Bătălia de la Austerlitz

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

În Bătălia de la Austerlitz, cunoscută şi ca Dreikaiserschlacht, "Bătălia celor trei împăraţi", Napoléon Bonaparte a învins la 2 decembrie 1805 în apropiere de oraşul Austerlitz (în cehă Slavkov) din Moravia, astăzi Republica Cehă, trupele austriece şi ruseşti ale împăraţilor Franz al II-lea şi Alexandru I. Bătălia se numeşte "a celor trei împăraţi" în ciuda faptului că doar Napoleon şi Alexandru I au fost prezenţi în persoană, Franz al II-lea lipsind.

Cuprins 1 Campania din 1805 2 Bătălia 3 Câmpul de luptă 4 Planurile tactice 5 Desfăşurarea luptei 6 După bătălie 7 Bătălia de la Austerlitz văzută de un soldat, cavalerul Blanche 8 Ordinul de zi al lui Napoleon, adresat soldaţilor săi după bătălie 9 Referinţe culturale 10 Trivia 11 Literatură de specialitate 11.1 Beletristică 12 Legături externe

[modifică] Campania din 1805

După anii de pace relativă 1803 şi 1804, în luna aprilie 1805, Marea Britanie şi Rusia au semnat o înţelegere pentru a elibera Olanda şi Elveţia. Austria s-a alăturat Alianţei după ce Genova a fost anexată şi Napoleon a devenit rege al Italiei. Napoleon pregătea invadarea Angliei, pentru care a strâns la Boulogne trupe cu un efectiv de 150.000 de militari.

Având în vedere ameninţătoarea superioritate a forţelor Marii Britanii, Rusiei şi Austriei, Napoleon a luat hotărârea să nimicească marile puteri, una câte una. Lipsa de coordonare între membrii coaliţiei i-a oferit o ocazie ideală: Austria şi Rusia nu şi-au coordonat planurile de marş, astfel că austriecii au înaintat rapid spre Bavaria. Prima lovitură împotriva austriecilor a căzut ca un fulger la Ulm (25 septembrie - 20 octombrie 1805), unde generalul Karl Mack von Leiberich a fost nevoit să capituleze împreună cu toată armata sa, de 70.000 de militari. În felul acesta, Napoleon avea drumul liber spre Viena. După câteva lupte de hărţuială, de-a lungul Dunării, Napoleon a reuşit să cucerească Viena, pe 13 noiembrie. Napoleon i-a urmărit pe ruşii care se retrăgeau în direcţie Brno, în dorinţa de a-i obliga la o bătălie decisivă, înainte de a putea face joncţiunea cu restul forţelor inamice. Napoleon voia să evite cu orice preţ intrarea în război a Prusiei. De aceea, mimând cu succes o stare de slăbiciune, a reuşit să atragă trupele Rusiei şi ale Austriei în ceea ce este cunoscut sub denumirea de Bătălia de la Austerlitz.

[modifică] Bătălia

[modifică] Câmpul de luptă

Câmpul de luptă are forma unui pătrat cu latura de 12 km, delimitat de două axe rutiere: în vest, drumul ce leagă Brno de Viena, pe direcţia N-S (singura cale de aprovizionare a lui Napoleaon), iar în nord drumul ce leagă Olmütz de Brno, pe direcţia E-V. Spre SE se desface un drum secundar, ce duce către localitatea Austerlitz, după care a fost denumită şi bătălia.

Spre SV câmpul de luptă era mărginit de două lacuri mlăştinoase, care erau parţial îngheţate. Din aceste lacuri izvorăşte râul Goldbach, care cuge spre N şi intersectează drumul spre Olmütz. La NE de acest punct de intersecţie de găseaşte dalul Santon, pe care Napoleaon şi-a instalat Cartierul general în timpul bătăliei. Spre S, de-a lungul râului Goldbach se găsesc nişte localităţi mai mici, Tellnitz şi Sokolnitz. Pe direcţia SE-NV, în diagonală, se întinde culmea dealului Pratzen, cu pante domoale şi rol decisiv în soarta bătăliei.

[modifică] Planurile tactice

Aliaţii şi-au coordonat planurile în satul Krenowitz, unde se îşi stabiliseră Cartierul General atât ţarul Rusiei Alexandru I., cât şi împăratul Franz II. (Francisc II). În ciuda superiorităţii lor numerice şi a slăbiciunii simulate cu dibăcie de Napoleon, împăratul Franz II. şi generalul Mhail Ilarionovici Cutuzov ezitau să ordone un atac, deoarece încă aşteptau întăriri. În schimb, ţarul Alexandru I., susţinut de nobilii săi impulsivi şi de generalul şi Şef al Statului Major austriac von Weyrother, s-a hotărât să atace. Generalul von Weyrother, care era familiarizat cu terenul din zonă, a întocmit planurile de atac, pe care le-a prezentat pe 2 decembrie 1805, la orele 01:00 generalilor adunaţi în acest scop. Mulţi dintre generali nu au fost în stare să se concentreze la o asemenea oră târzie, ba chiar se spune că generalul Cutuzov ar fi aţipit. Comunicarea deficitară şi planurile discutabile au reprezentat unele din cauzele problemelor apărute mai târziu.

Planul celor 85.700 de Aliaţi¹ prevedea un atac asupra ambelor flancuri ale francezilor, timp în care Aliaţii, comandaţi de generalul von Weyrother, urmau să se împartă în şapte subunităţi (coloane). Cei 13.000 de militari de sub comanda generalului locotenent Piotr Ivanovici Bagration, sprijiniţi de 4.600 de cavalerişti (coloana a 5-a), aflaţi sub comanda Feldmarschall-ului Johann I. Josef Liechtenstein (care era, în acelaşi timp şi comandant nemijlocit al militarilor austrieci din compunerea forţei aliate) urmau să atace în flancul drept forţele franceze, pe drumul care leagă localităţile Brno şi Olmütz.

Lovitura principală a Aliaţilor, din flancul stâng, cu 59.300 de militari, avea ca obiectiv să taie liniile de aprovizionare ale lui Napoleon, dinspre Viena, şi să-l împingă înapoi, în direcţia Brno. Avangarda cavaleriei austriece, sub comanda Feldmarschall-ului Michael von Kienmayer, cu un efectiv de 5.100 de militari, avea misiunea să deschidă calea Coloanei 1, cu un efectiv de 8.500 de militari, sub comanda generalului-locotenent Dmitri Sergheievici Dohturov, pentru a putea cuceri satul Tellnitz. Coloana a 2-a, cu un efectiv de 11.700 de militari, sub comanda generalului-locotenent francez Alexandre Andrault de Langeron, aflat în exil şi intrat în slujba ruşilor, urma să cucerească satul Sokolnitz, aflat ceva mai la nord, sprijinit fiind de Coloana a 3-a, cu un efectiv de 10.000 de militari, sub comanda lui Przybyszewski. Comandantul acestor trei coloane ruseşti era generalul de infanterie Friedrich Wilhelm von Buxhöwden. Coloana a 4-a, cu un efectiv de 23.000 de militari, sub comanda generalului-locotenent Mihail Andreievici Miloradovici, urma să lovească în centru, pentru a securiza atacurile desfăşurate cu succes de cele trei coloane. Garda ruşilor, cu un efectiv de 8.500 de militari, sub comanda Marelui Duce Constantin, fratele ţarului, era păstrată în rezervă la nord de Cartierul general, lângă Krenowitz.

Napoleon a transmis planurile sale, strategic defensiv şi tactic defensiv-ofensiv, generalilor săi pe 1 decembrie, 1805, la orele 20:30. Armata sa cu un efectiv de 73.100 de militari trebuia, în prima fază, să ocupe poziţii defensive, concentrate pe flancul stâng (care corespunde cu flancul drept al ruşilor). Linia frontului era apărată de Corpul V cu un efectiv de 19.200 de militari, sub comanda mareşalului Jean Lannes, sprijinit de mareşalul Joachim Murat cu rezerva sa de cavalerie, cu un efectiv de 5.600 de militari; înapoia lor se aflau Corpul I, cu un efectiv de 13.000 de militari, sub comanda mareşalului Jean-Baptiste Bernadotte, cei 5.700 grenadieri ai lui Nicolas-Charles Oudinot şi garda Imperială, cu un efectiv de 5.500 de militari, comandată de mareşalul Jean Baptiste Bessières.

Flancul drept era compus numai din Corpul IV, cu un efectiv de 23.600 de militari, sub comanda mareşalului Nicolas-Jean de Dieu Soult. Şi în flancul drept, Napoleon şi-a concentrat forţele spre stânga, masând ambele divizii St. Hilaire şi Dominique Joseph Vandamme lângă satul Puntowitz, dând numai Diviziei Legrand, sprijinită de Brigada de cavalerie uşoară Margaron, misiunea de a apăra poziţiile Tellnitz şi Sokolnitz, ameninţate de lovitura principală a ruşilor. Dar Napoleon ştia că elemente din Corpul III, cu un efectiv de 6.600 de militari, sub comanda mareşalului Louis-Nicolas Davout, urmau să sosească în zonă în zori, venind din Viena, după un marş forţat, în care au parcurs 120 de kilometri în 50 de ore. De îndată ce flancul său drept avea să fie asigurat, Napoleon plănuia să atace înălţimea Pratzen, cu ambele divizii masate acolo, cu scopul de a împărţi în două forţele inamicului.

[modifică] Desfăşurarea luptei

Sud: pe 2 decembrie 1805, orele 07:00, avangarda condusă de Kienmayer a început atacul asupra localităţii Tellnitz, care fusese apărată cu eroism de Divizia Legrand. Când, la ora 08:00, a fost aruncată în luptă Coloana 1, sub comanda lui Dohturov, francezii au fost obligaţi să se evacueze din Tellnitz. La ora 08:30 satul Sokolnitz a fost atacat de Coloana 2 sub comanda lui Langeron, sprijinită de Coloana 3 sub comanda lui Przybyszewski; în ciuda unui contraatac reuşit al forţelor de rezervă, comandate de Davout, pe la ora 09:00 ambele sate căzuseră în mâna Aliaţilor. Dar aliaţii au plătit scump acest succes: Divizia Legrand şi forţele Corpului III au oprit trei coloane ruseşti şi avangarda lui Kienmayer (aproximativ două treimi din atacul principal al ruşilor).

Centru: În calea atacului principal al lui Napoleon nu se găsea decât Coloana 4, sub comanda lui Kollowrat şi a lui Miloradovici, care nu aveau nici o informaţie despre situaţia celorlalte coloane. Napoleaon l-a întrebat pe mareşalul Nicolas-Jean de Dieu Soul de cât timp au nevoie diviziile sale pentru a cuceri dealul Pratzen. "De mai puţin de douăzeci de minute", i-a răspuns Soult. "Atunci să mai aşteptăm un sfert de oră", a decis împăratul. Pe la orele 09:00 s-a risipit ceaţa şi a început să strălucească soarele (le beau soleil d'Austerlitz). Divizia St. Hilaire a cucerit satul Pratzen şi început să urce spre vârful dealului. Divizia Dominique Joseph Vandamme a întâlnit în partea stângă o rezistenţă organizată în satul Jirschowitz. Pe la orele 09:30 francezii au cucerit dealul. Surpriza Aliaţilor a fost completă. Comandantul suprem al forţelor Cutuzov tocmai însoţea Coloana 4, aflată sub comanda lui Kollowrat şi a lui Miloradovici, când a observat francezii în centru. A ordonat coloanei să se întoarcă şi să-i alunge pe francezi. Coloana 2, aflată sub comanda lui Alexandre Andrault de Langeron a trimis ca întărire Brigada lui Kamensky. Până la orele 12:00 s-a dus o luptă înverşunată între cele două părţi, pentru a cuceri dealul Pratzen, moment în care francezii au învins. Napoleon a ordonat Diviziilor St. Hilaire şi Dominique Joseph Vandamme să se îndrepte spre sud, şi să atace coloanele ruseşti rămase.

În felul acesta, Napoleon a expus flancurile ambelor divizii rezervei ruseşti, constând din garda comandată de Marele Duce Constantin. Cavaleria de gardă rusească a nimicit rapid batalionul francez trimis în această breşă. În această situaţie, napoleon a trimis Cavaleria de gardă, comandată de colonelul Morland, să-i oprească pe ruşi. Morland a căzut în luptă, iar încercarea a eşuat. Abia intervenţia generalului Rapp, unul din oamenii de încredere ai lui Napoleon, în fruntea unei unităţi de cavalerie de elită formată din mameluci, a fost încununată de succes. În tabloul pictat de Gérard este reprezentat tocmai momentul în care se anunţă succesul acestui atac. Prin ruperea gărzii ruseşti, Diviziile St. Hilaire şi Vandamme au putut să continue atacurile asupra celor trei coloane ruseşti, care au fost împinse în frontul Corpului III, aflat sub comanda mareşalului Davout.

Nord: În nord, pe drumul dintre Brno şi Olmütz, erau amplasate trupele ruseşti conduse de Piotr Ivanovici Bagration, sprijinite de cavaleria lui Johann I. Josef Liechtenstein, faţă în faţă cu trupele franceze din Corpul V (19.200 militari) comandate de Jean Lannes, sprijinite de rezerva de cavalerie a lui Joachim Murat. În jurul orelor 09:00, Bagration a pornit atacul împotriva Diviziilor Suchet şi Caffarelli. A încercat, fără succes, să înconjure flancul stâng al francezilor. La sud de poziţiile lui Bagration, cavaleria comandată de Liechtenstein şi Murat duceau lupte grele, sprijinite de unităţi ale Corpului I (13.000 de militari), sub comanda lui Jean-Baptiste Bernadotte. Când Bagration a recunoscut că nu poate rupe rezistenţa francezilor, a început să-şi extragă unităţile şi a ordonat o retragere ordonată.

Retragerea: Bătălia a fost decisivă, retragerea Aliaţilor a fost generală şi curând a început să semene cu o fugă dezordonată. Toţi s-au înghesuit pe un dig îngust între două iazuri; cei care au îndrăznit să se aventureze pe gheaţa subţire s-au înecat, deoarece gheaţa a cedat sub greutatea lor. Austriecii au avut pierderi de 4.000 de morţi, ruşii de 11.000 de morţi. Francezii au strâns peste 12.000 de prizonieri de război. Dar şi ei au suferit pierderi de 1.290² morţi şi 6.943² răniţi. Francezii se făleau cu capturarea a 180 de tunuri şi a tuturor bagajelor Aliaţilor. Bronzul din tunurile capturate a fost folosit pentru a turna "Coloana de la Austerlitz", înaltă de 44 m, amplasată în Paris, în Place Vendôme.

• ¹: Datele statistice din această epocă trebuie preluate cu prudenţă. În funcţie de sursă, ele variază cu +/- 1.000 oameni. Aceste date se bazează pe lucrarea lui David Chandler.
• ²: Jean Sénéchal: Austerlitz: La grande manoeuvre. În Revue du Souvenir Napoléonien, 1995.

[modifică] După bătălie

Pe 3 decembrie 1805, Napoleon şi-a mutat Cartierul General la castelul Slavkov din Austerlitz. Pe 4 decembrie s-a întâlnit la Násedlovice cu împăratul Francisc II şi pe 6 decembrie a încheit armistiţiul de la Austerlitz, cu condiţia ca ruşii să se retragă imediat. Campania s-a încheiat pe 26 decembrie prin Pacea de la Pojon (germ. Pressburg, magh. Pozsony, în slovacă până în 1919 Prešporok, în prezent Bratislava, capitala Slovaciei), prin care Sfântul Imperiu Roman a primit lovitura de graţie, iar Franţei i s-a recunoscut suveranitatea asupra următoarelor teritorii: Istria şi Dalmaţia.

[modifică] Bătălia de la Austerlitz văzută de un soldat, cavalerul Blanche

Împăratul stătea nemişcat. În jurul său, ofiţerii săi din Statul major. El ridica mâna, şi primul venea să primească ordine de la el, şi la fel următorii, pe rând. Spre mijlocul zilei, pe când bătălia era în toi, a coborât de pe cal şi a cerut să se întindă pe jos o pătură. "Bătălia este câştigată", a spus el, şi s-a culcat. În timp ce bătălia continua, el a adormit.

[modifică] Ordinul de zi al lui Napoleon, adresat soldaţilor săi după bătălie

Soldaţi, sunt mulţumit de voi.

În ziua bătăliei de la Austerlitz aţi dovedit tot ce aşteptam de la vitejia voastră; v-aţi împodobit vulturii cu o glorie nemuritoare. O armată de 100.000 de oameni, comandată de împăraţii Rusiei şi ai Austriei a fost tăiată sau împrăştiată în mai puţin de patru ore. Cei ce au scăpat de fierul armelor voastre, s-au înecat în lac. Patruzeci de drapele, stindardele gărzii imperiale a Rusiei, 120 de tunuri, 20 de generali şi mai mult de 30.000 de prizonieri sunt rezultatul acestei zile, ce va rămâne celebră pe veci. Acea infanterie, atât de lăudată, superioară numeric, nu a putut rezista la şocul vostru; de acum nu mai aveţi inamici de care să vă temeţi. Astfel, în două luni, această a treia coaliţie a fost învinsă şi dizolvată. Pacea nu poate fi departe; dar cum i-am promis poporului meu, înainte de a trece Rinul, nu voi încheia decât o pace care ne oferă garanţii şi care asigură despăgubiri aliaţilor noştri.

Soldaţi, atunci când poporul francez mi-a pus pe cap coroana imperială, ma-am bizuit pe voi pentru a-i păstra strălucirea glorioasă, singura care îi poate conferi un preţ în ochii mei. Dar, în aceeaşi clipă, duşmanii noştri se gândeau să o distrugă şi să o înjosească! Şi această coroană de fier, cucerită cu sângele atâtor francezi, au vrut să mă oblige să o pun pe capul duşmanilor noştri celor mai cruzi! Proiecte temerare şi nesăbuite pe care, în chiar ziua aniversării încoronării Împăratului vostru, le-aţi anihilat şi redus la tăcere! I-aţi învăţat că este mai uşor să ne înfrunte şi să ne ameninţe decât să ne învingă.

Soldaţi, atunci când vor fi înfăptuite toate cele necesare pentru fericirea şi prosperitatea patriei noastre, vă voi aduce înapoi în Franţa; acolo veţi fi obiectul celor mai alese dovezi de bunăvoinţă din partea mea. Poporul meu vă va revedea cu bucurie, şi va fi suficient să spuneţi Am luat parte la bătălia de la Austerlitz pentru ca să vi se răspundă: iată un viteaz!.

Versiunea originală în limba franceză:

Soldats, je suis content de vous.

Vous avez, à la journée d'Austerlitz, justifié tout ce que j'attendais de votre intrépidité ; vous avez décoré vos aigles d'une immortelle gloire. Une armée de 100 000 hommes, commandée par les empereurs de Russie et d'Autriche, a été, en moins de quatre heures, ou coupée ou dispersée. Ce qui a échappé à votre fer s'est noyé dans les lacs. Quarante drapeaux, les étendards de la garde impériale de Russie, cent vingt pièces de canon, vingt généraux, plus de 30 000 prisonniers, sont le résultat de cette journée à jamais célèbre. Cette infanterie tant vantée, et en nombre supérieur, n'a pu résister à votre choc, et désormais vous n'avez plus de rivaux à redouter. Ainsi, en deux mois, cette troisième coalition a été vaincue et dissoute. La paix ne peut plus être éloignée ; mais, comme je l'ai promis à mon peuple avant de passer le Rhin, je ne ferai qu'une paix qui nous donne des garanties et assure des récompenses à nos alliés.

Soldats, lorsque le peuple français plaça sur ma tête la couronne impériale, je me confiai à vous pour la maintenir toujours dans ce haut éclat de gloire qui seul pouvait lui donner du prix à mes yeux. Mais dans le même moment nos ennemis pensaient à la détruire et à l'avilir! Et cette couronne de fer, conquise par le sang de tant de Français, ils voulaient m'obliger à la placer sur la tête de nos plus cruels ennemis! Projets téméraires et insensés que, le jour même de l'anniversaire du couronnement de votre Empereur, vous avez anéantis et confondus! Vous leur avez appris qu'il est plus facile de nous braver et de nous menacer que de nous vaincre.

Soldats, lorsque tout ce qui est nécessaire pour assurer le bonheur et la prospérité de notre patrie sera accompli, je vous ramènerai en France; là, vous serez l'objet de mes plus tendres sollicitudes. Mon peuple vous reverra avec joie, et il vous suffira de dire, J'étais à la bataille d'Austerlitz, pour que l'on réponde, Voilà un brave.

[modifică] Referinţe culturale

• În romanul Război şi pace, Lev Tolstoi face o descriere extensivă a acestei bătălii.
• Austerlitz este titlul unui roman de W.G. Sebald, în ciuda faptului că romanul tratează nunai tangenţial bătăliile duse de Napoleon.
• La Paris denumirile Gare d'Austerlitz [Gara Austerlitz], şi Quai d'Austerlitz [Cheiul Austerlitz] amintesc de bătălie. Vestitul Arc de Triomphe [Arc de triumf] din Paris a fost ridicat în 1806 spre a aminti de glorioasele victorii.
• Nava cu abur Austerlitz, din dotarea marinei Franţei, a fost botezată astfel pentru a aminti de această bătălie.

[modifică] Trivia

• Bătălia de la Austerlitz a intrat în istorie sub denumirea de " Bătălia celor trei împăraţi". Eronat! În realitate la bătălie au fost prezenţi şi au luat parte numai doi împăraţi, Napoleon şi ţarul Alexandru I al Rusiei. Împăratul Sfântului Imperiu Roman de naţiune germană Franz II, nu era prezent.
• Dealul păcii (Mohyla míru în limba cehă) a fost ridicat pe locul câmpului de luptă în anii 1909–1912. Are o înălţime de 26 m, este pătrat, şi are patru statui de femei, car simbolizează Franţa, Austria, Rusia şi Moravia. În interior se găseşte o capelă cu un mausoleu ce adăposteşte un osuar al celor căzuţi în luptă.
• Studenţii Academiei Militare École Spéciale Militaire de Saint-Cyr, senumesc cu câte o literă a cuvântului "Austerlitz" fiecare din cele 10 luni de instrucţie (de exemplu S pentru decembrie). La fiecare al doilea "S" se organizează o festivitate.

[modifică] Literatură de specialitate

• David Chandler: The campaigns of Napoleon, Weidenfels & Nicolson, London 1981, ISBN 0-297-74830-0
• Christopher Duffy: Die Schlacht bei Austerlitz. Napoleons größte Siege, Heyne, München 1983, ISBN 3-453-48058-9
• Clemens Janetschek: Die Schlacht bei Austerlitz, Selbstverlag, Brünn 1898
• Henri Lachouque: Napoléon à Austerlitz, Edition Victor, Paris 1961
• Pierre Miquel: Austerlitz, Michel, Paris 2005, ISBN 2-226-15587-2
• Wilhelm Rüstow: Der Krieg von 1805, Meyer & Zeller, Zürich 1859
• Jean Thiry: Ulm, Trafalgar, Austerlitz, Berger-Levrault, Paris 1962
• Kajetan Unterweeger: Im Schatten von Austerlitz, Nicolai, Berlin 2001, ISBN 3-87584-564-1

[modifică] Beletristică

• Lev Tolstoi: Război şi pace

[modifică] Legături externe

• Austerlitz - Triumful lui Napoleon (în lb. germană)
• USMA West Point Atlas zu den Napoleonischen Kriegen
• Projekt Austerlitz
• Schlacht bei Austerlitz
• Austerlitz: la bataille des trois empereurs
• Klaus Brill, 200 Jahre Austerlitz - Napoleons Schlachtenbummler ("Süddeutsche Zeitung", 02.12.2005)