Consoană sonantă laterală alveolară

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

În fonetică, consoana spirantă laterală alveolară este un sunet consonantic care apare în unele limbi vorbite. Simbolul său fonetic este [l] (litera L minusculă). Acelaşi simbol se foloseşte pentru a nota nu numai varianta alveolară, ci şi variantele dentală şi postalveolară. Atunci cînd este necesar, aceste variante se deosebesc în transcrierea fonetică prin diacritice.

Consoanele laterale, între care şi [l], fac parte din grupul de consoane lichide împreună cu consoanele vibrante.

În limba română acest sunet se notează în scris cu litera L şi apare în cuvinte precum larg /larg/, cale /'ka.le/, gol /gol/. Numeroase lucrări clasifică sunetul [l] din limba română şi din celelalte limbi romanice drept o consoană dentală, dar tendinţa în fonetica modernă este de a îl clasifica drept o consoană alveolară.

Consoana [l] este sonoră şi nu are o pereche surdă.

[modifică] Pronunţie

• Modul de articulare este sonant, adică printr-o închidere numai parţială a căii vocale, astfel încît fluxul de aer nu este întrerupt în nici un moment, ci doar îngustat suficient de puţin pentru a nu produce turbulenţe audibile.
• Locul de articulare este alveolar, adică prin atingerea alveolelor incisivilor superiori cu partea anterioară a limbii.
• Este o consoană sonoră, adică în timpul pronunţiei sale coardele vocale vibrează.
• Este o consoană orală, adică fluxul de aer lăsat să iasă pe gură.
• Este o consoană centrală, adică aerul trece pe deasupra părţii centrale a limbii.
• Este o consoană pulmonară, adică obţinută prin aplicarea unei presiuni din plămîni.