Constantin Noica

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Constantin Noica (n. 12 iulie 1909, Vităneşti, judeţul Teleorman - d. 4 decembrie 1987, Păltiniş, judeţul Sibiu) a fost un filosof, eseist, publicist şi scriitor român.

[modifică] Viaţa

Provenind dintr-o familie cu vechi rădăcini aromâne, Constantin Noica s-a născut la 12 iulie 1909 în comuna Vităneşti (judeţul Teleorman).

Începe gimnaziul în Bucureşti; în perioada 1924-1928 urmează liceul "Spiru Haret", apoi bacalaureatul în 1928. Debutează ca licean în revista liceului, Vlăstarul, în 1927. Îl are ca profesor de matematică la "Spiru Haret" pe poetul Uvedenrodelor, Ion Barbu. Se înscrie la Facultatea de Filosofie şi Litere din Bucureşti, pe care o va absolvi în 1931 cu teza de licenţă Problema lucrului în sine la Kant. Timp de trei ani îl are ca profesor pe filosoful Nae Ionescu.

În perioada 1932-1934 frecventează societatea culturală "Criterion". Toţi prietenii lui Noica de la "Criterion" - Mihail Polihroniade, Haig Acterian, Mircea Eliade - vor îmbrăţişa, mai devreme sau mai tîrziu, cauza mişcării legionare. Fidel ideii că lupta culturală şi nu cea politică este calea pentru reînvierea culturală a României, refuză să intre în mişcarea legionară.

În 1933, timp de un an de zile urmează cursurile Facultăţii de Matematică iar în primăvara anului 1938 pleacă la Paris cu o bursă a statului francez, unde va sta pînă în primăvara anului 1939. În mai 1940 îşi susţine la Bucureşti doctoratul în filosofie, cu teza Schiţă pentru istoria lui Cum e cu putinţă ceva nou. În luna august a aceluiaşi an face primul gest gazetăresc de rezonanţă legionară. Scoate într-un singur număr revista "Adsum", pe care o scrie toată singur şi o publică din bani proprii, o revistă al cărei titlu este cît se poate de sugestiv: Adsum; cu alte cuvinte "Sunt aici, sunt de faţă."

În octombrie 1940 pleacă la Berlin în calitate de referent de filosofie la Institutul Româno-German. Va rămâne aici până în 1944. În paralel, împreună cu Constantin Floru şi Mircea Vulcănescu editează patru din cursurile universtare ale lui Nae Ionescu şi anuarul Isvoare de Filosofie.

În perioada 1949 - 1958 are domiciliu obligatoriu la Câmpulung-Muscel. Aici, Noica şi-a căpătat ideea filosofică şi totodată şi-a trasat principalele coordonate ale filosofiei sale de mai tîrziu. În 1958 Noica este arestat, anchetat şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică cu confiscarea întregii averi. Alături de el vor fi arestaţi toţi participanţii la seminariile private organizate de Noica la Câmpulung, iar lotul lor va purta la proces numele de "grupul Noica". Execută la Jilava 6 din cei 25 de ani de închisoare, fiind eliberat în august 1964.

Din 1965 se stabileşte în Bucureşti, unde va lucra ca cercetător la Centrul de Logică, având drept domiciliu un apartament cu două camere unde Noica va ţine seminarii private pe marginea filosofiei hegeliene, platonice sau kantiene. Printre participanţi se numără mai tinerii săi colegi de la Centrul de Logică (Sorin Vieru) sau de la Institutul de Artă (Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu).

Ultimii ani din viaţă, începând cu anul 1975, şi i-a petrecut la Păltiniş lângă Sibiu, locuinţa lui devenind loc de pelerinaj şi de dialog de tip socratic pentru admiratorii şi discipolii săi (vezi Jurnalul de la Păltiniş de Gabriel Liiceanu). Se stinge din viaţă la 4 decembrie 1987, fiind înmormântat la Schitul din apropierea Păltinişului, lîngă biserica cu hramul "Schimbarea la faţă". După 1989, Gabriel Liiceanu s-a ocupat de reeditarea integrală a cărţilor lui Noica.

[modifică] Lucrări

• 1934 - Mathesis sau bucuriile simple
• 1936 - Concepte deschise în istoria filozofiei la Descartes, Leibniz şi Kant
• 1937 - De caelo
• 1940 - Schiţă pentru istoria lui cum e cu putinţă ceva nou
• 1943 - Două introduceri şi o trecere spre idealism
• 1944 - Pagini despre sufletul românesc
• 1944 - Jurnal filosofic
• 1962 - Fenomenologia spiritului de GWF Hegel istorisită de Constantin Noica
• 1969 - Douăzeci şi şapte de trepte ale realului
• 1970 - Rostirea filozofică românească
• 1973 - Creaţie şi frumos în rostirea românească
• 1975 - Eminescu sau Gânduri despre omul deplin al culturii româneşti
• 1976 - Despărţirea de Goethe
• 1978 - Sentimentul românesc al fiinţei
• 1978 - Şase maladii ale spiritului contemporan
• 1980 - Povestiri despre om
• 1981 - Devenirea întru fiinţă
• 1986 - Scrisori despre logica lui Hermes
• 1988 - De Dignitate Europae
• 1990 - Jurnal de idei
• 1990 - Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru
• 1992 - Simple introduceri la bunătatea timpului nostru

[modifică] Bibliografie

• Sorin Lavric, Viaţa lui Constantin Noica