Politica Norvegiei
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Portal Politică |
Norvegia este o monarhie constituţională cu un sistem de guvernare parlamentar.
Casa regală provine din familia princiară Glücksburg, din regiunea Schleswig-Holstein dinn Germania. Atribuţiile regelui Harald V sunt în mare ceremoniale, dar el este important ca simbol al unităţii naţionale. Deşi constituţia din 1814 acordă puteri executive importante regelui, acestea sunt aproape întotdeauna exercitate prin intermediul Consiliului de Stat în numele regelui. Puterea extraordinară investită în monarhie de constituţie este totuşi importantă, monarhia având un rol important în domeniul securităţii statului, ultima oară în timpul celui de-al doilea război mondial. Consiliul de stat este format din primul ministru şi miniştrii săi, numiţi formal de către rege. Guvernul trebuie să fie confirmat de Parlament iar numirea de către rege este o formalitate.
Parlamentul Norvegie, Stortinget, are în prezent 169 de membric, aleşi din cele 19 comitate pentru un mandat de patru ani, în conformitate cu un sistem de reprezentare proporţională. Parlamentul e împărţit în două camere Odelsting şi Lagting când e votată legislaţia. Legile sunt propuse de guvern printr-un membru al Consiliului de Stat sau de un membru al Odelsting şi sunt apoi votate de Odelsting şi Lagting, în cazul neînţelegerii repetate în cadrul Parlamentului reunit. În prezent, totuşi, Lagting rareori se opune, şi îm general doar aprobă deciziile luate în cadrul Odelsting.
Justiţia este compusă din Curtea Supremă, Høyesterett, curţi de apel, districtuale şi orăşeneşti.
Pentru a forma un guvern, mai mult de jumătate (10 din 19 membri) din Consiliului de Stat trebuie să aparţină de Biserica Norvegiei.
Politica: Albania • Andorra • Armenia • Austria • Azerbaijan • Belarus • Belgia • Bosnia şi Herţegovina • Bulgaria • Croaţia • Cipru • Republica Cehă • Danemarca • Elveţia • Estonia • Finlanda • Franţa • Georgia • Germania • Grecia • Islanda • Irlanda • Italia • Letonia • Liechtenstein • Lituania • Luxemburg • Republica Macedonia • Malta • Marea Britanie • Moldova • Monaco • Muntenegru • Norvegia • Olanda • Polonia • Portugalia • România • Rusia • San Marino • Serbia • Slovacia • Slovenia • Spania • Suedia • Turcia • Ungaria • Ucraina • Vatican
Teritorii: Åland • Muntele Athos • Akrotiri şi Dhekelia • Insulele Faroe • Gibraltar • Guernsey • Jan Mayen • Jersey • Insula Man • Svalbard