Consoană oclusivă palatală surdă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

În fonetică, consoana oclusivă palatală surdă este un sunet consonantic care apare în unele limbi vorbite. Simbolul său fonetic este [c]. În limba română apare ca un alofon al consoanei velare [k], care se palatalizează atunci cînd este urmată de una dintre vocalele [e] şi [i], variantele lor semivocalice sau i-ul nesilabic. Ca urmare, grupurile de litere che, chi, ke şi ki se pronunţă cu varianta palatală a acestei consoane. Trebuie totuşi remarcat că această diferenţă se limitează la aspectul fonetic, şi că nu are efect semantic asupra cuvintelor. În exemplele următoare transcrierea este fonetică (indicată de parantezele pătrate) şi nu fonemică: chem [cem], achit [a'cit], ochi [ocʲ], kebab [ce'bab], bikini [bi'ci.ni]. Într-o transcriere fonemică se impune folosirea unui singur simbol pentru ambele sunete: /kem/, /a'kit/, etc.

Diferenţa dintre consoana velară şi cea palatală constă în locul de articulare diferit: în articularea palatală partea mijlocie a limbii atinge palatul (partea tare a cerului gurii), în timp ce articularea velară se produce prin atingerea rădăcinii limbii atinge vălul palatului (partea moale).

Perechea sonoră a acestui sunet este consoana oclusivă palatală sonoră [ɟ].

[modifică] Pronunţie

• Modul de articulare este oclusiv, adică prin blocarea fluxului de aer din canalul fonator.
• Locul de articulare este palatal, adică partea mijlocie a limbii se atinge sau se apropie de palat.
• Este o consoană surdă, adică în timpul pronunţiei sale coardele vocale nu vibrează.
• Este o consoană orală, adică fluxul de aer lăsat să iasă pe gură.
• Este o consoană centrală, adică aerul trece pe deasupra părţii centrale a limbii.
• Este o consoană pulmonară, adică obţinută prin aplicarea unei presiuni din plămîni.