Petru Maior

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Petru Maior (* circa 1756 - † 14 februarie 1821, Budapesta), istoric şi filolog român, protopop greco-catolic de Reghin. A fost un reprezentant de frunte al Şcolii Ardelene.

Cuprins 1 Studii şi activitate profesională 2 Militant pentru drepturile românilor 3 Lucrări teologice 4 Lucrări istorice-filologice 5 Traduceri şi prelucrări 6 Legături externe

[modifică] Studii şi activitate profesională

După studiile gimnaziale în Târgu-Mureş (1769 - 1772) şi Blaj (1771 - 1774), studiază filosofia şi teologia la Colegiul “De Propaganda Fide" din Roma (1774 - 1779); studii de drept la Universitatea din Viena (1779 - 1780).

Profesor de Logică, Metafizică şi Dreptul firii la Gimnaziul din Blaj (între 1780 - 1785), preot în Reghin-sat şi protopop al Gurghiului (între 1785 - 1809), "crăiesc revizor" (revizor crăiesc, aşa după cum am spune azi) şi corector al cărţilor româneşti care se tipăreau la Buda (1809 - 1821).

[modifică] Militant pentru drepturile românilor

A fost un important militant pentru drepturile românilor din Transilvania, participând – alături de alţi reprezentanţi ai Şcolii Ardelene - la redactarea celebrei declaraţii de emancipare a românilor transilvăneni, Supplex Libellus Valachorum. În lucrarea Procanon a exprimat unele poziţii anticuriale, pe fondul conflictului său cu episcopul Ioan Bob. Aceste poziţii au fost prezentate în mod diacronic în timpul perioadei comuniste ca fiind îndreptate împotriva dogmei primatului papal, deşi această dogmă a fost adoptată de-abia în anul 1870.

A publicat o serie de lucrări teologice, istorice, filologice, predici şi a tradus şi prelucrat lucrări cu caracter economic. În lucrările sale istorice, a combătut istoricii străini Fr. Sulzer, J. C. Eder, J. Ch. Engel şi B. Kopitar, care contestau romanitatea şi continuitatea românilor pe teritoriul fostei Dacii.

[modifică] Lucrări teologice

• Procanon ce cuprinde în sine cele ce sânt de lipsă spre înţelesul cel deplin şi desăvârşit al canoanelor şi a toată tocmeala bisericeţască spre folosul mai de seamă a românilor, (1783, rămas în manuscript, a fost prima dată publicat de Constantin Erbiceanu la Bucureşti, în 1894, apoi de Preot Profesor Grigorie Marcu, la Sibiu, în 1948, (XXIV + 154 p.);

• Protopapadichia, adecă puterea, drepturile sau privileghioanele protopopilor celor româneşti din Ardeal (1795, rămasă în manuscris, publicată fragmentar de preotul Grigorie Silaşi în foaia "Sionul Românesc", Viena, (1865 - 1866);

• Propovedanii la îngropăciunea oamenilor morţi, Buda, 1809, 5 f + 304 p. (cu 40 predici şi 11 "iertăciuni"; reeditată de Elie Dăianu, Cluj, 1906);

• Didahii, adecă învăţături pentru creşterea fiilor, la îngropăciunea pruncilor morţi, Buda, 1809, 3 f + 139 p. (cu 15 cuvântări);

• Prediche sau învăţături la toate duminicile şi sărbătorile anului, 3 volume, Buda, 1810 - 1811, 237 + 296 + 92 p. (cu 63 predici, reeditată de Elie Dăianu, în 2 volume, Cluj, 1906);

• Istoria Bisericii românilor atât a cestor dincoace, precum şi a celor dincolo de Dunăre, Buda, 1813, 4 f + 392 p.

[modifică] Lucrări istorice-filologice

• Istoria pentru începutul românilor în Dachia, Buda, 1812, 348 pagini
  • În acelaşi volum se găsesc şi lucrările:
    • Disertaţie pentru începutul limbei româneşti şi
    • Disertaţie pentru literatura cea vechie a românilor
  • Ediţia a II-a îngrijită de Iordachi Mălinescu şi Damaschin Bojâncă, Buda, 1834; ediţia a III-a, Budapesta-Gherla, 1883;
  • Ediţie critică şi studiu asupra limbii de Florea Fugariu, 2 vol., Bucureşti, 1970, 279 + 293 p.;

• Răspunsul la cârtirea carea s-au dat asupra persoanei lui Petru Maior, autorul Istoriei celei pentru începutul românilor în Dachia, Buda, 1814 (republicată de G. Bogdan-Duică, Cluj, 1923);

• Animadversiones in Recesionem Historiae De origine Valachorum în Dacia, Pesta, 1815;

• Ortographia româna şi latino-valachica una cum clavi qua penetralia originationis vocum reserantur, Buda, 1819, cu anexa: Dialog pentru începutul limbii române întră nepot şi unchiu, Buda, 1819 (ultimele două reeditate în Lesicon românesc-latinesc-unguresc-nemţesc ..., cunoscut şi sub numele de Lexiconul de la Buda, 1825, p. 1 - 102, la redactarea şi revizuirea căreia a lucrat şi Petru Maior).

• Petru Maior, Scrieri, ediţie îngrijită de Florea Fugariu, prefaţă de Maria Protase, Bucureşti, 1976 (cuprinde: Procanonul, Propovedanii, Didahii, Istoria pentru începutul românilor în Dachia, Istoria Bisericii românilor, Disputaţii, Ortografia română, Dialog);

• Petru Maior, Scrisori şi documente inedite, ediţie îngrijită de Nicolae Albu, Bucureşti, 1968, XXII + 169 p.

[modifică] Traduceri şi prelucrări

• Învăţătură pentru prăsirea pomilor, scrisă de Haint Francisc ... , Buda, 1812, 171 pagini;

• Învăţătură de a face sirup şi zahăr din mustul tuleilor de cucuruz, după ce s-au cules cucuruzul de pre ei, întocmită de Ioan Nep. Neuhold, Buda, 1812, 24 p.;

• Disertaţie a lui Ioan Burger - M. D. despre zahăr, carele din must de tulei de cucuruz şi de jugastru se face, Buda, 1813, 28 pagini;

• Învăţătură despre agonisirea viţei de vie şi despre măiestria de a face vin, vinars şi oţet, întocmită de autorii Saptal, Rozier, Parmentier şi Dussieux şi întru acest chip scurtată de abatul Ludovic Mitterpaher, Buda, 1813, 109 pagini;

• Învăţătură pentru ferirea şi doftoriia boalelor celor ce se încing prin ţeară şi a celor ce se leagă şi a unor boale sporadice, adică pe ici pe colo îmblătoare ale vitelor celor cu coarne precum şi a cailor, a oilor şi a porcilor, Buda, 1816, 130 pagini;

• Întâmplările lui Telemah, fiul lui Ulise (Odissevs) întocmite de Fenelon, arhiepiscopul Cambrei, acum întâi de pre limba italienească pre limba românească prefăcută, Buda, 1818, 287 pagini.

[modifică] Legături externe

Biografia pe situl Teologilor romani