Crăciun
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Crăciunul sau Naşterea Domnului este o sărbătoare creştină celebrată la 25 decembrie (după calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (după calendarul iulian) în fiecare an. Ea face parte din cele 12 sărbători domneşti (praznice împărăteşti) a Bisericilor bizantine, a treia mare sărbătoare după cea de Paşti şi de Rusalii. În anumite ţări unde creştinii sunt majoritari, e de asemenea sărbătoare legală, şi se prelungeşte în ziua următoare, 26 decembrie: a doua zi de Crăciun.
Cuprins |
[modifică] Origini
Serbarea Naşterii Domnului s-a făcut din cele mai vechi timpuri ale creştinismului. Una din primele mărturii o găsim pe la sfârşitul secolului III (în jurul anului 290), când în timpul prigoanei lui Diocleţian şi Maximian creştinii, care se adunaseră în număr foarte mare într-o biserică din Nicomidia pentru a prăznui ziua Naşterii Domnului au fost arşi de vii. Atacul asupra lor a fost urmat şi de atacul asupra altor biserici şi case creştine, fiind ucişi atunci cca. 20.000 creştini din Nicomidia.
Deşi sărbătorită în toată lumea creştină, la început existau diferenţe ale datei de prăznuire. Astfel, cel puţin din sec. III, Naşterea Domnului sau Crăciunul se serba pe 25 decembrie, ca şi astăzi. Această dată tradiţională a fost confirmată istoric de cercetările făcute în arhivele Romei de călugărul străromân Dionisiu cel Mic, care au arătat că recensământul lui Cezar Augustus, din Evanghelia după Luca (II,1 ş.u.) s-a desfăşurat în Palestina pe 25 decembrie.
În Răsărit Crăciunul a fost sărbătorit multă vreme odată cu Botezul Domnului, după modelul botezului creştin, care era considerat adevărata naştere. Desigur, au existat dintru început voci care au cerut ca serbarea să se facă după Tradiţie, pe 25 decembrie, deoarece între Botezul Domnului şi botezul creştin era o diferenţă foarte mare: la Bobotează Hristos a luat păcatele lumii asupra Sa, spre a le spăla pe Cruce, în vreme ce botezul unui om obişnuit este o curăţire de păcate prin împroprierea jertfei Domnului.
Această diferenţă era cu atât mai necesară cu cât în Răsărit gnosticii nu sărbătoreau Crăciunul, ci Boboteaza, crezând că Iisus ar fi fost "adoptat de Dumnezeu" cu ocazia botezului Său.
Boboteaza era serbată pe 6 ianuarie.
Mai târziu, cele două evenimente - Naşterea şi botezul - se sărbătoresc în aceeaşi zi de toată creştinătatea: în Occident pe 25 decembie, iar în Orient pe 6 ianuarie. Acestor două, romanii le vor asocia vizita magilor, iar galicii nunta din Cana Galileii.
Biserica Armeană e singura care a păstrat până în ziua de astăzi obiceiul vechi de a sărbători în aceeaşi zi, 6 ianuarie, laolaltă, Crăciunul şi botezul lui Iisus, sub numele de epifanie ori teofanie ("Arătarea Domnului").
[modifică] Crăciunul în tradiţia românească
Peste tot unde există suflare românescă cu simţământ creştin, Crăciunul este una din cele mai importante sărbători religioase, este sărbătoarea Naşterii Domnului, prilej de bucurie, pace şi linişte spirituală. Este o zi în care dăruim şi primim multă iubire şi căldură sufletească. Acest lucru se remarcă în entuziasmul cu care se fac pregătirile pentru Crăciun.
[modifică] Credinţă şi legende
Pentru lingvişti, cuvântul "Crăciun" este un cuvânt ciudat. Unii susţin că ar proveni din limba latină, şi anume din "creatio", care înseamnă creaţiune, naştere. Rămâne însă o pură ipoteză. Alţii susţin că e vorba de un cuvânt mult mai vechi, tracic, dinainte de romanizarea Daciei. În folclor se spune că Fecioara Maria, când trebuia să nască pe fiul lui Dumnezeu, umbla, însoţită de dreptul Iosif, din casă în casă, rugându-i pe oameni să-i ofere adăpost. Ajungând la casa unui anume Crăciun, este dusă de soţia acestuia în grajd, unde dă naştere lui Iisus. De asemenea, se spune că în noaptea sfântă a naşterii lui Hristos s-au deschis cerurile şi Duhul Sfânt a coborât deasupra Fiului lui Dumnezeu, luminând grajdul în care domnea întunericul. Deci Crăciunul este o sărbătoare sfântă care aduce lumină în sufletele oamenilor.
[modifică] Colindele de Crăciun
Sărbătoarea Crăciunului este anunţată prin obiceiul copiilor de a merge cu colindul, pentru a vesti Naşterea Mântuitorului. De asemenea, o veche tradiţie este "mersul cu icoana", un fel de colindat care se face de către preoţii comunităţii locale cu icoana Naşterii Domnului, binecuvântându-se casele şi creştinii. Colindele de iarnă sunt texte rituale cântate, închinate Crăciunului şi Anului Nou. Originea lor se pierde în vechimile istoriei poporului român. Evocând momentul când, la naşterea lui Iisus, s-a ivit pe cer steaua care i-a călăuzit pe cei trei regi magi la locul naşterii, copiii - câte trei, ca cei trei magi - merg din casă în casă cântând colindul "Steaua sus răsare...", purtând cu ei o stea. Ajunul Crăciunului începe cu colindul "Bună dimineaţa la Moş Ajun!", casele frumos împodobite îşi primesc colindătorii. Aceştia sunt răsplătiţi de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri şi chiar bani. Unele cântece de colindat au fost realizate de compozitori de muzică cultă, cum ar fi: "Iată vin colindătorii" de Tiberiu Brediceanu, "O, ce veste minunată" de D.G. Kiriac, "Domnuleţ şi Domn în cer" de Gheorghe Cucu. Scriitorul Ion Creangă descrie în "Amintiri din copilărie" aventurile mersului cu colindele.
Colindele, precum şi obiceiurile colindelor sunt prezente şi la alte popoare, şi s-ar putea ca ele să dateze din timpul romanizării. De pildă, colinda românească "Scoală, gazdă, din pătuţ" există şi la văleni, unde aceasta e cea mai răspândită, sub numele de "Dji vén cwerî m'cougnou d'Noyé".
[modifică] Obiceiurile culinare
Timp de 40 de zile înainte de sărbători creştinii respectă Postul Crăciunului, care se încheie în seara de Crăciun după litie. Tăierea porcului în ziua de Ignat (la 20 decembrie) este un moment important ce anticipă Crăciunul. Pregătirea mâncărurilor capătă dimensiunile unui ritual străvechi: cârnaţii, chişca, toba, răciturile, sarmalele, caltaboşul şi nelipsitul cozonac vor trona pe masa de Crăciun, fiind la loc de cinste alături de vinul roşu preţuit de toată lumea.
