Alexandru I al Rusiei
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Alexandru I Pavlovici Romanov (rusă: Александр I Павлович) (n. 23 decembrie 1777 – d. 1 decembrie 1825) a fost ţarul Rusiei între 23 martie 1801 – 1 decembrie 1825, regele Poloniei între 1815 – 1825, precum şi Mare Duce al Finlandei.
A iniţiat unele reforme fără a afecta bazele feudalismului. A fost unul dintre iniţiatorii Sfintei Alianţe (1815). În 1801 alipeşte Gruzia, în 1803 Mingrelia, în 1805 luptă alături de Austria împotriva Franţei napoleoniene, suferind înfrângerea de la Austeriltz. În 1806 – 1807 luptă alături de Prusia, împotriva Franţei. Între 1806 – 1812 poartă războiul cu Turcia, încheiat cu pacea de la Bucureşti şi cu răpirea Basarabiei. În 1807 are loc întâlnirea ţarului cu Napoleon la Tilsit. După războiul cu Suedia (1808 – 1809) anexează Finlanda. În 1812 respinge invazia lui Napoleon. În 1813 participă la Bătălia de la Leipzig, apoi la ocuparea Parisului (1814) şi la anexarea principatului Varşoviei (1815).
| Predecesor: Paul I |
Împărat al Rusiei 1801–1825 |
Succesor: Nicolae I |
| Predecesor: Gustav IV |
Mare Duce de Finlanda 1809–1825 |
Succesor: Nicolae I |
| Predecesor: — |
Rege al Poloniei 1815–1825 |
Succesor: Nicolae I |
