Mugur Isărescu
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Mugur Isărescu (n. 1 august 1949, Drăgăşani, Vâlcea, judeţul Vâlcea), economist român, guvernator al Bancii Naţionale a României, prim-ministru român între decembrie 1999 şi noiembrie 2000. A absolvit în 1971 Academia de Studii Economice din Bucureşti, apoi a lucrat la Institutul de Economie Internaţională pentru următorii 19 ani.
- După Revoluţia din 1989, a lucrat la Ministerul Afacerilor Externe, Ambasada României din Statele Unite, iar din Septembrie 1990 a fost Guvernatorul Băncii Naţionale.
- Pe 16 decembrie 1999 a devenit Prim Ministru al României, dar după numai un an, coaliţia aflată atunci la putere a pierdut alegerile (în noiembrie 2000).
- După noiembrie 2000, s-a întors la Banca Naţională a României pentru încă un mandat de guvernator.
- Este singurul politician/demnitar român, care este membru al celebrei Comisii Trilaterale.
- Este autorul unui plan economic liberal care a condus la redresarea României printr-o politică monetară extrem de inteligentă, pusă în aplicare atât în perioada mandatului său de prim ministru, cât şi în perioada manadatelor sale de guvernator al Băncii Naţionale. Poziţia sa este comparabilă (mutatis mutandis) cu rolul jucat de Leszcek Balcerowicz in implementarea reformelor din Polonia.
[modifică] Vezi şi
[modifică] Legături externe
Predecesor: Radu Vasile |
Prim-ministrul României 22 decembrie 1999 – 28 decembrie 2000 |
Succesor: Adrian Năstase |