

Bila de marmură, fotografie luată de pe Apollo 17
Afeliu	152.097.701 km (1,016 710 333 5 UA)
Periheliu	147.098.074 km (0,983 289 891 2 UA)
Axa Semi-majoră	149.597.887,5 km (1,000 000 112 4 UA)
Axa semi-minoră	149.576.999,826 km (0,999 860 486 9 UA)
Circumferinţa orbitei	924.375.700 km (6,179 069 900 7 UA)
Prima viteză cosmică	7,9 km/s (satelit artificial, traiectorie circulară)
A Doua viteză cosmică	11,2 km/s (necesară pentru a părăsi definitiv Pământul)
A Treia viteză cosmică	13,6 km/s (necesară unui corp pentru a părăsi sistemul solar, pornind de pe Pământ)
Deviaţia Orbitei	0,016 710 219
Anul sideral	365.256 366 zile (1.000 017 5 ani )
Perioada Sinodică	n/a
Viteza deplasării pe orbită (Mişcare de revoluţie)	30,287 km/s (109.033 km/h)
Viteza medie a mişcării de revoluţie	29,783 km/s (107.218 km/h)
Viteza minimă a mişcării de revoluţie	29,291 km/s (105.448 km/h)
Înclinaţia orbitei	0 (7,25° faţă de Ecuatorul Soarelui)
Unghiul nodului ascendent(locul în care orbita se intersectează cu un plan drept)	348,739 36°
Unghiul Periheliului	114,207 83°
Sateliţi Naturali	1 (Luna) (vezi si 3753 Cruithne)

Caracteristici Fizice
Raport Proporţie	0,996 647 1 la 1
Raportul Elipsei	0,003 352 9 la 1

Raza:
Ecuatorială	6.378,137 km
Polară	6.356,752 km
Raza Medie	6,372.797 km

Diametru:
La Ecuator	12.756,274 km
La Poli	12.713,504 km
Medie	12.745,594 km

Circumferinţa:
La Ecuator	40.075,02 km
La Meridiane	40.007,86 km
Medie	40.041,47 km

Suprafaţa	510.065,600 km²
Uscat	148.939.100 km² (29,2 %)
Apă	361.126.400 km² (70,8 %)

Volumul	1,083 207 3×10¹² km³
Masa	5,9742×10²⁴kg
Densitate	5.515,3 kg/m³
Gravitaţia la Ecuator	9,7801 m/s² (0,997 32 g)
Perioada rotaţiei siderale	0,997 258 zile (23,934 h)
Mişcarea de Rotaţie (în jurul axei proprii)(la ecuator)	465,11 m/s
Înclinarea Axei	23.439 281°
Înclinarea verticală a Polului Nord	0° (0 h 0 min 0 s)
Înclinarea Orizontală	90°
Reflexia	0.367
Temperatura la suprafaţă - min - medie - max	-88° C (185 K) 14 °C (287 K) 58°C (331 K )
Presiunea Atmosferică	100 kPa (kiloPascali)
Adjective	Pământean, Terestru, Pământesc

Componenţi Atmosferici
Azot (N)	77 %
Oxygen (O)	21 %
Argon (Ar)	1 %
Dioxid de Carbon (CO₂)	0.038%
Apă (H₂O) sub formă de vapori	urme (variază în funcţie de zona climatică)
edit

Pământul (sau Terra, uneori numită Planeta Albastră) este a treia planetă ca distanţă faţă de Soare în sistemul nostru solar şi a cincea ca dimeniuni. Este cea mai mare din categoria planetelor telurice şi singura cunoscută în Univers ca fiind locuită de viaţă inteligentă (controversele legate de existenţa vieţii extraterestre continuă să existe). Pământul s-a format acum aproximativ 4,57 miliarde (4,57×10⁹)de ani, iar singurul satelit natural, numit Luna sau Selena a început să-l orbiteze puţin timp după aceea, acum 4,533 miliarde (4,533×10⁹) de ani în urmă.[¹] Suprafaţa Pământului este acoperită de apă în proporţie de 70,8%, restul de 29,2% fiind uscat. Uscatul este împărţit în continente, iar zona acoperită de apă este împărţită în oceane.

De când s-a format, Pământul a trecut prin numeroase procese biologice şi geologice, astfel încât orice urma ale condiţiilor iniţiale au fost şterse. Suprafaţa exterioară a Pământului este împărţită în mai multe plăci tectonice care migrează treptat de-a lungul timpului. Miezul planetei este activ, fiind format din mantaua topită şi miezul metalic, generatorul câmpului magnetic. Condiţiile atmosferice au fost modificate în mod decisiv de prezenţa diverselor forme de viaţă, care creează o balanţă ecologică ce modifică permanent condiţiile de la suprafaţă. Există o permanentă legătură între Pământ şi restul Universului. Astfel, Luna este cauza mareelor şi a modificat continuu durata mişcării de rotaţie. Toate corpurile din jurul globului terestru sunt atrase de pământ, această forţă de atracţie se numeşte gravitaţie, iar viteza cu care aceste corpuri cad, se numeşte acceleraţie gravitaţională. De asemenea, se crede că o ploaie de comete ce a avut loc in perioada primordială a Pământului a fost motivul apariţiei oceanelor. Impacturile ulterioare cu asteroizi au modificat de asemenea mediul înconjurător într-o manieră decisivă. Schimbările de orbită ale planetei pot fi considerate răspunzătoare pentru glaciaţiunile produse de-a lungul istoriei ce au acoperit suprafaţă terestră cu un strat de gheaţă. Pământul nu are în afară de lună alte corpuri cereşti care să îl orbiteze, cu toate că asteroidul Cruithne a fost calificat in mod greşit drept un satelit al Pământului. Cruithne a fost descoperit în 1986 şi urmează o orbită eliptică in jurul Soarelui , asemănătoare cu raza orbitei Pământului. Din perspectiva mişcării Terrei, Cruithne descrie o orbită în forma de potcoavă în jurul Soarelui, ce nu se apropie foarte mult de planeta noastră.

[modifică] Semantica

Cuvintele ce se referă la Pământ pot fi formate în doua moduri. Primul este folosirea rădacinii terra-, cum ar fi de exemplu cuvântul terestru. Mai există şi varianta rădăcinii telur-, cum se poate vedea în cuvintele teluric, telurian. Ambii termeni provin de la Zeiţa romană Terra Mater, ce se pare că şi-a primit la rândul ei numele de la vechea denumire de Tellūs Mater. Termenii ştiiţifici precum geografie, geocentric, geotermal folosesc prefixul grecesc geo-, derivat din numele zeiţei Gaia, echivalenta Terrei Mater in cultura grecească.

Denumirea Pământului este singura care nu provine din vechea cultură greacă sau romană, spre deosebire de majoritatea corpurilor cereşti cunoscute la acea dată (de exemplu Marte, Venus, Neptun, ş.a.m.d.). Cuvântul „Pământ” provine din latinescul „pavimentum”, care înseamnă „pavaj”, „drum pietruit”.

[modifică] Simbol

Simbolul astrologic şi astronomic al Pământului este reprezentat de o cruce încadrată de un cerc ce reprezintă un meridian şi Ecuatorul (⊕). O altă varianta aşează crucea deasupra cercului (♁).

[modifică] Istoria

Pe baza dovezilor avute la îndemâna, oamenii de ştiinţă au reuşit sa reconstituie o serie de date referitoare la trecutul planetei. Pământul se crede că s-a format acum 4,55 miliarde de ani din materia norului gazos al Nebuloasei Solare, alături de Soare şi de celelalte planete ale Sistemului Solar, Luna având să se formeze ceva mai târziu. Iniţial sub formă lichidă, stratul exterior al planetei avea să se răceasca, formând scoarţa. Emanaţiile de gaze şi erupţile vulcanice au format atmosfera primară. Condensarea vaporilor de apă, alături de gheaţa din comete, aveau să formeze oceanele[²]. Această puternică activitate chimică a fost sursa apariţiei acum 4 miliarde de ani a unei molecule cu capacitatea de a se înmulţi şi, după alte 500 de milioane de ani, ultimul predecesor comun al fiinţelor dispărea[³]. Dezvoltarea procesului de fotosinteză a permis ca energia Soarelui să fie utilizată direct şi eficient; oxigenul rezultant s-a acumulat în atmosferă şi a dat naştere stratului de ozon(O₃). Înglobarea celulelor mai mici în cele mai mari a avut ca rezultat naşterea celulelor complexe, numite eucariote[⁴]. Celulele din cadrul coloniilor au devenit profilate pe anumite tipuri de ţesuturi, rezultând adevărate organisme multicelulare şi, cu ajutorul stratului de ozon ce absorbea radiaţiile ultraviolete, viaţa avea să se impraştie pe toată suprafaţa Terrei.

De-a lungul a sute de milioane de ani, continentele s-au reunit şi s-au despărţit pe măsură ce suprafaţa Pământului se modela. În cursul acestor modelări, continentele s-au unit şi au format de câteva ori supercontinente. Cel mai vechi supercontinent cunoscut, Rodinia, s-a destrămat acum aproximativ 750 de milioane de ani. Continentele s-au reunit mai târziu pentru a forma Pannotia acum 600-540 milioane de ani şi mai apoi Pangeea, ce s-a destrămat acum 180 milioane de ani[⁵].

În anii ’60 s-a avansat ipoteza conform căreia în urma unui puternic proces glacial ce a avut loc acum 750-580 milioane de ani, în timpul Neoproterozoicului, mare parte din planetă a fost acoperită cu un strat de gheaţă. Această ipoteză a fost denumită „Bulgărele de Zăpadă” (Snowball Earth) şi este de un real interes întrucât este anterioară exploziei de vieţuitoare din perioada Cambrianului când formele de viaţă multicelulare au început să prospere[⁶]. De la această explozie, acum aproximativ 535 milioane de ani, au avut loc 5 extincţii in masă diferite[⁷]. Ultima dintre ele s-a petrecut acum 65 de milioane de ani, când, o probabilă coliziune a unui asteroid cu Terra a declanşat dispariţia dinozaurilor şi a altor reptile de talie mare, dar a cruţat viaţa animalelor de talie mică precum mamiferele, care pe vremea aceea aveau aspectul unor orbeţi (cârtiţă). De-a lungul ultimilor 65 de milioane de ani, specia mamiferelor s-a diversificat si, acum câteva milioane de ani, o mică primată africană şi-a dezvoltat capacitatea de a sta în poziţie vericală. Acest lucru i-a dat posibilitatea să folosească unelte şi a incurajat comunicarea, fapt ce a stimulat apariţia unui creier mai mare. Evoluţia agriculturii şi apoi a civilizaţiei a permis oamenilor să preface faţa Pământul într-o perioadă scurtă de timp, aşa cum nici o altă fiinţă nu o mai făcuse, modificând atat existenţa şi cantitatea altor forme de viaţă cât şi climatul planetei.

[modifică] Caracteristici Fizice

Animaţie ce prezintă mişcarea de rotaţie a Pământului

Văzut din spaţiul extra-terestru, mare parte din Pământ are un aspect de albastru închis şi alb datorită oceanelor şi a norilor din atmosferă. Albedo-ul său este de 36,7%, care este depăşit doar de cel al lui Venus dintre planetele din interiorul centurii de asteroizi a Sistemului Solar. Este de asemenea şi cea mai mare şi densă dintre aceste planete.

Harta Fizică a Pământului

Pământul văzut de pe Lună

[modifică] Bibliografie

1. G.B. Dalrymple, 1991, "The Age of the Earth", Stanford University Press, California.

2. A. Morbidelli şi alţii, 2000, "Source Regions and Time Scales for the Delivery of Water to Earth", Meteoritics & Planetary Science, vol. 35, no. 6, pp. 1309-1320.

3. W. Ford Doolitte, "Uprooting the Tree of Life", Scientific American, Feb. 2000.

4. L. V. Berkner, L. C. Marshall, 1965, "On the Origin and Rise of Oxygen Concentration in the Earth's Atmosphere", Journal of the Atmospheric Sciences, Vol. 22, No. 3, pp. 225–261

5. J.B. Murphy, R.D. Nance, "How do supercontinents assemble?", American Scentist, vol. 92, pp. 324-333

6. J.L. Kirschvink, 1992, "Late Proterozoic Low-Latitude Global Glaciation: The Snowball Earth", The Proterozoic Biosphere, pp 51-52

7. D. Raup & J. Sepkoski, 1982, "Mass extinctions in the marine fossil record", Science, vol. 215, pp. 1501–1503

Sistemul solar

v·d·e