Międzymorze
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Międzymorze este numele unei federaţii ce ar fi putut fi formate din Polonia, Lituania, Ucraina şi Belarus, idee susţinută de Józef Piłsudski. Numele poate fi tradus prin "Între Mări". Această propunere de federaţie trebuia să facă să renască Uniunea statală polono-lituaniană într-o ţară care s-ar fi întins de la Marea Baltică la Marea Neagră, asemănătoare cu regatul medieval care a existat de la sfârşitul secolului al XIV-lea până la sfâşitul secolului al XVIII-lea şi care unea Polonia şi Marele Ducat al Lituaniei, (ultima încorporând şi Belarusul şi Ucraina).
Cuprins |
[modifică] Precedentul polono-lituaniano-rutean
Alianţa polono – lituaniană a apărut ca un răspuns al celor două regate la ameninţarea din partea Ordinului Teuton. Înţelegerea dintre cele două naţiuni a fost cimentată de uniunea personală din 1386 a reginei Poloniei Jadwiga cu Marele Duce al Lituaniei Jogaila, care a devenit Rege al Poloniei sub numele Władysław Jagiełło. Uniunea a fost extinsă în 1569 prin Uniunea de la Lublin, care va rămâne până la sfârşitul secolului al XVII-lea cel mai mae stat din Europa. Sursele reunite ale celor două state i-au permis Uniunii să facă faţa agresiunilor Ordinului Teuton, mongolilor, ruşilor, turcilor şi suedezilor timp de patru secole, până la împărţirea slăbitului stat polono-lituanian de către vecinii săi, în secolul al XVII-lea.
[modifică] Prinţul Adam Jerzy Czartoryski
Între Răscoala din noiembrie şi Răscoala din ianuarie, în perioada 1832 – 1861, ideea unei Uniuni statale polono-lituaniene renăscute şi modernizate a fost promovată de Prinţul Adam Jerzy Czartoryski, care trăia în exil în Paris la Hôtel Lambert. Prinţul era un om de stat vizionar şi un fost prieten şi confident al ţarului Rusiei Alexandru I şi acţiona ca un ministru de externe neoficial al unei Polonii care nu renăscuse încă. El a scris: "Extinzându-şi influenţa către sud şi vest şi fiind prin natura lucrurilor de neatins în nord şi est, Rusia a devenit o sursă de necontenită ameninţare pentru Europa." El a spus că în schimb, era în interesul Rusiei să se înconjoare mai degrabă cu "prieteni în loc de sclavi." Czartoryski a identificat de asemenea şi o ameninţâre din partea Prusiei şi cerea incorporarea de urgenţă a Prusiei Răsăritene în Polonia renăscută. Mai presus de toate, el visa să reconstituie – cu ajutor francez, englezesc şi turcesc – o federaţie formată din polonezi, lituanieni, cehi, unguri, români şi toţi slavii de sud din viitoarea Iugoslavie. În concepţia lui, Polonia ar fi putut fi un mediator între Ungaria şi slavi şi Ungaria şi România.
Planul lui Czartoryski a părut să fie posibil de realizat în timpul revoluţiilor naţionale din 1848 – 1849, dar a fost împiedicat pe lipsa de sprijin al ţărilor occidentale, de intransigenţa maghiarilor faţa de cehi, slovaci şi români precum şi de creşterea naţionalismului german. Totuşi, străduinţele lui au constituit o legătură vie între prototipul de federaţie din vremea lui Władysław Jagiełło şi programul federativ – prometeist a lui Józef Piłsudski, program pe care acesta spera să-l poată înfăptui după încheierea primului război mondial.
[modifică] Conceptul lui Józef Piłsudski
Scopul strategic al lui Piłsudski era acela de face să renască o formă modernă de Uniune statală, în timp ce lucra pentru dezintegrarea Imperiului Rus, (iar mai târziu a Uniunii Sovietice), în constituenţii lui etnici. Dacă s-ar fi realizat aceste planuri, cea mai mare parte a Europei Centrale s-ar fi transformat într-o "a treia Europă", invulnerabilă la ameninţările duşmanii tradiţionali ai Poloniei, Germania şi Rusia.
Visul lui Piłsudski nu era pe placul nici uneia dintre părţile implicate. Sovietele au făcut uz de influenţa lor pentru a împiedica planul. Aliaţii ocidentali se temeau că o Germanie şi o Rusie slăbite nu ar fi fost capabile să plătească reparaţiile şi obligaţiile de război, iar balanţa de putere în Europa ar fi fost destabilizată în mod fatal de acţiunile unite ale noilor state independente. Lituanienii, ucrainenii şi alte popoare care fuseseră invitate să participe la federaţie se temeau de orice compromis făcut faţa de mult dorita lor independenţă. Mai mult, ei avuseseră experinţa tristă a războaielor şi conflictelor de frontieră cu Polonia, (Războiul polono-lituanian, Războiul polono-ucrainean şi conflictele de frontieră dintre Polonia şi Cehoslovacia). Mai mult, numeroşi politicieni polonezi, precum era Roman Dmowski, s-au opus unei federaţii multiculturale, preferând să depună eforturi naţionaliste pentru crearea unei Polonii etnic-pure. După terminarea războiului polono-sovietic, visul lui Piłsudski pentru crearea unei federaţii a Europei Centrale şi Răsăriteană a pierdut orice şansă de a fi realizată. La mai puţin de 20 de ani de la lansarea ideii lui Piłsudski şi la doar patru ani de la moartea lui, toate ţarile din zonă erau aşa de dezbinate, încât au devenit prăzi uşoare pentru Germania şi Uniunea Sovietică.
O versiune târzie a acestui concept a fost pusă pe tapet de ministrul interbelic de externe polonez Józef Beck, unul dintre protejaţii lui Piłsudski. El s-a gândit la o uniune a Europei Centrale care ar fi inclus de asemenea Cehoslovacia, Ungaria, Scandinavia, statele baltice, Italia, România, Bulgaria, Iugoslavia şi Grecia, statul astfel creat urmând să se întindă de la Marea Baltică la Marea Neagră, de la Oceanul Arctic la Marea Mediterană. Un asemenea stat, cu o populaţie de 150.000.000 de oameni, ar fi avut o politică externă comună şi ar fi avut puterea să reziste atacurilor Germaniei Naziste în vest şi Uniunii Sovietice în est.
[modifică] Al doilea război mondial şi perioada postbelică
Conceptul Uniunii Europei Centrale — ca o entitate geopolitică triunghiulară ancorată în Marea Baltică, Marea Neagră, Marea Adriatică şi Egee – a fost readusă la viaţă de guvernul polonez în exil al lui Władysław Sikorski în timpul celui de-al doilea război mondial. Discuţiile dintre guvernele în exil ale Poloniei şi Cehoslovaciei pentru o viitoare uniune polono-cehoslovacă nu au dus la nici un rezultat datorită ezitărilor cehilor şi indiferenţei sau ostilităţii Aliaţilor.
Coceptul a mai fost încă o dată pus în discuţie, după dispariţia hegemoniei Uniunii Sovietice în Europa de Centrală şi de Răsărit, sub diferite nume precum "Intermarum" sau "Intermarium" ("Międzymorze" în limba latină). O versiune a acestei idei vedea o asemenea federaţie ca parte a Uniunii Europeană. "Intermarum" ar fi putut să asigure protecţie statelor membre împotriva dominaţiei statelor mai bogate şi mai puternice din Uniunea Europeană.
[modifică] Vezi de asemenea
- Uniunea statală polono-lituaniană-rusă
- Uniunea statală polono-lituaniană-ruteană
