Consoană nazală alveolară

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

În fonetică, consoana nazală alveolară este un sunet consonantic care apare în unele limbi. Simbolul său fonetic este [n]. Există de fapt o familie de asemenea sunete, diferenţiate atît după poziţia exactă a limbii în timpul articulării (alveolară, dentală sau postalveolară) cît şi după care anume parte a limbii are un rol activ în articulare (consoană apicală ca în limba engleză sau laminală ca în română).

În limba română apare varianta laminală a acestei consoane şi se notează cu litera N; apare în cuvinte precum nor /nor/, inel /i'nel/, spun /spun/. Numeroase lucrări clasifică sunetul [n] din limba română şi din celelalte limbi romanice drept o consoană dentală, dar tendinţa în fonetica modernă este de a îl clasifica drept o consoană alveolară laminală.

Acest sunet este o consoană sonoră şi nu are o pereche surdă.

Trebuie remarcat că deşi litera N din limba română se citeşte în cele mai multe cazuri [n] există şi excepţii, de care vorbitorii nativi nu sînt conştienţi. Atunci cînd n este urmat de o consoană velară, în particular [k] şi [g], în loc de [n] se pronunţă consoana nazală velară [ŋ]. Astfel litera n din cuvintele Ana şi Anca se pronunţă în locuri complet diferite, alveolar în primul caz şi velar în al doilea. Totuşi varianta de n pronunţată depinde exclusiv de sunetul care urmează şi nu poate determina sensul cuvintelor, altfel spus nu există nici o pereche de cuvinte care să difere numai prin acest sunet, deci cele două variante sînt alofone ale unuia şi aceluiaşi fonem.

De asemenea, în unele graiuri ale limbii române sunetul [n] se palatalizează înaintea vocalei [i] sau a semivocalei corespunzătoare, [j], devenind sunetul [ɲ].

[modifică] Pronunţie

• Modul de articulare este oclusiv, adică prin blocarea fluxului de aer din canalul fonator.
• Locul de articulare este alveolar, adică prin atingerea alveolelor incisivilor superiori cu partea anterioară a limbii. Dacă numai vîrful limbii atinge alveolele, consoana se numeşte apicală, iar dacă în articulare participă zona plată dinapoia vîrfului limbii (ca în limba română), se numeşte laminală.
• Este o consoană sonoră, adică în timpul pronunţiei sale coardele vocale vibrează.
• Este o consoană nazală, adică aerul este lăsat să iasă pe nas.
• Este o consoană centrală, adică aerul trece pe deasupra părţii centrale a limbii.
• Este o consoană pulmonară, adică obţinută prin aplicarea unei presiuni din plămîni.