Barbu Catargiu
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Barbu Catargiu (n. 26 octombrie 1807, Bucureşti - d. 8 iunie 1862, Bucureşti) a fost un jurnalist şi politician român. A fost prim ministru al României în 1862 până când a fost asasinat pe 20 iunie al aceluiaşi an. Asasinul său prezumtiv se pare că era Gheorghe Bogati.
[modifică] Biografie
A fost lider al partidei conservatoare şi strălucit orator. Era fiul marelui vornic Ştefan Catargiu şi al Ţiţei (Stanca) Văcărescu (fiica banului Barbu Văcărescu). Între anii 1825 şi 1834 a trăit în străinătate, cu precădere în Franţa. A urmat studii de litere, drept, istorie, filosofie şi economie politică la Paris. Revenit în ţară (1834), a frecventat cercurile Societăţii Filarmonice, alături de Ion Câmpineanu, Ion Heliade Rădulescu etc.
A fost membru în Obşteasca Adunare (din 1837) a Ţării Româneşti. Director (din decembrie 1842) la Departamentul Dreptăţii (Justiţiei), la 23 aprilie 1843 este ridicat la rangul de culcer; a fost apoi suplinitor la Sfatul Vistieriei (din 2 decembrie 1848). Adversar al măsurilor violente, a refuzat să se implice în evenimentele revoluţionare de la 1848, preferând să facă o călătorie de documentare în Austria, Franţa, Regatul Unit şi în alte ţări din Occident interesându-se de viaţa civilă şi de stat.
[modifică] Lucrări
- État Social des Principautés danubiennes, Bruxelles, 1855
- Proprietatea în Principatele Moldo-Române, 1857
- Încă câteva idei asupra proprietăţii în Principatele Unite, 1860
- Des différentes classes de la population en Valachie, Bucureşti, 1886
- Discursurile lui Barbu Catargiu (1859-1862), 1886
| Predecesor: - |
Prim-ministrul României 15 februarie – 20 iunie 1862 |
Succesor: Nicolae Creţulescu |
