Sens orar, sens antiorar
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sens orar sau sensul acelor de ceasornic este identic cu cel descris de limbile ceasului ceasului: de sus spre dreapta, jos, apoi spre stânga şi înapoi sus. În sens matematic, este un cerc definit parametric de ecuaţiile x = r sin t şi y = r cos t, unde r este raza cercului, care se trasează orar pe măsură ce creşte valoarea lui t. Sensul opus rotirii în sens orar este sensul antiorar, uneori denumit în matematică şi sens trigonometric.
Înainte de utilizarea ceasurilor se foloseau termeni referitori la evoluţia soarelui pe boltă. Tehnic, termenii de orar şi antiorar se pot aplica numai unei mişcări de rotaţie odată ce este specificată partea planului rotirii din care este urmărită mişcarea. De exemplu, rotirea diurnă a Pământului, văzută de la Polul Nord , este antiorară, şi privită de la Polul Sud este orară.
Ceasurile urmează acest sens de rotire prin tradiţie, datorită predecesorului lor, cadranul solar. Primele ceasuri au fost construite în emisfera nordică şi erau făcute să funcţioneze asemenea cadranelor solare. Pentru a funcţiona (în nord) cadranul trebuie orientat spre sud. Astfel, când Soarele se deplasează pe cer (de la est, prin sud, către vest), umbra lăsată se mişcă „în direcţia opusă”, adică de la vest, prin nord, la sud. De aceea poziţia orelor a fost trasată în acest mod pe cadranele solare, iar ceasurile moderne au numerele aşezate în aceeaşi ordine.
Uneori, ceasuri ale căror limbi se deplasează în sens antiorar sunt vândute, în zilele noastre, ca rarităţi. În timpurile vechi, unele ceasuri evreieşti au fost construite ca să funcţioneze astfel, de exemplu în turnurile unor sinagogi din Europa. Aceasta s-a făcut în acord cu sensul de citire, de la dreapta spre stânga, din limba ebraică.
După acelaşi principiu, şuruburile şi piuliţele se slăbesc în sens antiorar şi se strâng în sens orar. („Spre dreapta – strângi, spre stânga – destrângi”). Sensul este valabil câtă vreme se priveşte de sus în jos. Dacă se priveşte de jos în sus, dinspre vârful şurubului înspre capul acestuia, sensul se inversează. La conexiunile conductelor de gaze, fitingurile sunt „pe stânga” pentru a împiedica interconectarea la sisteme pentru care nu au fost proiectate.
În trigonometrie şi matematică în general, unghiul plan se măsoară antiorar. În navigaţie, indicatoarele busolei cresc în sens orar în jurul rozei vânturilor, pornind cu 0° în partea de sus a rozei.
Distincţiile „orar” şi „antiorar” apar şi în natură, determinând conotaţii diferite şi rezultate finale diferite.
[modifică] Vezi şi
- Regula mâinii drepte
- Izomerie optică (în chimie)
- Stânga şi dreapta, Simetrie, Antisimetrie (în fizică)
- Stângaci şi Dreptaci (în anatomie şi comportament uman)