Ion Duca
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ion G. Duca (1879 - 30 decembrie 1933) a fost ministru al educaţiei (1914-1918), ministru al agriculturii (1919-1920), ministru al afacerilor externe (1922-1926), ministru al afacerilor interne (1927-1928), şi prim-ministru al României între 14 noiembrie şi 30 decembrie 1933, când a fost asasinat pentru eforturile sale de a opri mişcarea fascistă Garda de Fier.
Născut în Bucureşti, a intrat în Camera Deputaţilor română ca reprezentant al Partidului Naţional Liberal în 1908 şi a servit ca ministru din 1914. Numit ministru de externe în 1922, era un suporter al Micii Înţelegeri, formată din România, Iugoslavia şi Cehoslovacia, cu scopul de a opri cererile expansioneste ale Ungariei (Transilvania - obţinută de România după Primul Război Mondial) şi a preveni dinastia Habsburgică de a se întoarce la putere în Europa Centrală.
În calitate de ministru de externe, I. G. Duca, afirmase: "Oricare cunoaşte politica românească [....] ştie că una din directivele fundamentale, directiva de la care de 40 de ani nimeni nu s-a abătut, în nici o împrejurare şi faţă de nici o ţară, este aceea de a nu se amesteca în politica internă a altor ţări. Neamestecându-ne noi în politica internă a altora, am avut grijă ca şi ceilalţi să nu se amestece în politica noastră". [1]
În noiembrie 1933, regele Carol al II-lea al României i-a cerut să devină şeful guvernului ca prim-ministru până la alegerile din decembrie. În această funcţie, Duca a încercat să ţină sub control mişcarea fascistă Garda de Fier. A fost ucis la scurtă vreme de Nicolae Constantinescu, un suporter al Gărzii de Fier.
Duca a scris o carte de memorii despre experienţa sa ca ministru în timpul primului Război Mondial.
| Predecesor: Alexandru Vaida-Voievod |
Prim-ministrul României 14 noiembrie – 29 decembrie 1933 |
Succesor: Constantin Angelescu |
