Istoria Moldovei
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Podişul şi Câmpia Moldovei au fost locuite din antichitate de către daci, şi se crede că numele său derivă de la cuvintele dacice molta (multe) şi dava (cetate).
O altă teorie, mai veridică, spune că numele l-a luat de la Râul Moldova, a cărei denumire este de origine maramureşeană, dată de voievodul român Dragoş, venit aici din Maramureş. Sub aceeasi denumire este cunoscută şi de străini, care au mai numit-o şi Bogdania, după numele voievodului Bogdan I Întemeietorul şi chiar Ruso-Vlahia, prin analogie cu Ungro-Vlahia, Muntenia. De asemenea, Muntenia mai era numită şi Valahia Maior, iar Moldova, Valahia Minor. În Evul Mediu, Moldova era împărţită în Ţara de Sus şi Ţara de Jos, la care se adaugă şi Basarabia veche (Bugiacul turcesc), ce se crede că a aprţinut iniţial Munteniei. Scaunul ţării a fost pe rând la Baia şi Siret (sec. 14), Suceava (sec. 15) şi Iaşi (din sec. 16).
Cuprins |
[modifică] Istoria timpurie
Originile latine ale Moldovei se trag din perioada de ocupaţie romană a Daciei (în zilele noastre România, Bulgaria şi Serbia), în anii 105-270 d.Hr., când s-a format o nouă cultură prin asimilarea de către coloniştii romani a populaţiei locale. După ce Imperiul Roman s-a retras din zonă, iar trupele sale au părăsit regiunea în 271 d.Hr., un număr de popoare migratoare au trecut prin această zonă, manifestându-şi violenţa: hunii, ostrogoţi şi slavi. Imperiul Bulgar, maghiarii, pecenegii, şi Hoarda de Aur (mongolii) au staţionat de asemenea temporar în zonă. În secolul XIII, Ungaria şi-a extins influenţa în această zonă şi a creat nişte fortificaţii în apropierea râului Siret (în România de azi) şi în zona Neamţului (Bâtca Doamnei). În urma acţiunii voievodului Dragoş, venit din Maramureş, regiunea a intrat sub suzeranitate maghiară, până ce a fost stabilit un principat moldovean independent de către Bogdan I în 1359- 1363. Îniţial denumit Bogdania, principatul se întindea de la Munţii Carpaţi la râul Nistru, fiind denumit Moldova, după râul Moldova din România din ziua de azi.
[modifică] Istoria medievală
Moldova, când a atins cea mai mare întindere a ei (sec. 15), era cuprinsă între: Carpaţi (hotarul cu Transilvania), Nistru (hotarul cu Polonia), Marea Neagră, Dunăre, Siret şi Milcov (hotarul cu Ţara Românească). Pe vremea lui Bogdan I, Moldova nu depăşea ţinutul dintre râurile Moldova şi Siret. Urmaşii săi şi-au întins stăpânirea spre sud şi est, luând Cetatea Albă de la tătari, astfel încât Roman I, se putea intitula Domn de la munte până la mare. Alexandru cel Bun a stăpânit ţara întreagă, cu excepţia sudului Basarabiei de la Dunare cu Chilia şi partea de dincolo de Trotuş, pe care le va lua Ştefan cel Mare de la Muntenia. Sub Ştefan cel Mare, nepot al lui Alexandru cel Bun dar şi văr al lui Vlad Ţepeş din Muntenia, Moldova a ajuns la întinderea şi puterea ei maximă. Cel mai cunoscut domnitor moldovean, Ştefan cel Mare, împreună cu armata sa de boieri şi plăieşi a luptat împotriva invaziilor turceşti, poloneze şi tătare. Ştefan a luptat în 36 de bătălii majore, terminând doar două, nedecis (Ştefan a rămas pe tron în timp ce adversarii au părăsit ţara cu pierderi foarte mari. De altfel, în evul mediu, atunci când un domnitor pierdea o luptă în propria ţară, ori era ucis, ori era alungat peste hotare, şi pleca în pribegie). La sfârşitul domniei sale, independenţa Moldovei era asigurată. Dar urmându-i domni mai slabi, ce s-au aflat mai mult sau mai puţin sub tutela boierimii, Moldova a decăzut şi a sărăcit. În aceste condiţii, Moldova a căzut sub influenţa puterii otomane în 1512, devenind un stat tributar al Imperiului Otoman pentru următorii 300 de ani. Pe lângă plata tributului către Imperiul Otoman şi mai apoi intervenţia în alegerea conducătorilor Moldovei a autorităţilor otomane, Moldova a trebuit să sufere şi numeroase invazii turceşti, tătăreşti, şi ruseşti. Dintre domnii care i-au urmat lui Ştefan cel Mare, s-au evidenţiat: Petru Rareş, Alexandru Lăpuşneanu, Vasile Lupu şi Constantin Mavrocordat.
[modifică] Expansiunea rusească
În 1792, prin Tratatul de la Iaşi, Imperiul Otoman a fost forţat să cedeze teritoriile deţinute în regiunea care acum se numeşte Transnistria către Imperiul Rus. Prin extindere, Basarabia (numită aşa după numele domnitorului Basarab I) a fost anexată şi mai târziu înglobată în Imperiul Rus, după războiul ruso-turc din 1806, prin Tratatul de la Bucureşti din 1812. După înfrângerea ruşilor din Războiul Crimeii (1853-1856), Tratatul de la Paris stipula ca Moldova (şi Valahia) să fie puse sub garanţia colectivă a celor şapte puteri străine care au semnat tratatul de retrocedare a Sudului Basarbiei către Moldova, adică a regiunilor Ismail, Bolgrad, şi Cahul. În 1859 Principatul Moldovei s-a unit cu Ţara Românească, prin alegerea unui singur domn pentru ambele principate, în persoana lui Alexandru Ioan Cuza, punând astfel cărămida de temelie a statului modern România. Prin Tratatul de la Berlin din 1878, guvernul român a fost nevoit să cedeze din nou sudul Basarabiei către Imperiul Rus.
[modifică] Marea Unire
Realizarea Marii Uniri, prin unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu Vechiul Regat, a fost rezultatul acţiunii românilor în conjunctura favorabilă de la sfârşitul primului război mondial. Unirea acestor teritorii a fost posibilă în contextul afirmării internaţionale a principiului autodeterminării naţionalităţilor, exprimat în cele 14 puncte ale lui Woodrow Wilson.
[modifică] Al doilea Război Mondial
În final, în 1940, România a pierdut teritorii atât în est cât şi în vest: în iunie 1940, după ce a înaintat un ultimatum României, Uniunea Sovietică a anexat Basarabia,Bucovina de nord şi Ţinutul Herţa. Două treimi din Basarabia au fost combinate cu Transnistria (o mică parte din URSS), pentru a forma RSS Moldovenească. Restul a fost oferit RSS Ucraineane.
Între 1940 şi 1944, generalul Ion Antonescu conduce ţara ca dictator militar (conducător).
Prin Dictatul (Arbitrajul) de la Viena, Romania acceptă în august 1940 să cedeze Ungariei partea de nord a Transilvaniei în schimbul garanţiilor de securitate germano-italiene. De asemenea, sudul Dobrogei (Cadrilaterul) a fost cedat Bulgariei. Pentru a recupera teritoriile ocupate de URSS, România a intrat în cel de-al doilea război mondial de partea Puterilor Centrale în iunie 1941.
În 23 august 1944, o lovitură de stat dată de Regele Mihai, cu sprjinul partidelor istorice şi al armatei, a destituit dictatura lui Antonescu şi a pus armata României de partea Aliaţilor. România a luptat greu în bătăliile cu germaniii din Transilvania, Ungaria şi Cehoslovacia.
La sfârşitul celui de-al doilea război mondial, nordul Transilvania a revenit României, dar Bucovina de nord, Basarabia, Ţinutul Herţa şi sudul Dobrogei (Cadrilaterul) au fost pierdute. RSS Moldova a devenit independentă abia în 1991, sub numele de Republica Moldova.
[modifică] Legături externe
Vezi şi: Republica Moldova, Moldova, Istoria României, Istoria Republicii Moldova, Basarabia
