Guillaume Apollinaire
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Guillaume Apollinaire, pseudonimul literar al lui Wilhelm Albert Vladimir Apollinaris de Kostrowitzky, (n. 26 august 1880, Roma - d. 9 noiembrie 1918, Paris) a fost poet, prozator şi critic de artă.
Reprezentant notoriu al avangardei artistice de la începutul secolului XX, reformator al limbajului poetic, precursor al suprarealismului. Se naşte la Roma, în 1880, şi urmează şcoala la Monaco, Cannes şi Nisa. Publică primele poezii în 1897 sub pseudonimul Guillaume Macabre. Soseşte în 1899 la Paris pentru a exercita diverse meserii, de la cea de funcţionar bancar la aceea de profesor particular. Împreună cu unul din elevii lui petrece un timp în Renania (Germania). Acolo, pe frumoasa vale a Rinului, se pare că şi-a descoperit înzestrarea pentru poezie. Se stabileşte definitiv la Paris în 1903, unde îşi începe colaborările literare în diverse publicaţii, după ce - încă din 1902 - îşi vădise talentul de critic de artă în paginile revistei "L'Européen", unde publicase eseuri despre operele de artă admirate în muzeul din Nürnberg. Devine în scurtă vreme unul dintre cei mai populari membri ai comunităţii artistice a Parisului, client obişnuit al localurilor "Le bateau lavoir" şi "Le lapin agile" din Montmartre.
Printre prietenii şi colaboratorii săi se vor număra Pablo Picasso, Jean Cocteau, Alfred Jarry, Erik Satie, Ossip Zadkine, Max Jacob ş.a. Îşi câştigă pâinea lucrând la o bancă, dar pentru a-şi rotunji veniturile începe să scrie romane erotice (pe care le numeşte pornographiques et alimentaires). Colaborează la reviste literare în care îi apar poemele în proză, publicate mai târziu în volumul de debut, L'enchanteur pourrissant (1909, cu xilogravuri de André Derain).
Atras de pictură, îi aduce în atenţia publicului pe Picasso, Douanier Rousseau, Henri Matisse şi Georges Braque. Asistă la naşterea cubismului şi devine unul dintre animatorii şi teoreticienii curentului, fapt consfinţit în 1913 de eseul Les peintres cubistes, apărut în revista de sub conducerea lui "Les Soirées de Paris". Apollinaire propune termenul de "orfism" pentru a descrie tendinţa către abstracţia absolută în pictura lui Robert Delaunay, termen care i se putea aplica la fel de bine şi lui, ţinând seama de prima sa culegere de poeme din 1911 intitulată Le Bestiaire ou Cortège d'Orphée. Tot în 1913 apare volumul care îl consacră, Alcools, în care adună cele mai reuşite poeme scrise între 1898 şi 1912, suprimând punctuaţia pentru a nu stânjeni discursul liric, angajat în epopeea libertăţii expresiei.
În 1907, Picasso i-o prezentase pe Marie Laurencin, pictoriţă de talent, ale cărei opere pot fi văzute la muzeul "Orangerie" din Paris, prin care se va lega, printr-o iubire pătimaşă, tot mai temeinic de lumea artelor.
În 1914 se înrolează, iar în 1916 este rănit grav la cap de o schijă de obuz şi este supus unei trepanaţii craniene.
În acelaşi an apare Le poète assassiné, o culegere de nuvele şi povestiri mythiques et autobiographiques. În 1917 pune în scenă piesa Les mamelles de Tirésias, pe care o defineşte, vizionar, "dramă suprarealistă", piesă care va face subiectul unei opere a compozitorului Francis Poulenc (1947). Continuă să colaboreze la revistele de avangardă literară ale vremii şi publică manifestul artistic L'Esprit nouveau et les poètes.
În ianuarie 1918 suferă o congestie pulmonară care îi şubrezeşte şi mai mult sănătatea. În luna aprilie a aceluiaşi an, apare Calligrammes, o culegere de Poèmes de paix et de guerre, poèmes conversations, idéogrammes lyriques, însoţite de câteva scrisori de pe front (corespondenţa din această perioadă va fi publicată integral abia în 1947 sub titlul Poèmes à Lou).
Moare pe 9 noiembrie 1918, victimă a marii epidemii de gripă spaniolă. Este înmormântat la cimitirul Père Lachaise din Paris.
În România, Apollinaire a avut mulţi admiratori printre scriitorii de avangardă din perioada de după primul război mondial. În 1968 apare o ediţie bilingvă cu o selecţie a poemelor lui Apollinaire în traducerea lui Mihai Beniuc. În 1971, Editura "Univers" publică în îngrijirea lui Virgil Teodorescu o remarcabilă culegere din textele lui Guillaume Apollinaire, traduse de Leonid Dimov, Ion Caraion, Vasile Nicolescu, Taşcu Gheorghiu, Gellu Naum, Virgil Teodorescu, Dumitru Ţepeneag, Ştefan Augustin Doinaş, Mihai Beniuc.
[modifică] Operă - selecţie
- La Gráce et le Maintien Français, 1902
- Les exploits d’un jeune Don Juan, 1907
- Les onze mille verges, 1907
- L'enchanteur pourrissant, 1909
- L'Hérèsiarque et Cie, 1910
- Le Théâtre Italien, 1910
- Le bestiaire ou le cortège d’Orphée, 1911
- Alcools, 1913
- Les peintres cubistes, 1913
- La Fin de Babylone, 1914
- Case d'Armons, 1915
- Le poète assassiné, 1916
- Les mamelles de Tirésias, 1917
- L'esprit nouveau et les poètes, 1918
- Calligrammes, 1918
- Le Flâneur des Deux Rives, 1918
- La femme assise, 1920
- Le guetteur mélancolique
