Pronume
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Pronumele este o parte de vorbire flexibilă, prezentă în majoritatea limbilor, care ţine locul unui substantiv atunci cînd participanţii la dialog cunosc sau înţeleg din context obiectul sau persoana numită de acesta. Pronumele este o clasă de cuvinte eterogenă; uneori pronumele adaugă informaţii suplimentare despre substantivul înlocuit: respectul vorbitorului, identitatea obiectului numit cu un altul, absenţa obiectului etc.
[modifică] Clasificare
În limba română pronumele se clasifică după cum urmează.
Clasă | Exemple |
---|---|
Cu forme personale | |
Pronume personal | eu, voi, el, dînsul |
Pronume personal de politeţe | dumneavoastră, dumneata, dumnealui |
Pronume reflexiv | se, sine, îşi |
Pronume posesiv | (ai) mei, (al) său, (a) sa |
Pronume de întărire | însumi, înşivă |
Fără forme personale | |
Pronume demonstrativ | acesta, ăsta, aceea, acelaşi |
Pronume interogativ | cine, ce, care, cît |
Pronume relativ | care, ceea ce, cine |
Pronume nehotărît | unul, unii, cineva, altul, oricare, vreunul |
Pronume negativ | nimeni, nimic |
Observaţie. În funcţie de context, o parte din exemplele indicate pot aparţine unei clase de pronume sau alteia, ori pot fi chiar alte părţi de vorbire. De exemplu „care” poate fi pronume interogativ sau relativ, iar „ce” poate fi atît pronume (relativ sau interogativ) cît şi adjectiv, conjuncţie, adverb sau interjecţie.
Alte limbi pot avea o altă clasificare a substantivelor, cu clase în plus sau în minus faţă de cele din acest tabel. De exemplu în unele limbi (ca de exemplu în engleză) lipsesc pronumele de politeţe, iar alte limbi (de exemplu japoneza) pot să nu aibă deloc pronume propriu-zise.
În gramatica limbii române numeralele formează o parte de vorbire separată, deşi în cadrul propoziţiei aceste cuvinte pot juca un rol similar cu cel al adjectivelor, substantivelor şi pronumelor. De exemplu în propoziţia „Tu ai trei mere, iar eu am numai două” cuvîntul două înseamnă „două mere”, deci conţine şi sensul exprimat de substantivul mere, astfel comportîndu-se ca un pronume; în alte limbi (de pildă în engleză) într-o astfel de situaţie cuvîntul două este considerat pronume.
[modifică] Pronumele personal de politeţe
În limbile în care există, pronumele personal de politeţe (sau de reverenţă) exprimă respectul vorbitorului faţă de persoana numită prin acest pronume. În limba română acest pronume are forme proprii doar pentru persoanele a II-a şi a III-a şi nu poate deveni adjectiv pronominal. Tabelul de mai jos arată formele acestor pronume, puse în diferite cazuri. Indicaţiile „singular” şi „plural” se referă la numărul de persoane reprezentate de pronume; ca subiect, însă, dumneavoastră cere întotdeauna ca acordul cu predicatul să se facă la plural.
Persoana a II-a | Singular | Plural | ||
---|---|---|---|---|
Nominativ, acuzativ | dumneata, dumneavoastră | dumneavoastră | ||
Dativ, genitiv | dumitale, dumneavoastră | dumneavoastră | ||
Persoana a III-a | Singular | Plural | ||
Masculin | Feminin | Masculin | Feminin | |
Nominativ, acuzativ, dativ, genitiv | dumnealui | dumneaei | dumnealor | dumnealor |
- Observaţii.
- În limbajul familiar şi regional există şi alte variante ale pronumelui personal de politeţe: mata, matale, mătălică, mătăluţă, tălică, tăluţă.
- Pronumele personale dînsul, dînsa, dînşii, dînsele, deşi nu sînt pronume de politeţe propriu-zise, sînt percepute de unii vorbitori ca exprimînd un grad mai mare de respect faţă de persoanele numite, astfel ajungînd să funcţioneze ca pronume de politeţe. Totuşi, în unele graiuri regionale (de exemplu în Moldova), aceste pronume sînt folosite nu numai pentru persoane, ci şi pentru obiecte, faţă de care nu se exprimă nici un fel de politeţe. Aceste pronume personale de politeţe provin din forme mai vechi ale pronumelui personal – însul, însa, înşii, însele.
- Formele reverenţioase precum: Domnia ta, Măria ta, Înălţimea ta, Excelenţa sa, Luminăţia voastră, Preasfinţia sa, Majestatea sa etc. se folosesc în limbajul solemn, oficial şi protocolar şi exprimă cel mai înalt grad de respect.
- Pronumele de politeţe se pot prescurta astfel: d-ta, d-tale, d-sa, d-sale, d-voastră, dvs. sau dv., d-lui, d-ei, d-lor.
Ca şi pronumele personale obişnuite, pronumele de politeţe pot avea diferite funcţii sintactice:
- Subiect: Dumnealui a sosit din Bucureşti.
- Nume predicativ: Următorul candidat sînteţi dumneavoastră.
- Atribut pronominal: Cartea dumneaei este pe birou.
- Complement direct: L-am chemat pe dumnealui.
- Complement indirect: Vă ofer dumneavoastră acest premiu.
- Complement de agent: Expoziţia este organizată de dumneaei.
- Complement circumstanţial de mod: El scrie poezii ca şi dumneata.
- Complement circumstanţial de loc: Nu stau mult la dumneata.