Prizonier de război
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Un prizonier de război este un soldat (infanterist, marinar, aviator sau din infanteria marină) care este închis de o putere inamică în timpul sau imediat după un conflict armat. Există legi internaţionale care apără prizonierii de război de relele tratamente. Diferitele naţiuni au atitudini diferite faţă de respectivele legi.
Articolul al 4-lea al Conenţiei a III-a de la Geneva protejează personalul militar capturat, pe unii dintre luptători de gherilă şi pe anumiţi civili. Prevederile sus-numitei convenţii se aplică din momentul în care prizonierul este capturat până în momentul în care este eliberat sau este repatriat. Una dintre cele mai importante prevederi este aceea de a scoate în afara legii torturarea prizonierilor, stabilind că prizonierului nu i se poate cere decât să-şi declare numele, data naşterii, gradul şi numărul de identificae (dacă există).
Statutul de prizonier de război nu este aplicabil necombantanţilor neînarmaţi capturaţi în timp de război. Ei sunt protejaţi de Convenţia a IV-a de la Geneva, mai degrabă decât de cea de-a a treia, care-i apără pe militari.
Cuprins |
[modifică] Calitatea de prizonier de război
În principal, pentru a fi îndreptăţit să fii prizonier de război, perosna capturată trebuie să se fi comportat conform legilor şi obiceiurilor războiului, ca de exemplu să fie parte a unei structuri miltare organizate, să poarte uniformă militară şi să aibă armele la vedere. De aceea, partizanii, teroriştii şi spionii pot fi executaţi. În practică însă, aceste criterii nu se aplică întotdeauna. Luptătorilor de gherilă, de exemplu, deşi nu poartă uniforme şi poartă arme la vedere, li se aplică statutul de prizonieri de război atunci când sunt capturaţi. Totuşi, gherilelor nu li se poate recunoaşte statutul de prizonieri de război dacă încearcă să folosească şi de statutul de militar şi de cel de civil. De aicea apare importanţa uniformei – sau în cazul gherilelor, a unui semn distinctiv – care face să fie respectată una dintre cele mai importante legi a războiului.
[modifică] Tratamentul aplicat prizonierilor de război
Modul în care sunt trataţi prizonierii de război poate depinde de resurse, atitudinile sociale şi politicile guvernului şi a militarilor implicaţi în această problemă. De exemplu, în al doilea război mondial, prizonierii sovietici din Germania Nazistă, repectiv cei germani din Uniunea Sovietică, erau tratat de multe ori cu nepăsare şi brutalitate. Regimul nazist îi considera pe prizonierii sovietici ca aparţinând unei rase inferioare, şi mulţi dintre aceşti prizonieri au fost obligaţi să presteze muncă forţată, sau au fost ucişi în conformitate cu politica celui de-al treilea Reich de "purificare rasială". Justificarea oficială, folosită de autorităţile germane pentru atitudinea lor faţă de prizonierii sovietici, era aceea că URSS-ul nu semnase Convenţia de la Geneva. Prizonierii din Anglia şi Satele Unite ale Americii erau trataţi în general mult mai bine de germani, în comparaţie cu modul în care Aliaţii îi tratau pe cei nazişti, cu rare excepţii. Atunci când englezii şi americanii erau puşi să muncească, erau recompensaţi, iar ofiţerii britanici, pentru a le respecta regulamentele din armata regală, nu erau forţaţi să meargă la lucru. De partea sovietică, se considera că prizonierii germani îşi pierduseră dreptul de a mai fi tataţi ca prizonieri de război, datorită nenumăratelor crime de război de care fuseseră acuzaţi miltarii nazişti în timpul invaziei. Acest fapt, combinat şi cu realitatea că o bună parte a forţei de muncă sovietice se afla în teritoriile ocupate de Germania, a dus la internarea prizonierilor de război germani în lagărele de muncă forţată, unde au primit acelaşi tratament ca şi condamnaţii sovietici pentru crime de drept comnun sau politice.
În teatrul de război din Pacific, japonezii s-au remarcat printr-unul dintre cele mai dure tratamente aplicate prizonierilor de război. Prizonierii deţinuţi de japonezi au fost trataţi extrem de brutal, incluzând munca forţată, experimentele medicale, vivisecţiile, raţiile de înfometare, bătăile aplicate pentru tentativele de evadare. Pe câtă vreme în lagărele germane prizonierii aliaţi aveau o rată a mortalităţii de 2% – 4% , decese care erau atribuite în general mortalităţii din cauze naturale, rata mortalităţii în lagărele japoneze de prizonieri era de 20% – 35%. Aceste decese erau datorate tratamentelor fizice proaste, malnutriţiei, muncii forţată şi lipsei de medicamente, în mod special a celor împotriva malariei. În timpul războiului din Vietnam, americanii capturaţi de nord-vietnamezi erau bătuţi şi torturaţi în mod obişnuit, violându-li-se statutul lor de prizonieri de război.
Prin contrast, facilităţile folosite pentru reţinerea prizonierilor aflate în grija naţiunilor aliate – SUA, Regatuil Unit şi Canada – se conformau în totalitate Convenţiilor de la Geneva, care creau condiţii de viaţă pe care prizonierii le găseau uneori mai confortabile decât în barăcile propriilor lor armate. Această abordare a fost hotărâtă pentru a face rost de forţă de muncă sănătoasă şi cooperantă în activitatea din agricultură, activitate permisă de sus numitele convenţii. Aceşti "agricultori" erau răsplătiţi pentru munca lor, aşa cum cereau aceleaşi convenţii. În plus, astfel se reduceau evadările şi revoltele prizonierilor şi, de asemenea, se spera ca zvonurile despre condiţiile omeneşti din lagărele aliate să-i indemne pe combatanţi să se predea mai uşor. Mai mult decât atât, astfel se ridica moralul trupelor aliate, cărora li se întărea convingerea că tabăra lor este superioară din punct de vedere etic inamicilor. A existat însă un număr de locaţii aliate pentru interogarea prizonierilor, ţinute secrete de frica represaliilor germane, unde s-a folosit tortura pentru obţinerea de informaţii de importanţă tactică sau strategică, în ciuda afirmaţiilor publice conform cărora americanii şi britanicii nu ar fi încălcat nici o dată Convenţiile de la Geneva.
[modifică] Prizonierii de război de după momentul semnării Convenţiei de la Geneva (1929)
Uniunea Sovietică nu a semnat Convenţia de la Geneva, reglementarea internaţională care a început să fie aplicată din 1929.[1]
| Ţara | Prizonieri de război | Numele conflictului |
| URSS | 5.700.000 | al doilea război mondial (Total) |
| Franţa | 1.900.000 | Bătălia pentru Franţa din al doilea război mondial |
| SUA | ~130.000 | al doilea război mondial |
| Germania | nu există cifre demne de încredere | al doilea război mondial |
| Anglia | nu există cifre demne de încredere | al doilea război mondial |
| Pakistan | 93000 | Războiul indo-pakistanez din 1971 |
[modifică] Lista a unor prizonieri de război celebri
- Friedrich Paulus
- Werner Drechsler
- Walther von Seydlitz-Kurzbach
- Laurens van der Post
- General Yahya Khan
- A. A. K. Niazi
- Airey Neave
- Rudolf Hess
- John McCain
- Louis Zamperini
- Jeremiah Denton
- Ronald Searle
- Jessica Lynch
- Kurt Vonnegut
- E W Swanton
- W. H. Murray
- Wilm Hosenfeld
- Winston Churchill
[modifică] Lecturi suplimentare
- Richard D. Wiggers "The United States and the Denial of Prisoner of War (POW) Status at the End of the Second World War," Militargeschichtliche Mitteilungen 52 (1993)
[modifică] Articole înrudite
- Combatant
- Combatant ilegal
- Legile războiului
- Crimă de război
- Prizonierii de război ai revoluţiei americane
- Lagăr pentru prizonierii de război
- Dispărut în acţiune
- Marea evadare
- Stalag 17
[modifică] Bibliografie
- Gendercide site
- ^ Alan Clark Barbarossa: The Russian-German Conflict 1941-1945 ISBN 0-304-35864-9
- Richard D. Wiggers "The United States and the Denial of Prisoner of War (POW) Status at the End of the Second World War," Militargeschichtliche Mitteilungen 52 (1993)
