Renault F1
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
 |
|
| Numele oficial | ING Renault F1 |
|---|---|
| Sediu | Enstone, Marea Britanie |
| Manager | Flavio Briatore |
| Director Tehnic | Bob Bell |
| Piloţi | 3. Giancarlo Fisichella 4. Heikki Kovalainen |
| Piloţi de teste | Ricardo Zonta Nelson Piquet jr |
| Şasiu | Renault R27 |
| Motor | Renault RS27 |
| Pneuri | Bridgestone |
| Debut | Marea Britanie 1977 |
| Starturi | 213 |
| Titluri la constructori | 2 (2005, 2006) |
| Titluri la piloţi | Fernando Alonso (2005, 2006) |
| Victorii | 33 |
| Pole positions | 50 |
| Tururi rapide | 26 |
| Puncte | 925 |
| Loc sezonul trecut | 1 (2006) |
Renault F1 este o echipă de Formula 1 ce concurează în campionatul mondial de profil atât cu echipa proprie cât şi ca furnizor de motoare pentru echipa Red Bull.
Debutul oficial s-a produs în 1977 la Silverstone în Marele Premiu al Marii Britanii, când a fost prima echipă ce a folosit un motor turbo în Formula 1.
Prezenţa Renault F1 în Formula 1 are trei faze: În prima a concurat cu propria echipă între 1977 şi 1985, apoi în 1986 a fost furnizor de motoare al echipelor Lotus şi Tyrrell, a doua fază a fost între 1989 şi 1997 ca şi furnizor de motoare pentru echipele Williams, Ligier şi Benetton, iar cea de-a treia fază a început în 2002, la un an după ce a cumpărat echipa Benetton şi locul acesteia în campionat.
Renault este echipa care a dominat ultimele două campionate mondiale, câştigând campionatul piloţilor în 2005 şi 2006 prin Fernando Alonso dar şi pe cel al constructorilor în aceiaşi ani. Ca şi furnizor de motoare Renault a câştigat ambele titluri mondiale în 1992, 1993, 1995, 1996 şi 1997 plus pe cel al constructorilor în 1994.
Echipa are sediul în Enstone, Marea Britanie, fosta fabrică a echipei Benetton, unde sunt proiectate şi construite şasiurile, în timp ce motoarele sunt produse în Franţa la Viry-Châtillon.
Cuprins |
[modifică] Istoric
[modifică] Renault între 1977 şi 1985
Primele încercări de a intra în Formula 1 s-a produs în 1974 când Renault a fost în discuţii privind furnizarea de motoare pentru Tyrrell, una din echipele de top ai acelor ani, dar lui Ken Tyrrell, proprietarul acestei echipe, nu i-a surâs ideea motorului turbo pe care o avea Renault. În încercarea lor de a ajunge în Formula 1 Renault a angajat compania franceză Mecachrome, căreia i-a cerut să construiască un motor turbo.
Apoi în 1976 s-a născut în Renault Sport prin unirea companiilor Renault Gordini şi Alpine, aceasta din urmă fiind o companie franceză privată dar care folosea modele Renault în diverse competiţii auto, şi care deja construise o maşină de Formula 1 care folosea un motor turbo Renault, având chiar intenţia să debuteze în Formula 1. Noua organizaţie l-a avut iniţial la timonă pe Gérard Larrousse, un fost pilot de curse, ca manager. Lansarea oficială a avut loc in ianuarie 1977, iar în iunie au avut loc primele teste sub noua denumire, la patruspreze luni de la primul test al maşinii Alpine.
Debutul în Formula 1 a avut loc în iulie, când la Circuit Silverstone a avut loc Marele Premiu al Marii Britanii, Renault participând la ultimele cinci curse ale sezonului, avându-l ca singur pilot pe francezul Jean-Pierre Jabouille. Maşina a fost botezată Renault RS01 şi avea un motor V6 de 1,5 litri, primul motor turbo din istoria Formulei 1. Cum iniţial totul a fost un eşec, maşina devenind o glumã în paddock-ul Formulei 1, RS01 a fost poreclit "Ceainicul Galben", nereuşind sa ducã la bun sfârşit nici o cursã.
Sezonul urmãtor a fost un mai bun, deşi la început abandonurile au continuat, patru dintre ele fiind consecutive, cauzate de defecţiuni la motor, dar spre sfârşitul sezonului echipa dădea primele semne ale succesului. De douã ori, RS01 a obţinut locul al treilea la start, reuşind sã termine prima sa cursã la Watkins Glen, Marele Premiu al Statelor Unite ale Americii, spre sfârşitul anului , când a ocupat la final locul al patrulea, semnând primele puncte din Formula 1.
În 1979 Renault decide să folosească doi piloţi, René Arnoux alaturându-i-se lui Jabouille, însă performanţele reale întârziau să apară, chiar dacă Jabouille a obţinut un pole position în Africa de Sud. La mijlocul sezonului, însă Renault decide să aducă pe circuit o maşină nouă - modelul RS10, iar la Dijon-Prenois, la Marele Premiu al Franţei, echipa a reuşit prima victorie, într-o cursa ce a intrat în istorie: cele două Renault-uri nu doar că au caştigat primele două locuri pe grila de start, dar Jabouille a câştigat şi cursa, fiind astfel primul pilot care a reuşit o victorie în Formula 1 folosind un motor turbo, iar Arnoux a sosit al treilea, după ce a fost învins de Gilles Villeneuve de la Scuderia Ferrari în lupta pentru locul secund.
Arnoux a continuat ascensiunea echipei Renault în 1980, câştigând două curse consecutive în Africa de Sud şi Brazilia. În acelaşi timp însă Jabouille a avut mai multe problemele, abandonând de mai multe ori, singura dată cand a terminat o cursă, fiind în Austria când a şi câştigat. Aventura s-a de pilot de Mare Premiu avea să se termine însă la sfârşitul anului când a suferit un accident grav în timpul Marelui Premiu al Canadei în urma căruia a suferit leziuni grave ale picioarelor.
Pentru 1981 Alain Prost a fost semnat de către Renault în locul lui Jabouille. Prost era atunci la cel de-al doilea său sezon în Formula 1, după ce concurase cu McLaren în 1980. În cei trei ani în care a alergat pentru echipa franceză, Prost a demonstrat că este un pilot de valoare, câştigându-şi renumele de "Le Professeur". În acelaşi timp Renault a devenit una din cele mai bine echipe din Formula 1. De altfel Prost ar fi trebuit să câştige titlul mondial în 1982 dacă Arnoux ar fi respectat ordinele de echipă şi şi-ar fi ajutat coechipierul să câştige Marele Premiu al Franţei.
Ca urmare a incidentului din Franţa, contractul lui Arnoux nu a mai fost prelungit, acesta părăsind Renault în dauna rivalilor de la Scuderia Ferrari, în locul său fiind adus americanul Eddie Cheever. Din nou Renault şi Alain Prost s-au luptat pentru titlurile mondiale însă abandonul francezului în turul 35 al cursei din Africa de Sud, ultima a sezonului, a făcut ca titlurile să se îndrepte spre Nelson Piquet şi Brabham BMW.
La finele anului Prost a plecat de la echipă invocând luptele interne din cadrul echipei. Din acel moment a început declinul, în ciuda eforturilor noilor piloţi - francezul Patrick Tambay şi englezul Derek Warwick pentru a o readuce sus. Declinul a fost aşa de puternic, încât la finele anului 1985 s-a luat decizia retragerii echipei din campionatul mondial. Motorul a mai rămas însă pentru încă un sezon, fiind folosit de Lotus şi Tyrrell, Lotus, prin Ayrton Senna reuşind chiar să câştige două curse în acel an.
În 1985 Renault a concurat cu o a treia maşina în Marele Premiu al Germaniei, aceasta având montată o camera video, imaginile fiind transmise în direct la televiziune.
[modifică] Renault ca furnizor de motoare
1988 a fost ultimul an pentru motoarele turbo, acestea fiind interzise începând cu 1989. A fost un bun prilej pentru Renault de a reveni în Formula 1, în acest scop semnându-se un contract cu echipa Williams, din nou Mecachrome fiind angajată să construiască motoarele. În chiar primul an cei doi parteneri au reuşit să câştige o cursă, Marele Premiu al Canadei, prin Thierry Boutsen. O nouă victorie, cu acelaşi pilot, a urmat în 1990 în Ungaria, iar în 1991 Williams şi Renault erau deja pregătiţi să se bată pentru titlurile mondiale, doar numeroasele probleme la nivelul controlului tracţiunii ducând în final la pierderea lor.
Odată remediată problema cu sistemul de control de tracţiunii, Williams şi Renault au dominat categoric campionatele din 1992 şi 1993, reuşind patru titluri mondiale din tot atâtea posibile, la piloţi câştigând Nigel Mansell în 1992 şi Alain Prost în 1993.
În 1992 Guy Ligier, proprietarul echipei Ligier şi-a folosit relaţiile pe care le avea în cadrului guvernului francez şi a cerut ca Renault să furnizeze motoare şi echipei sale, ceea ce s-a şi produs pentru ca Renault era o companie de stat, cele mai importante decizii fiind luate de guvernul de la Paris.
După ce în 1994 Renault, alături de Williams, a câştigat doar titlul în campionatul constructorilor, în perioada 1995 - 1996 a dominat din nou cursele. În 1994 Flavio Briatore, managerul echipei Benetton a cumpărat echipa Ligier cu scopul de a obţine motoarele Renault pentru Benetton.
În 1995, Renault a câştigat 16 curse din cele 17 ale sezonului, împreună cu Benetton şi Williams, la finalul anului câştigând alături de Benetton ambele titluri mondiale.
După ce a câştigat alte patru titluri mondiale în 1996 şi 1997, de această alături de Williams, Renault s-a retras din Formula 1 la finele lui 1997, dar motorul lor a continuat să supravieţuiască până în 2000, fiind folosit de Williams în 1998 şi 1997 sub denumirea Mecachrome, iar mai apoi Supertec, de Benetton între 1998 şi 2000, sub denumirea Playlife, de BAR în 1999 sub denumirea Supertec şi de la Arrows în 2000 tot sub denumirea de Supertec.
[modifică] Reîntoarcerea Renault în 2000
În 16 martie 2000, Renault a cumpărat echipa Benetton pentru 120 milioane dolari, semnând astfel revenirea în Formula 1 odată cu debutul sezonului 2001. De această dată Renault nu a mai angajat pe Mecachrome să construiască motoarele, preferând să o facă singuri, mai mult decât atât alegând o decizie cel putin ciudă, un motor V10 cu o deschidere a cilindrilor de 111 grade.
După ce în 2000 şi 2001 a fost păstrat numele Benetton, la începutul sezonului 2002 echipa şi-a schimbat numele în Renault F1. Primul sezon a fost terminat pe locul al patrulea, bazându-se pe piloţii Jarno Trulli şi Jenson Button. Rezultatele lui Button au fost mai bune decât cele ale lui Trulli, totuşi el a fost înlocuit în 2003 cu spaniolul Fernando Alonso, folosit ca pilot de teste în 2002, un apropiat a lui Flavio Briatore, cel care a revenit în Formula 1 la cererea expresă a celor de la Renault pentru a le conduce echipa.
Sezonul 2003 a fost unul mult mai reusit pentru Renault. Deşi ei au terminat tot pe locul patru la constructori, Alonso a obţinut două pole position-uri şi o victorie, aceasta din urmă în Marele Premiu al Ungariei.
Ascensiunea a continuat în 2004, când Renault a devenit concurent serios pentru locul doi la constructori. Trulli a câştigat Marele Premiu de la Monaco, după ce a plecat din pole position, însă relaţia dintre el şi echipă s-a stricat în momentul în care a decis să nu-l mai folosească pe Flavio Briatore ca şi manager personal, iar Briatore, care era şi şeful său de la Renault, l-a concediat spre finalul anului. Până la urmă Renault a terminat sezonul pe locul al treilea, după Ferrari şi BAR Honda.
Italianul Giancarlo Fisichella a fost ales drept înlocuitorul lui Jarno Trulli pentru sezonul 2005, an în care Renault a construit un monopost de prima clasă cu care a câştigat titlurile mondiale, la mare luptă cu McLaren. Fisichella a câştigat prima cursă a anului, Marele Premiu al Australiei, dar Fernando Alonso a început să işi arate clasa, câştigând urmatoarele trei curse şi luând un avantaj considerabil în clasamentul piloţilor. Între timp, Fisichella a fost lovit mai multe ghinioane, nereuşind să termine câteva curse. Încet încetKimi Räikkönen şi McLaren au reuşit să reducă diferenţa de puncte dintre ei şi Renault, echipa lui Ron Dennis chiar preluând conducerea în clasamentul constructorilor după dubla din Marele Premiu al Braziliei, când însă Alonso a terminat al treilea şi a devenit campionul mondial al piloţilor. Ulterior victoria lui Alonso din China a adus şi titlul constructorilor în tabăra Renault.
Fernando Alonso şi Giancarlo Fisichella au rămas la echipă şi pentru sezonul 2006, dar pilotul de teste Franck Montagny fiind înlocuit de Heikki Kovalainen. Echipa a început bine noul sezon, Alonso câştigând primele două curse, din Bahrain şi Australia şi terminând al doilea la cursa din Malaezia, în spatele colegului său, Fisichella. Parcursul bun al echipei franceze a continuat, cu Fernando Alonso câştigând patru curse consecutive în Spania, Monaco, Marea Britanie şi Canada, dar apoi totul s-a rupt şi în următoarele şapte etape ale sezonului Renault nu a mai câştigat nici o cursă, Fernando Alonso fiind egalat în campionatul piloţilor de Michael Schumacher, în timp ce Renault păstra un avantaj de un singur punct în întrecerea constructorilor. Problemele avute de Schumacher în ultimele două curse, corelate cu victoria lui Alonso de la Suzuka şi locul secund de la Interlagos a făcut ca Renault să câştige ambele titluri şi în 2006.
[modifică] Viitorul
În ciuda succeselor pe linie din 2005 şi 2006, în tot acest timp s-au pus numeroase întrebări legate de viitorul susţinerii echipei de Formula 1 de către compania mamă, mai ales după ce Carlos Ghosn a devenit preşedintele companiei franceze în 2005. Ghosn este recunoscut ca fiind un om de afaceri nemilos. Deşi compania mamă şi-a dat până la urmă acordul ca Renault să rămână în Formula 1 cel puţin până în 2012, era deja prea târziu pentru a-l mai salva pe Fernando Alonso cel care a semnat încă din noiembrie 2005 un acord cu McLaren începând cu 2007.
Pentru 2007 Renault a confirmat că Giancarlo Fisichella şi Heikki Kovalainen vor fi piloţi, în timp ce Nelson Piquet jr şi Ricardo Zonta vor fi piloţi de teste. Mai mult, Renault va oferi motoare pentru echipa Red Bull Racing.
[modifică] Palmares în Formula 1
| Sezon | Piloţi | Şasiu | Motor | Puncte | Loc |
|---|---|---|---|---|---|
| 2006 |  Fernando Alonso (18 curse)
|
Renault R26 | Renault RS26 V8 | 206 | 1 |
| 2005 | Fernando Alonso (19 curse)
|
Renault R25 | Renault RS25 V10 | 191 | 1 |
| 2004 | Fernando Alonso (18 curse)
|
Renault R24 | Renault RS24 V10 | 105 | 3 |
| 2003 | Fernando Alonso (16 curse)
|
Renault R23 | Renault RS 23V10 | 88 | 4 |
| 2002 |  Jarno Trulli (17 curse)
|
Renault R202 | Renault RS22 V10 | 23 | 4 |
| 1985 |  Patrick Tambay (15 curse)
|
Renault RE60 | Renault 1.5 V6 Turbo | 16 | 7 |
| 1984 |  Derek Warwick (16 curse)
|
Renault RE50 | Renault 1.5 V6 Turbo | 34 | 5 |
| 1983 | Alain Prost (15 curse)
|
Renault RE30C | Renault 1.5 V6 Turbo | 79 | 2 |
| 1982 | Alain Prost (15 curse)
|
Renault RE30B | Renault 1.5 V6 Turbo | 62 | 3 |
| 1981 | Alain Prost (15 curse)
|
Renault RE20B | Renault 1.5 V6 Turbo | 54 | 3 |
| 1980 | Jean-Pierre Jabouille (14 curse)
|
Renault RE20 | Renault 1.5 V6 Turbo | 38 | 4 |
| 1979 | Jean-Pierre Jabouille (15 curse)
|
Renault RS01 Renault RS10 |
Renault 1.5 V6 Turbo | 26 | 6 |
| 1978 | Jean-Pierre Jabouille (14 curse) |
Renault RS01 | Renault 1.5 V6 Turbo | 3 | 12 |
| 1977 | Jean-Pierre Jabouille (5 curse) |
Renault RS01 | Renault 1.5 V6 Turbo | 0 | - |
[modifică] Legături externe
- Renault F1 Team - siteul oficial (multilingv)
| Echipe şi Piloţi ce vor participa în sezonul 2007 al Campionatului de Formula 1 | |||||
|---|---|---|---|---|---|
| McLaren | Renault | Ferrari | Honda | BMW Sauber | Toyota |
| 1 Alonso 2 Hamilton |
3 Fisichella 4 Kovalainen |
5 Massa 6 Räikkönen |
7 Button 8 Barrichello |
9 Heidfeld 10 Kubica |
11 Schumacher 12 Trulli |
| Red Bull | Williams | Toro Rosso | Spyker | Super Aguri | |
| 14 Coulthard 15 Webber |
16 Rosberg 17 Wurz |
18 nedecis 19 nedecis |
20 Albers 19 Sutil |
22 Sato 23 Davidson |
|
