Consoană

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

O consoană este un sunet elementar din limbile vorbite, pronunţat printr-o blocare sau o restrîngere semnificativă a căii vocale, suficient pentru a produce o turbulenţă audibilă. Definiţia simplistă (inexactă) conform căreia consoanele nu pot fi emise decît împreună cu vocale (de unde şi numele, de origine latină), nu mai este folosită în lingvistica modernă.

În unele limbi există consoane, numite consoane sonante, care se pot comporta ca vocale, constituind elementul principal al silabei. De exemplu, în engleză cuvîntul "table" (masă) se pronunţă /'teɪbl/, cu sunetul [l] avînd rol de vocală. (Pentru transcierile fonetice vezi Alfabetul Fonetic Internaţional.)

Cuprins 1 Moduri de articulare 2 Locuri de articulare 3 Surde şi sonore 4 Consoanele din AFI 5 Consoanele limbii române

[modifică] Moduri de articulare

• Consoanele oclusive (sau explozive) se articulează printr-o ocluzie a canalului fonator. Exemple: [p], [t], [k].

• Consoanele africate (sau semioclusive) sînt intermediare între cele oclusive şi cele fricative, în sensul că încep cu o ocluziune şi se termină cu o fricţiune. Simbolurile grafice pentru aceste consoane reflectă caracterul intermediar prin contopirea a două simboluri elementare, de exemplu [ʦ] începe cu un sunet similar cu [t] şi se termină ca un [s].

• Consoanele fricative sînt acelea la a căror pronunţare canalul fonator se strîmtează dar nu se blochează complet, astfel încît aerul se scurge pe toată durata emisiunii. Exemple: [s], [f], [h].

• Consoanele nazale sînt acelea în care o fluxul de aer este expirat (exclusiv sau parţial) pe nas. Exemple: [m], [n].

• Consoanele lichide cuprind consoanele laterale şi cele vibrante. Consoanele laterale (în limba română numai [l]) se articulează prin atingerea vîrfului limbii de alveolele incisivilor superiori, în timp ce fluxul de aer iese prin cele două deschizături lăsate de marginile limbii. Consoanele vibrante se realizează printr-o succesiune rapidă de închideri şi deschideri ale canalului fonator, determinată de vibrarea părţii superioare a vîrfului limbii (cum este cazul consoanei româneşti [r]) sau a altor părţi de pe calea vocală.

• Consoanele sonante se articulează cu o uşoară constricţie în canalul fonator, mai mică decît în cazul fricativelor. Aici intră o serie de consoane şi toate semivocalele. Exemple în limba română: [l] şi [j].

[modifică] Locuri de articulare

• Consoanele bilabiale sînt cele la articularea cărora participă amîndouă buzele. Exemple: [p], [m]

• Consoanele labiodentale sînt acelea care se articulează prin atingerea buzei inferioare de dinţii incisivi superiori, ca de exemplu [f].

• Consoanele dentale se articulează prin apropierea vîrfului limbii de dinţii incisivi. Exemplu: [s].

• Consoanele alveolare sînt articulate cu limba la nivelul alveolelor dinţilor de sus. Exemple: [t], [n], [l].

• Consoanele postalveolare (sau prepalatale) se articulează în partea anterioară a palatului. Exemple: [ʧ] din "circ", [ʃ] din "şofer".

• Consoanele palatale se articulează prin atingerea sau apropierea dosului limbii de cerul gurii. Exemple: [c] (din "chitară"), [ç] (din "hiat").

• Consoanele velare se articulează în partea posterioară a cavităţii bucale, prin atingerea sau prin apropierea rădăcinii limbii de vălul palatului. Exemplu [k].

• Consoanele glotale se articulează prin îngustarea canalului fonator la nivelul glotei. În limba română singura consoană glotală este [h] din "haină."

[modifică] Surde şi sonore

Numeroase consoane formează perechi, în care singura diferenţă dintre cele două consoane este că în articularea uneia corzile vocale oscilează, iar în cazul celeilalte nu. O astfel de pereche este cea formată din [z] şi [s]. Aceste consoane sînt amîndouă fricative, amîndouă dentale, dar în cazul lui [z] corzile vocale vibrează, în timp ce [s] este mai degrabă şoptită, cu corzile vocale în repaus. Această calitate se numeşte sonoritate. Consoanele la care coardele vocale intră în vibraţie se numesc consoane sonore, iar celelalte se numesc surde.

[modifică] Consoanele din AFI

Tabelul de mai jos cuprinde consoanele fundamentale din Alfabetul Fonetic Internaţional. O serie de alte consoane apar mai rar în anumite limbi, dar ele nu au simboluri AFI dedicate.

Consoane     Vezi şi AFI, vocale.																				Editează
Mod de articulare	Loc de articulare
	Bi- labiale		Labio- dentale		Dentale		Alveo- lare		Post- alveo- lare		Alveolo- palatale		Retro- flexe		Palatale		Velare		Uvulare		Farin- gale		Epi- glotale		Glotale
Flux pulmonar
Oclusive	p	b			t̪	d̪	t	d					ʈ	ɖ	c	ɟ	k	ɡ	q	ɢ			ʡ	-	ʔ	-
Africate							ʦ	ʣ	ʧ	ʤ	ʨ	ʥ												-		-
Fricative	ɸ	β	f	v	θ	ð	s	z	ʃ	ʒ	ɕ	ʑ	ʂ	ʐ	ç	ʝ	x	ɣ	χ	ʁ	ħ	ʕ	ʜ	ʢ	h	ɦ
Sonante				ʋ				ɹ						ɻ		j		ɰ							-	-
Vibrante		ʙ				r̪		r									-	-		ʀ					-	-
Bătute								ɾ						ɽ			-	-							-	-
Fricative laterale	-	-	-	-			ɬ	ɮ													-	-	-	-	-	-
Sonante laterale	-	-	-	-		l̪		l						ɭ		ʎ		ʟ			-	-	-	-	-	-
Bătute laterale	-	-	-	-				ɺ													-	-	-	-	-	-
Nazale		m		ɱ		n̪		n						ɳ		ɲ		ŋ		ɴ	-	-	-	-	-	-
Flux glotal (explozive şi implozive)
Oclusive explozive	pʼ						tʼ						ʈʼ		cʼ		kʼ		qʼ						-	-
Fricative explozive	ɸʼ		fʼ				sʼ		ʃʼ		ɕʼ		ʂʼ		çʼ		xʼ		χʼ						-	-
Implozive		ɓ						ɗ								ʄ		ɠ		ʛ					-	-
Flux velar (clicuri)
Clicuri centrale	ʘ				ǀ						ǃ				ǂ		-	-	-	-	-	-	-	-	-	-
Clicuri laterale	-	-	-	-	-		ǁ										-	-	-	-	-	-	-	-	-	-
Articulaţii multiple
Fricativă postalveolovelară: ɧ					Sonantă labiovelară: w							Fricativă labiovelară: ʍ							Sonantă labiopalatală: ɥ
Legendă:
■ Celulele gri corespund unor articulări considerate imposibile. ■ Celulele galbene corespund consoanelor din limba română. ■ Celulele crem indică alofone ale unor consoane din limba română. În perechile de consoane, cea din stânga este surdă, iar cea din dreapta este sonoră.

[modifică] Consoanele limbii române

Tabelul din secţiunea precedentă scoate în evidenţă locul consoanelor limbii române între cele ale altor limbi. O parte dintre consoane nu au decît varianta sonoră, ca de exemplu [m] şi [r], deşi în anumite situaţi se poate întîmpla ca aceste consoane să se desonorizeze. Alte consoane, precum [ʦ] şi [h] au dimpotrivă numai varianta surdă. Din nou, există situaţii cînd aceste consoane se sonorizează.

Uneori, pentru acelaşi fonem există două sau mai multe alofone (moduri de pronunţare fizic diferite, dar cu funcţii identice). De exemplu, fonemul /n/ se pronunţă diferit în cuvintele ban şi banc, corespunzînd transcrierilor fonetice [ban] şi [baŋk]. Diferenţa este că în ban /n/ este o consoană alveolară, produsă prin blocarea şi eliberarea fluxului de aer de către vîrful limbii pe alveolele dinţilor de sus. În cuvîntul banc, sub influenţa consoanei velare [k] fonemul /n/ se articulează într-o cu totul altă poziţie, şi anume în partea posterioară a cavităţii bucale, prin atingerea rădăcinii limbii de vălul palatului (spunem că se velarizează). Această diferenţă se marchează prin folosirea de simboluri fonetice separate. În mod similar fonemele /k/ şi /h/ se pronunţă diferit în funcţie de sunetele învecinate.

Lista de mai jos dă exemple pentru fiecare sunet din tabelul de mai înainte.

• Consoane oclusive:
  • [p] oclusivă bilabială surdă: pace, aparte, cap
  • [b] oclusivă bilabială sonoră: bun, abac, cub

• • [t] oclusivă alveolară surdă: tare, ating, sat
  • [d] oclusivă alveolară sonoră: dor, odihni, rod

• • [c] oclusivă palatală surdă: chel, achit, ochi (în grupurile scrise "che," "chi," "ke," "ki")
  • [ɟ] oclusivă palatală sonoră: ghid, leghe, priveghi (în grupurile scrise "ghe," "ghi")

• • [k] oclusivă velară surdă: cal, acolo, rac
  • [g] oclusivă velară sonoră: gol, ogar, rog

• Consoane africate:
  • [ʦ] africată alveolară surdă: ţap, oţet, maţ
  • (varianta sonoră nu există în româna standard)

• • [ʧ] africată postalveolară surdă: cer, ace, taci (în grupurile scrise "ce," "ci")
  • [ʤ] africată postalveolară sonoră: ger, magic, rogi (în grupurile scrise "ge," "gi")

• Consoane fricative:
  • [f] fricativă labiodentală surdă: foc, afară, puf
  • [v] fricativă labiodentală sonoră: var, covor, mov

• • [s] fricativă alveolară surdă: sare, masă, cos
  • [z] fricativă alveolară sonoră: zar, vază, roz

• • [ʃ] fricativă prepalatală surdă: şarpe, aşa, coş
  • [ʒ] fricativă prepalatală sonoră: jar, ajutor, vrej

• • [ç] fricativă palatală surdă: hienă, mohican, vlahi (cînd /h/ este influenţat de /i/)
  • (varianta sonoră nu există în româna standard)

• • [x] fricativă velară surdă: heliu, aho, cîh (cînd /h/ este influenţat de orice vocală în afară de /i/ şi /a/)
  • (varianta sonoră nu există în româna standard)

• • [h] fricativă glotală surdă: ham, rahat, vlah (cînd /h/ este influenţat de /a/)
  • (varianta sonoră nu există în româna standard)

• Consoane nazale:
  • [m] nazală bilabială sonoră: măr, amic, cum
  • (varianta surdă nu există)

• • [n] nazală alveolară sonoră: nor, sună, an
  • (varianta surdă nu există)

• • [ŋ] nazală velară sonoră: prunc, gong (înainte de /k/, /g/)
  • (varianta surdă nu există)

• Consoane lichide:
  • [l] lichidă laterală alveolară sonoră: lung, ales, mal
  • [r] lichidă vibrantă alveolară sonoră: rai, arid, far

• Consoane sonante (semivocale):
  • [w] sonantă labiovelară: cafeaua, rouă, sau (articularea se realizează concomitent prin rotunjirea buzelor şi apropierea limbii de vălul palatului.)
  • [j] sonantă palatală: iarnă, voios, cui