Feudalism

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Feudalismul este o formaţiune economico-socială, corespunzând Evului Mediu, caracterizată prin preponderenţa economiei naturale (închise), prin înzestrarea producătorului direct cu mijloace de producţie, în general şi cu pământ, în special, prin autoritatea cu caracter personal a stăpânului domeniului (boier, nobil) asupra producătorului direct, în virtutea căreia cel dintâi exercită asupra celui din urmă o constrângere extraeconomică, şi prin nivelul scăzut al tehnicii.

Geneza acestei orânduiri a avut loc pe două căi:

• prin sinteza germenilor relaţiilor feudale - apărute în faza de destrămare a relaţiilor sclavagiste - cu germenii aceloraşi relaţii, constituiţi în procesul de descompunere a societăţii primitive, în care trăiau popoarele migratoare (barbare). Această sinteză a condus la rândul ei la două variante:
  • cea dintâi a asociat în chip particular elementele roamen şi cele barbare şi a fost caracteristică zonelor care au cunoscut formele clasice ale feudalismului din Europa apuseană şi centrală;
  • în cea de-a doua, elementele romane au fost preponderente şi ea se mai întâlneşte în bazinul mediteranean, feudalismul bizantin fiind exemplul cel mai tipic;
• apariţia relaţiilor feudale în cazul procesului de dezagregare a structurilor societăţii primitive (elementele de „sinteză“ preluate din lumea romană fiind total absente sau cu o pondere neînsemnată). Acest tip de feudalism poate fi identificat în evoluţia popoarelor de origine celtă, germană şi slavă.

Feudalismul românesc se încadrează în acest din urmă tip întrucât la nivelul relaţiilor de producţie care este definitoriu pentru o formaţiune economico-socială aparţia celor două clase fundamentale ale societăţii feudale - ţăranii dependenţi şi stăpânii de moşii - şi a relaţiilor dintre ele a fost rezultatul destrămării obştilor săteşti de origine autohtonă, elementele preluate din lumea romano-bizantină sau „barbară“ acţionând doar la nivelul instituţiilor.

Potrivit unei alte ipoteze, feudalismul românesc nu s-ar fi constituit decât mult mai târziu (după 1500) fiind precedat de orânduirea tributală. Cert este că şi în feudalismul clasic, dar şi cel românesc pot fi distinse două nivele:

• cel al bazei - relaţiile de producţie în cadrul senioriei în sensul de domeniu
• cel al suprastructurii - ansamblul de raporturi feudo-vasalice, întemeiate pe fidelitatea personală şi obligaţii contractuale.

Domeniul feudal este elementul definitoriu al feudalismului şi constituie principalul cadru de organizare şi desfăşurare a producţiei întemaiată pe relaţiile feudale. Raporturile feudo-vasalice au avut forme variate în diferite zone ale lumii, dar indiferent de instituţiile pe care le-au generat, ele au avut la bază un contract de vasalitate.

Periodizarea în cele trei faze ale feudalismului (timpuriu, dezvoltat, târziu) are la bată gradul de dezvoltare a relaţiilor de producţie feudale, dar limitele cronologice sunt deosebite în cuprinsul diverselor arii geografice.