Augustin de Hipona
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Augustin de Hipona [lat. Sanctus Augustinus] (n. 13 noiembrie 354, Thagaste în Numidia - d. 28 august 430, Hippo Regius, pe teritoriul Algeriei de azi), episcop, filozof, teolog, doctor al Bisericii.
Cuprins |
[modifică] Caracterizare
Sfântul Augustin [numit uneori Aurelius Augustinus, în urma confuziei cu Aurelius de Cartagina, contemporanul său] este unul din cei patru Părinţi ai Bisericii Occidentale, alături de Ambrozie, Ieronim şi Grigore cel Mare. Este unul dintre cei mai importanţi teologi şi filosofi creştini, ale cărui opere au modificat substanţial gândirea europeană. Opera sa constituie o punte de legătură între filosofia antică şi cea medievală.
În tinereţe a studiat retorica. Impresionat de "Hortensius" al lui Cicero s-a profilat pe filosofie. A urmat întâi maniheismul, apoi scepticismul şi în final neoplatonismul. După convertirea sa la creştinism (387) prin Ambrosius de Milano a devenit în 396 episcop de Hippo Regius, în nordul Africii.
Teologia sa a influenţat gândirea lui Martin Luther, care iniţial aparţinuse ordinului augustinian.
Din punct de vedere politic, Augustin vede organizarea de stat ca fiind folositoare şi luptă pentru despărţirea între Stat şi Biserică. În opera sa târzie, "Despre cetatea lui Dumnezeu" (De Civitate Dei) apreciază istoria omenirii ca pe o evoluţie a cetăţii terestre, a oamenilor ("civitas terrena"), ce aspiră spre cetatea lui Dumnezeu ("Civitas Dei"). Augustin identifică Cetatea lui Dumnezeu cu Biserica. El explică decăderea Imperiului Roman prin aceea că devenise un loc păgân, care a trebuit să facă loc Cetăţii lui Dumnezeu, adică Bisericii.
[modifică] Viaţa
Născut în Numidia, în nordul Africii, din tată păgân şi mamă creştină (sfânta Monica). Înainte de a se creştina a fost adeptul mai multor culte şi orientări filozofice, în special maniheismul (a preluat problema separării tranşante între bine şi rău – obsedat de problema originii răului).
A desfăşurat o activitate de profesor, fiind un maestru recunoscut al retoricii. O tinereţe furtunoasă, are un fiu cu iubita lui. Retras în meditaţie pe domeniul Cassiacus, are un moment de revelaţie sub un smochin, în urma lecturării Bibliei. 384 călătoreşte la Milano unde îl cunoaşte pe episcopul Ambrozie. În 386 se converteşte la creştinism, hotărâtoare în acest sens fiind influenţa episcopului Ambrozie, care l-a şi botezat, în noaptea de Paşti a anului 387. În 389 revine la Tagasta, unde întemeiază o comunitate monahală. Din 391 devine preot în Hippo Regius, iar în 395 este numit episcop de Hippo Regius, funcţie pe care o va păstra până se va stinge din viaţă.
[modifică] Opera
De beata vita (Despre viaţa fericită), Cassiciacum, 386
De dialectica (Principiile dialecticii), Milano, 387
De magistro, Thagaste, 389 – analiza posibilităţii de cunoaştere prin învăţătură, prin limbaj
De doctrina christiana (Despre doctrina creştină, 4 volume), Hippo, 396 şi 426 – sinteză a spiritualităţii antice şi creştine
De Trinitate (Despre Trinitate, 15 volume), Hippo, 399-419 – discuţie despre fiinţa divină
De Civitate Dei (Despre Cetatea lui Dumnezeu, 22 de volume), Hippo 413-427 – lucrare de filozofia istoriei, concepută ca o istorie universală, conţine învăţătura lui Augustin despre stat
Confessiones (Confesiuni, 13 volume), Hippo, 397 - lucrare ce reprezintă o autobiografie spirituală a Sf. Augustin
[modifică] Scrieri polemice
Împotriva maniheilor
- De moribus ecclesiae catholicae et de moribus Manicheorum (388-390)
- De libero arbitrio (Despre liberul arbitru, Cartea a III-a) (388 şi 394-395)
- De Genesi adversus Manicheos (389)
- De vera religione (390)
- De utilitate credendi (391)
- De duabus animabus (392)
- Acta contra Fortunatum Manicheum (393)
- Contra Adimantum (394)
- Contra epistulam Manichaei quam vocant fundamenti (396)
- Contra Faustum Manicheum (397-398)
- Contra Felicem Manicheum (397-398)
- De natura boni (Despre natura binelui) (399)
- Contra Secundinum Manicheum (399)
Împotriva donatiştilor
- Psalmus contra partem Donati (394)
- Contra epistulam Parmeniani (400)
- De baptismo (Despre botez) (401)
- De unico baptismo (412)
- Contra Gaudentium Donatistarum episcopum (419-420)
Împotriva pelagienilor
- De peccatorum meritis et remissione et de baptismo paruulorum (411-412)
- De spiritu et littera (412)
- De natura et gratia (415)
- De anima et eius origine (415)
- De gestis Pelagii (417)
- De gratia Christi et de peccato originali (418)
- De nuptiis et concupiscentia (418-420)
- Contra duas epistulas Pelagianorum (419/420)
- De gratia et libero arbitrio (425)
- De correptione et gratia (426)
- De praedestinatione sanctorum (429)
Texte originale, în limba latină
[modifică] Filozofia lui Augustin
Înlocuieşte concepţia timpului ciclic cu aceea a timpului istoric, linear; istoria este “tămăduitoare” în sensul de drum către bine. Virtuţilor preluate de la Platon – dreptate, cumpătare, curaj, înţelepciune – Augustin le adaugă virtuţile creştine: credinţă, speranţă, iubire; acestea au fost completate cu “virtuţi umanitare”: iubirea aproapelui, fidelitatea, încrederea, umilinţa Învăţătura autentică este posibilă numai prin iluminare. Omul se poate îndoi de multe dar nu şi de certitudinea existenţei sale (premerge raţionalismul cartezian) Oamenii sunt împărţiţi în două categorii : damnaţi şi aleşi; avem răspunderea de a recunoaşte drumul dat de Dumnezeu Absurdul este semnul divinului – tot ceea ce ascultă regulile logicii noastre este omenesc, ceea ce transcende logica noastră este divin. Sufletul este un alt ordin de realitate decât materia (corpul), este nemuritor fiind din aceeaşi substanţă cu Adevărul. Adevărul este Dumnezeu, este în suflet, mai lăuntric mie decât sinele meu cel mai lăuntric. Credinţa precede înţelegerea, cunoaşterea.
[modifică] Influenţa lui Augustin
Concepţia lui a fost preluată şi utilizată dogmatic pentru respingerea concepţiei aristotelice a lui Toma de Aquino. În vremea Reformei, a fost preluată în special concepţia despre predestinare şi istorie ca tămăduitoare.
A fost primul filozof care a luat în considerare istoria ca fiind necesară în educarea oamenilor şi pentru lichidarea răului.
