Lumea occidentală
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Termenul lumea occidentală/vestică/apuseană ori mai simplu "vestul/occidentul/apusul" poate avea numeroase înţelesuri, funcţie de context. Dacă la început termenul putea defini numai Europa de Vest, utilizările mai noi se referă la societăţile europene şi la ţările fondate de coloniştii din aceste regiuni, a căror cultură derivă din cultura europeană: Australia şi Noua Zeelandă.
În diferite timpuri şi diferite contexte, definiţia vest (sau occident) variază de la caz la caz. Este greu de definit ceea ce este tipic pentru societatea vestică sau cultura vestică, datorită lipsei unei definiţii clare, cât şi fracturii existente între creştinismul apusean şi creştinismul răsăritean.
Cuprins |
[modifică] Diviziuni istorice
- Lumea elenistică
Grecia Antică împărţea lumea între lumea elenă şi "barbari (cuvântul barbar provine de la sunetul scos de câini BAR-BAR, şi era folosit pentru persoanele care nu erau vorbitori de limbă greacă ), în lumea vorbitorilor de limba greacă din jurul Mediteranei şi lumea culturilor negreceşti înconjurătoare. Herodot considera războaiele persane de la sfârşitul secolul al V-lea î.Hr un conflict dintre Europa şi Asia. Termenii "vest" şi "est" nu erau folosiţi de niciun autor antic grec pentru a descrie conflictul cu perşii. Aplicarea termenului "vestic" era făcută tuturor culturilor negreceşti şi nevorbitoare de limbă greacă.
- Lumea romană
Deşi bazinul Mediteraneană era stăpânit în întregime de romani, exista o distincţie dintre zona puternic urmanizată din regiunile estice, unde greaca era lingua franca, pe de-o parte, şi regiunile vestice, predominant rurale, vorbitoare de latină, pe de altă parte. În anul 292, împăratul roman Diocleţian a împărţit Imperiul Roman în două regiuni, fiecare dintre ele administrate de un Augustus şi de un Cezar (tetrarhie). Din secolul al V-lea, stăpânirea romană s-a prăbuşit în apus, dar a continuat să existe în răsărit, în timp ce noua capitală romană (a doua Romă) a fost inaugurată în anul 330 la Constantinopol de împăratul Constantin cel Mare. În timpul domniei acestui împărat, creştinismul a devenit religie de stat a imperiului. .
- Creştinismul
În vremea lui Carol cel Mare, francii au pus bazele unui imperiu care a fost recunoscut ca Sfântul Imperiu Roman de Patriarhul Romei, aducând o ofensă gravă împăratului roman din Constantinopol. Biserica creştină de rit latin a Europei Occidentale şi Centrale condusă de Patriarhul Romei s-a despărţit de Patriarhatele răsăritene vorbitoare de limbă greacă, în timpul Marii Schisme. Influenţa fiecăreia dintre cele două biserici s-a extins în continuare: Scandinavia, Germania, Britania şi alte ţinuturi nordice necreştine au fost creştinate de biserica apuseană, în timp ce Rusia şi cea mai mare parte a Europei Răsăritene au fost creştinate de biserica răsăriteană.
[modifică] Războiul rece
În timpul războiului rece a apărut o nouă definiţie a vestului. Pământul era împărţit în trei "lumi".
- Lumea întâi era compusă din ţările membre NATO şi alte state aliate cu Statele Unite.
- Lumea a doua era formată din blocul răsăritean, aflat în sfera de influenţă a Uniunii Sovietice, adică ţările membre ale Pactului de la Varşovia.
- Lumea a treia era formată din ţările Mişcării de nealiniere, având ca membri marcanţi India, Republica Socialistă Federală Iugoslavia şi, pentru o anumită perioadă, Republica Populară Chineză, deşi, uneori s-a încercat încadrarea unora dintre aceste ţări în grupul lumii a doua, datorită orientării comuniste a politicii lor sau datorită importanţei geopolitice.
.
A existat un număr de ţări care nu puteau fi încadrate cu uşurinţă în astfel de definiţii şi împărţiri – printre ele aflându-se Elveţia, Suedia şi Republica Irlanda – care aleseseră să fie neutre. Finlanda se afla în sfera de influenţă sovietică, dar a rămas şi ea neutră, fără a fi membră a Pactului de la Varşovia sau a CAER-ului. În 1955, Austria a redevenit o ţară independentă pe deplin, a trebuit să respecte condiţia neutralităţii, dar a devenit o ţară aflată în sfera de influenţă americană, la vest de Cortina de Fier. Turcia era membra a NATO, dar era greu de încadrat în lumea întâi sau în occident. Spania nu a aderat la NATO până în 1982, spre sfârşitul războiului rece şi doar după moartea dictatorului Franco. Lumea occidentală a devenit un sinonim pentru lumea întâi, incluzând excepţiile menţionate mai înainte în acest paragraf, dar excluzând Turcia.
[modifică] Alte definiţii
Dat fiind faptul că "lumea occidentală" nu are o definire internaţional acceptată, guvernele nu folosesc termenul în tratatele internaţionale şi se bazează pe alte definiţii. Dacă termenul este folosit în lucrări academice, există tendinţa să fie utilizate numai pentru a descrie zonele şi timpurile în care a existat Imperiul Roman de Apus.
Termenul "lumea occidentală" este folosit de multe ori la schimb cu cel de lumea întâi, punând accent pe diferenţele dintre aceasta şi lumea a treia sau alte ţări în curs de dezvoltare. Termenul "nordul" a înlocuit în anumite contexte cu "vestul", ca o demarcare mai clară decât "vest" şi "est". Nordul asigură anumite indicaţii geografice clare pentru localizarea ţărilor bogate, cele mai multe dintre ele fiind localizate fizic în emisfera nordică, deşi, cum în general în această emisferă sunt situate multe ţări, se poate considera această categorisire ca inoperantă de multe ori. Cele 30 de state membre ale OCDE include ţarile membre ale UE, Norvegia, Islanda, Elveţia, Canada, SUA, Australia, Noua Zeelandă, Coreea de Sud şi Japonia – considerate ca făcând parte din "prima lume" sau "lumea dezvoltată" – dar şi ţări precum Mexicul sau Tucia – care nu sunt ţări industriale puternic dezvoltate. Existenţa "nordului" implică şi existenţa unui "sud", dar şi a unei diviziuni socio-economice nord-sud. Deşi ţări precum Israel, Singapore, Taiwan şi Honk Kong nu sunt membre ale OCDE, ele pot fi considerate, prin prisma definiţiilor de până acum, ca aparţinând "vestului" sau "nordului", deoarece au standarde ridicate de trai, iar structurile economică, socială şi politică sunt similare cu cele ale ţărilor OCDE.
"Vestul" poate fi folosit trimitere culturală la "societatea occidentală". În acest context, atât America Latină, dar şi Filipine, pot fi considerate parte a vestului din punct de vedere cultural. (Vedeţi şi: Civilizaţia occidentală.[1] [2])
"Vestul" poate fi folosit şi în sens peiorativ de cei care au poziţii critice faţă occident şi istoria sa colonialistă şi imperialistă.
Definiţiile etnocentrice ale vestului sunt construite pe baza uneia dintre culturile occidentale. Scriitorul britanic Rudyard Kipling a scris despre contrastul culturilor: Estul este est şi vestul este vest, iar cele două nu se vor întâlni niciodată, considerând că un occidental nu va putea niciodată înţelege culturile asiatice, atâta vreme cât acestea din urmă diferă foarte mult de cele ale vestului.
În Orientul Apropiat sau Orientul Mijlociu – amândouă aflate la vest de Europa – distincţia dintre Europa Occidentală şi Europa Răsăriteană are mai puţină importanţă. Tări care sunt în mod tradiţional parte a Europei Răsăritene, aşa cum este Rusia pot fi considerate ca vestice în Orientul Mijlociu, atât din punct de vedere european cât şi din punct al religios.
Din punct de vedere cultural, locuitorii unor ţări ale Americii Latine, în special din Argentina, Uruguai şi Chile şi într-o măsură mai redusă Brazilia, se consideră occidentali, în special în cazul claselor conducătoare, deşi unii dintre vest-europeni sau americani nu ar fi de acord cu includerea acestor latino-americani printre vestici. Acest fapt se datorează atitudinolor rasiste, ţinând seama că în America Latină europenii s-au amestecat din punct de vedere rasial cu populaţiile băştinaşe.
[modifică] Modul occidental de viaţă şi de gândire
Ţările vestice au în comun un standard de viaţă ridicat, prin comparaţie cu restul lumii. Viaţă politică este caracterizată prin parlamentarism, democraţie şi respectarea drepturilor omului. În plus, nivelurile culturale similare pot caracteriza societăţile occidentale. Din punct de vedere diplomatic şi militar, societăţile occidentale au fost într-un fel sau altul aliate între ele de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial.
Termenul gândire occidentală este destul de ambiguu, de timp ce poate defini două seturi separate de valori (deşi înrudite): tradiţia morală şi religioasă creştină (eventual catolică-apuseană) pe de-o parte şi tradiţia seculară, tradiţional anticlericală, pe de altă parte.
Ideile de căpătâi ale occidentului pot fi considerate: creştinismul, laicitatea, raţionalismul, statul de drept, respectarea drepturilor omului, dezvoltarea ştiinţelor şi tehnologiei. Iluminismul a avut o influenţă covârşitoare asupra modului occidental de gândire în ultimele două secole.
[modifică] Dezbaterea asupra originilor greceşti ale culturii medievale
Rădăcinile culturale ale societăţii occidentale pot fi găsite în filozofia greacă şi în religia creştină, urmând o evoluţie care a început în Grecia Antică, a continuat prin Imperiul Roman şi care, după apariţia creştinismului în Orientul Mijlociu, prin mijlocirea Imperiului Bizantin, s-a răspândit în întreaga Europă.
Cucerirea a vestului Imperiului Roman de popoarele germanice şi instaurarea despotismului în forma dominaţiei Papalităţii, (care combina autoritatea politică şi spirituală, stare de fapt care nu a caracterizat civilizaţia greacă în niciunul dintre stadiile sale de existenţă), a dus la o ruptură între lumile apuseană şi răsăritean-grecească. Marea Schismă şi cruciada a patra a adâncit această ruptură. De atunci, vestul medieval este limitat la creştinismul occidental, grecii şi alte popoare est-europene neaflate sub autoritatea papilor nefiind incluse în occidentul medieval. Forma creştinismului bizantin, ortodoxia, este mai legată de răsăritul Europei decât de vest. Pe de altă parte, vestul modern, apărut după Renaştere ca o nouă civilizaţie, a fost influenţat de modul de gândire grecesc, care fusese păstrat şi dezvoltat în Imperiul Bizantin de-a lungul Evului Mediu Timpuriu, (Epoca întunecată), şi a fost transmis prin intermediul învăţaţilor bizantini emigraţi în vest.
De aceea, ideea conform căreia societatea vestică a fost influenţată de Grecia Antică este adevărată numai pentru perioada postrenascentistă a istoriei occidentale.
[modifică] Creştinismul
În secolul al XX-lea, influenţa creştinismului a scăzut ţări occidentale, atât în Europa cât şi în alte zone. Laicitatea a devenit tot mai importantă. Deşi participarea la slujbele religioase din biserici a scăzut, cei mai mulţi vestici se consideră în continuare creştini şi mai asistă la ritualurile religioase cu ocazia sărbătorilor sau ocaziilor importante. În Statele Unite, în sud-estul uniunii, dar şi în alte regiuni, religia a rămas la fel de importantă ca mai inainte.
În timpul colonizărilor europene, modul de gândire occidental a fost implantat în America şi Australia.
[modifică] Schisma religioasă
La începutul secolului al IV-lea, împăratul Constantin cel Mare a fondat oraşul Constantinopol şi l-a transformat in capitala Imperiului Roman de Răsărit. Acest imperiu cuprindea teritorii la est de Marea Adriatică şi de-a lungul ţărmului estic al Mării Mediterane şi unele zone ale ţărmului Mării Negre. Împărţirea imperiului în cele două jumătăţi a fost reflectată şi în administrarea bisericii creştine, Roma şi Constantinopolul luptându-se pentru titlul de capitală a dreptei credinţe.
Există istorici care consideră că graniţ cultural-religioasă dintre est şi vest a existat şi de-a lungul războiului rece, fiind aproximativ aceea a frontierelor ţărilor aliate cu URSS. Criticii unei asemenea poziţii afirmă că trebuie evitată confuzia dintre Imperiu Roman de Răsărit şi Rusia, mai ales că ţară care avea cele mai temeinice legături istorice şi culturale cu Imperiul Bizantin, Grecia, era aliata vestului de-a lungul războiului rece.
[modifică] Vestul – sensul termenului în zilele noastre
În zilele noastre, termenul "vestic/occidental/apusean" se referă la un grup de naţiuni aliate cu Statele Unite şi cu statele din Europa Occidentală. Aceste state au economii relativ puternice şi guverne stabile, au sisteme politice democratice, sunt în favoarea capitalismului şi comerţului internaţional liber şi sunt aliate într-un fel sau altul din punct de vedere militar cu Statele Unite sau altă supraputere occidentală.
Această definiţie a "vesticilor" nu este în mod obligatoriu legată de sensul geografic al cuvântului. Ţări care sunt în mod clar din punct de vedere geografic apusene, aşa cum sunt Cuba şi Venezuela, nu sunt în mod normal considerate "vestice" datorită opoziţiei politice manifestate faţă de liderii politici puternici din vest. Dimpotrivă, anumite naţiuni aflate în estul geografic, aşa cum sunt Japonia sau Coreea de Sud, sunt considerate "vestice" datorită legăturii cu puterile occidentale, cât şi datorită poziţiei lor pe scena mondială.
Deşi războiul rece s-a încheiat şi ţările fostului bloc sovietic se îndreaptă către capitalism şi către alte valori comune cu Statele Unite şi Europa Occidentală, cele mai multe foste republici sovietice nu sunt considerate "vestice" datorită prezenţei reduse a capitalului internaţional în economiile lor. Din acest ultim punct de vedere, Rusia este o excepţie, şi este uneori considerată o naţiunie "vestică", dar acest statut este controversat, existând critici conform cărora Rusia nu a renunţat în întregime la ideologia războiului rece, iar alianţa cu SUA este mai mult formală.
[modifică] Vedeţi şi:
|
|
|
[modifică] Bibliografie
- J.F.C. Fuller – A Military History of the Western World. New York: Da Capo Press, Inc., 1987 şi 1988.
