Consoană nazală velară

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

În fonetică, consoana nazală velară este un sunet consonantic care apare în unele limbi. Simbolul său fonetic este [ŋ] (a nu se confunda cu alte simboluri asemănătoare: n, ɳ sau ɲ).

În limba română apare ca alofon al consoanei nazale alveolare [n] atunci cînd aceasta este urmată de o consoană velară sau de una palatală. La nivel fonetic, cele două sunete sînt distincte întrucît au un loc de articulare complet diferit, unul velar şi celălalt alveolar. Din punct de vedere fonologic însă, în limba română ele sînt percepute ca unul şi acelaşi fonem, deci înlocuirea unuia cu celălalt nu poate produce schimbarea sensului cuvintelor. De exemplu, cuvintele Ana şi Anca se pronunţă ['a.na] şi respectiv ['aŋ.ka]. În timp ce în primul caz vîrful limbii atinge alveolele incisivilor superiori, în al doilea caz vîrful limbii nu joacă nici un rol, iar articularea se face prin atingerea vălului palatului cu partea posterioară a limbii. Atunci cînd distincţia fonetică nu este importantă cele două cuvinte se transcriu simplificat /'a.na/ şi respectiv /'an.ka/.

Consoana [ŋ] se întîlneşte ca alofon al lui [n] în multe alte limbi: italiana, spaniola, greaca modernă, etc. În limba engleză este un sunet separat, de exemplu cuvintele sin /sɪn/ (a păcătui) şi sing /sɪŋ/ (a cînta) formează o pereche minimală, care se deosebesc numai printr-un fonem. În engleză acest sunet poate să apară numai după o vocală, dar există limbi în care poate să ocupe orice poziţie în cuvînt, ba chiar să formeze cuvîntul singur, ca de exemplu în chineza cantoneză, unde numele de familie 呉, transcris în alfabetul latin ca Ng sau Eng, se pronunţă [ŋ̍].

Acest sunet este o consoană sonoră şi nu are o pereche surdă.

[modifică] Pronunţie

• Modul de articulare este oclusiv, adică prin blocarea fluxului de aer din canalul fonator.
• Locul de articulare este velar, adică în partea posterioară a cavităţii bucale, prin atingerea sau prin apropierea rădăcinii limbii de vălul palatului.
• Este o consoană sonoră, adică în timpul pronunţiei sale coardele vocale vibrează.
• Este o consoană nazală, adică aerul este lăsat să iasă pe nas.
• Este o consoană centrală, adică aerul trece pe deasupra părţii centrale a limbii.
• Este o consoană pulmonară, adică obţinută prin aplicarea unei presiuni din plămîni.