Paul Éluard

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Paul Éluard

Paul Éluard, numele literar al lui Eugène Emile Paul Grindel (*14 decembrie 1895, Saint-Denis - †18 noiembrie 1952, Charenton-le-Pont) a fost un poet francez. După ce aderă la mişcarea dadaistă, devine - împreună cu André Breton şi Louis Aragon - unul din fondatorii suprarealismului, mai târziu poet "angajat", strălucit reprezentant al literaturii de rezistenţă în timpul ocupaţiei germane a Franţei (1940-1944). Aderă la Partidul Comunist Francez, fără a abandona o concepţie plastică asupra existenţei. Numele Éluard, pe care şi-l alege din adolescenţă, este preluat de la bunica sa, Félicie.

[modifică] Viaţa şi Opera

Paul Éluard s-a născut la 14 decembrie 1895 în Saint-Denis, o suburbie a Parisului, într-un decor lipsit de veselie, cum este descris de Paul Verlaine: "Spre Saint-Denis câmpia murdară-i şi urîtă". Tatăl său era contabil, iar mama, croitoreasă. La vârsta de 17 ani se îmbolnăveşte de tuberculoză pulmonară, este constrâns să-şi întrerupă studiile şi se internează într-un sanatoriu din Davos (Elveţia), unde va trebui să stea timp de doi ani. Aici cunoaşte pe tânăra rusoaică Elena Diaconov, căreia îi dă numele de Gala, cu care se va căsători în 1917, şi începe să scrie primele sale poeme. Este mobilizat în primul război mondial şi este prins într-un atac cu iperită pe frontul german, care-i zdruncină sănătatea, şi aşa şubredă. În anul 1917 îi apare placheta cu versuri "Le Devoir et l'Inquiétude" ("Datorie şi nelinişte"), în care reflectă tumultul şi mizeria războiului. Un an mai târziu, este descoperit de criticul literar Jean Paulhan, care îl prezintă lui André Breton şi Louis Aragon şi intră în gruparea dadaistă de la Paris, din care va rezulta apoi suprarealismul. După o primă criză conjugală - Gala devine amanta lui Max Ernst - face o recădere a tuberculozei şi întreprinde o călătorie în jurul lumii, terminată în 1924. Se separă definitiv de Gala, care va deveni soţia şi muza inspiratoare a lui Salvador Dalí. Poemele sale apărute în această perioadă - "Au défault du silence" ("În lipsa tăcerii", 1925), "Capitale de la Douleur" ("Capitala Durerii", 1926) - mărturisesc o oboseală a spiritului, manifestată în accente de descurajare: "Şi niciodată n-am aflat ce scriu în ceea ce iubesc // Din tot ce despre mine-am spus, ce mai rămâne?".

Paul Éluard - desen de Pablo Picasso

În anul 1934, se căsătoreşte cu Nush, model al pictorilor Man Ray şi Pablo Picasso, "inspiratoarea şi mascota suprarealiştilor". Dezacorduri politice îl îndepărtează de suprarealism, ruptură care nu s-a petrecut dintr-o dată. Încă din 1932, Éluard îşi manifestă începuturile atitudinii pe care o va lua mai târziu. Volumul "La Vie immédiate" ("Viaţa imediată"), scris încă sub influenţa suprarealismului, se încheie cu un poem, "La critique de la poésie" ("Critica poeziei"), un atac vehement împotriva orânduirii sociale existente, care prevesteşte apropierea lui de comunism. În 1934 participă, împreună cu Henri Barbusse şi Louis Aragon, la Congresul scriitorilor sovietici din Harkov. Războiul civil din Spania îl găseşte pe Éluard alături de forţele guvernului republican.

În timpul celui de al doilea război mondial este din nou încorporat ca soldat şi, după înfrângerea militară a Franţei, este demobilizat şi se reîntoarce la Paris. Éluard aderă din primele zile la mişcarea de rezistenţă împotriva ocupanţilor germani, ia parte la constituirea ilegală a "Comitetului Naţional al Scriitorilor Franţei", face parte din redacţia organului acestui comitet, revista"Les Lettres françaises", organizează tipăriturile editurii clandestine "Éditions de Minuit". În 1942, în Franţa este difuzată culegerea sa de poezii "Poésie et Vérité", semnată cu propriul său nume, ceea ce îl obligă să intre în clandestinitate şi devine membru al Partidului Comunist Francez.

După eliberarea Franţei, Éluard îşi continuă activitatea poilitică, călătoreşte mult ca militant al mişcării mondiale pentru pace, regizată de Uniunea Sovietică. Continuă să scrie, în 1948 apare volumul "Poèmes politiques" ("Poeme politice").

După moartea prematură a lui Nush în 1946, Éluard întâlneşte în 1951 ultima sa dragoste, pe Dominique, căreia îi dedică culegerea de poezii, "Le Phénix". Paul Éluard moare la Charenton-le Pont pe 18 noiembrie 1952 în urma unei crize cardiace. A fos înmormântat în cimitirul "Père Lachaise" din Paris, lângă zidul Federaţilor.