Consoană fricativă alveolară surdă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

În fonetică, consoana fricativă alveolară surdă este un sunet consonantic care apare în foarte multe limbi vorbite. Simbolul său fonetic este [s]. În limba română se notează cu litera S şi apare în cuvinte precum somn /somn/, casă /'ka.sə/, jos /ʒos/.

Această consoană este prezentă în aproape toate limbile care au consoane fricative. O excepţie este grupul de limbi australiene aborigene, în care fricativele sînt rare.

Perechea sonoră a acestui sunet este consoana fricativă alveolară sonoră [z].

[modifică] Pronunţie

• Modul de articulare este fricativ, adică în timpul articulării canalul fonator se strîmtează suficient pentru a produce o turbulenţă audibilă a aerului, dar nu se închide complet în nici un moment.
• Locul de articulare este alveolar, adică prin atingerea alveolelor incisivilor superiori cu partea anterioară a limbii.
• Este o consoană surdă, adică în timpul pronunţiei sale coardele vocale nu vibrează.
• Este o consoană orală, adică fluxul de aer lăsat să iasă pe gură.
• Este o consoană centrală, adică aerul trece pe deasupra părţii centrale a limbii.
• Este o consoană pulmonară, adică obţinută prin aplicarea unei presiuni din plămîni.

În funcţie de forma şi poziţia limbii, această consoană poate să fie sibilantă (şuierătoare) ca în limba română sau nesibilantă. În acest din urmă caz se notează [θ̠]; apare de exemplu într-un dialect al limbii engleze vorbit la Liverpool, ca alofon al consoanei [t].

[modifică] Consoană alveolară sau dentală?

În lucrările mai vechi de fonetică şi chiar în unele actuale, acest sunet este adesea clasificat ca fiind o consoană dentală. Diferenţa nu constă în articularea propriu-zisă alveolară sau dentală a sunetului, ci în definiţia uneori imprecisă a acestor termeni. Dacă prin loc de articulare se înţelege locul unde se produce efectiv sunetul, /s/ este într-adevăr o consoană dentală. Dacă definiţia se referă la poziţia articulatorului activ (în cazul acesta vîrful limbii) atunci /s/ este o consoană alveolară, pentru că limba se află în spatele dinţilor în dreptul alveolelor. Atît dinţii cît şi limba joacă un rol esenţial în articularea sunetului acestuia; limba creează un jet subţire de aer pe care îl dirijează spre muchia ascuţită a dinţilor pentru a produce turbulenţe audibile de înaltă frecvenţă. Plasarea limbii în orice altă poziţie face sunetul de nerecunoscut.