André Breton
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Literatură franceză |
|
Pe categorii |
| Istoria literaturii franceze |
|
Medievală |
| Scriitori francezi |
|
Listă de autori de limbă franceză |
| Portal Franţa |
| Portal Literatură |
André Breton (n. 18 februarie 1896 - d. 28 septembrie 1966) a fost un poet francez, eseist, editor şi critic, şef iniţiator şi unul dintre fondatorii curentului cultural suprarealism, împreună cu Paul Eluard, Luis Buñuel şi Salvador Dalí printre alţii. Manifestele suprarealiste ale lui Breton contin cele mai importante expuneri teoretice ale mişcării.
[modifică] Biografie
André Breton s-a născut la Tinchebray (Orne) ca fiu al unui negustor. Şi-a petrecut copilăria pe meleagurile britanice începând să scrie de mic poeme – l-a cunoscut pe poetul Paul Valéry. A studiat medicina şi mai târziu psihiatria datorită căreia, în 1921, l-a cunoscut pe Sigmund Freud. În timpul primului război l-a cunoscut pe Jacques Vaché, un dadaist înfocat.
În 1916 el s-a alăturat curentului cultural dadaist, dar după un timp a formulat o serie de obiecţii la adresa asupra dadaismului, declarând: „ Lasă tot. Lasă Dada. Lasă-ţi nevasta. Lasă-ţi amanta. Lasă-ţi speranţele şi temerile. Lasă-ţi copii în păduri. Lasă-ţi substanţa pentru umbră. Lasă-ţi viaţa uşoară, lasă-ţi ceea ce aveai pentru viitor. Haide, la drum.”. Atunci s-a întors la suprarealism şi a colaborat cu Louis Aragon şi Philippe Soupault la revizuirea operei Littérature. Foarte importante pentru el au fost întâlnirile din timpul războiului cu Guillaume Apollinaire. Manifestele sale suprarealiste au fost publicate în 1924. Influenţat de teoriile psihologice, Breton definea Suprarealismul ca fiind „autonomism psihic pur, prin care o încercare este făcută să exprime, fie oral, în scris sau într-o altă manieră, adevărata funcţionare a gândului. Comanda gândului, în absenţa totală a controlului gândului, excludând orice preocupare morală sau excentrică.” În Al Doilea Manifest, Breton afirmă că suprarealismul luptă să obţină „avantaj mintal, din care viaţa şi moartea, realul şi imaginarul, trecutul şi viitorul, înţelesul şi neînţelesul, nu vor mai fi percepute contradictoriu.” Breton şi colegii lui credeau că izvoarele libertăţii personale şi liberării sociale stau în inconştient. Au găsit exemple în tablourile pictorilor Hieronymus Bosch şi James Ensor, în scrierile lui Charles Baudelaire, Arthur Rimbaud, Alfred Jarry şi chiar din conceptele revoluţionare ale lui Karl Marx.
Deşi mişcarea suprarealistă a fost, încă de la început, în continuă schimbare sau conflictuală, totuşi, în toate lucrările majore, La Révolution surréaliste (1924 - 1930) şi Le Surréalisme au service de la révolution (1930 - 1933), au canalizat cooperarea şi răspândirea ideilor şi peste hotarele Franţei.
„Subiectivitatea şi obiectivitatea comit o serie de atacuri una alteia în timpul vieţii unde prima suferă cele mai mari lovituri.”(citat din Nadja, 1928).
Din 1930 publică câteva colecţii de poeme printre care Iubire nebună (1937), volum ce apără emoţiile iraţionale ale iubiţilor, inspirat din mitul Cenuşăresei. Proza scrisă de el a fost mai bine văzută decât poeziile sale dintre care se remarcă opera Nadja (publicată în 1928), un portret al lui Breton şi al unei femei nebune. Titlu se referă la un nume de femeie, de fapt numele soţiei sale, şi începutul cuvântului speranţă în ruseşte.
Într-o plimbare cu barca la Martinique, în 1941, Breton îl cunoaşte pe antropologul Claude Lévi-Strauss cu care discută despre creaţia artistică. Claude Lévi-Strauss critică definiţia dată de Breton unei capodopere spunând că este un rezultat al spontaneităţii minţii fără a analiza valoarea estică a operei. Breton îi răspunde că „foarte puţin îl interesează ierarhia operelor suprarealiste – chiar dacă am făcut o ierarhie a operelor romantice şi simboliste.”
În timpul războiului Breton a scris trei poeme epice în care a tratat tema exilului. După cel de-al doilea război mondial el a călătorit în sud-vestul şi în vestul Indiei, întorcându-se în Franţa în 1946. La scurt timp după întoarcerea în Franţa, el devine un fel de meditator al unui grup de tineri suprarealişti.
Intre 1940 şi 1950 el a scris esee şi colecţii de poeme printre care Arcane 17 (1945). Ultima sa lucrare poetică se numeste CONSTELLATIONS (1959).
Moare la Paris la 28 septembrie 1966.
