Sigmund Freud

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Sigmund Freud (n. 6 mai 1856, Freiberg, astăzi Pribor/Republica Cehă - d. 23 septembrie 1939, Londra) a fost un medic neuropsihiatru evreu austriac, fondator al şcolii psihologice de psihanaliză. Principalele teorii ale acestei scoli sunt fondate pe urmatoarele ipoteze:

• Dezvoltarea umană este înţeleasă prin schimbarea zonei corporale de gratificare a impulsului sexual.
• Aparatul psihic refulează dorinţe, în special cele cu conţinut sexual şi agresiv, acestea fiind conservate în sisteme de idei inconştiente.
• Conflictele inconştiente legate de dorinţele refulate au tendinţa de a se manifesta în vise, acte ratate şi simptome.
• Conflictele inconştiente sunt sursa nevrozelor.
• Nevrozele pot fi tratate, cu ajutorul metodei psihanalitice, prin aducerea în conştient a dorinţelor inconştiente şi refulate.

Freud este considerat a fi părintele psihanalizei iar lucrările sale introduc noţiuni precum inconştient, mecanisme de apărare, acte ratate şi simbolistica viselor.

[modifică] Viaţa

Sigismund Shlomo Freud s-a născut într-o familie de evrei Ashkenazi din Frieberg. Şi-a luat numele de Sigmund abia la vârsta de 21 de ani. Sigmund a fost primul născut din cei nouă copii ai familiei dar mai avea şi alţi fraţi din căsătoriile precedente ale tatălui său. Cu toate că familia sa nu era o familie înstărită şi trăiau într-un apartament mic şi aglomerat, părinţii săi au facut totul pentru ca Sigmund să aibă parte de cele mai bune condiţii uneori şi cu preţul defavorizării celorlalţi copii ai familiei.

Freud a fost un copil precoce din punct de vedere intelectual şi deosebit de silitor. Şase ani la rând a fost primul din clasă, iar la terminarea şcolii avea nu numai cunoştinte temeinice de greacă, latină, germană şi ebraică, ci învăţase şi franceza şi engleza. Viaţa de familie se organiza în funcţie de programul său de studiu. Îşi lua masa de seară separat de restul familiei, iar pianul surorii sale Anna a fost mutat din apartament pentru a nu fi deranjat de exerciţiile acesteia.

Sigmund Freud a studiat medicina la Universitatea din Viena. În cursul celui de al treilea an de studiu a început să lucreze în laboratorul de Fiziologie, sub conducerea lui Ernst Wilhelm von Brücke, fiind în special preocupat de funcţiunea Sistemului Nervos Central. El s-a lăsat atât de mult absorbit de această activitate, încât a neglijat celelalte discipline, terminând facultatea în 1881, cu o întârziere de trei ani. Dorind să câştige experienţă practică, după doi ani începe să lucreze ca medic în spital, în secţiile de Psihiatrie şi Dermatologie. În 1885 obţine un post de docent în Neuropatologie la Universitatea din Viena şi - având o bursă din partea statului austriac - petrece 19 săptămâni la Paris, în clinica de maladii ale sistemului nervos de la spitalul Salpêtrière, condusă de Jean Martin Charcot. Charcot trata anumite tulburări nervoase prin hipnoză. Sub conducerea lui, Freud începu să studieze isteria, fapt care i-a trezit interesul pentru psihopatologie.

În 1886, Sigmund Freud deschide la Viena un cabinet privat de psihiatrie, specializat pe tulburări cerebrale şi nervoase. Datorită faptului că aplica concepţiile lui Charcot, socotite neortodoxe de corpul medical vienez, Freud s-a lovit de dificultăţi din partea colegilor. Aceasta explică şi faptul că, mai târziu, teoriile lui asupra nevrozelor au fost acceptate cu multă reticenţă.

[modifică] Contribuţii

Prima lucrare publicată de Freud, Zur Auffassung der Aphasien/Concepţii asupra afaziei (1891), trata problema tulburărilor de vorbire apărute în urma unei leziuni organice a creierului. După o nouă lucrare în domeniul neurologiei, Die infantile Cerebrallähmung/Paralizia cerebrală infantilă (1897), Freud s-a dedicat cu exclusivitate cercetărilor privind explicarea tulburărilor psihice pe baze psihologice, ceea ce a dus la elaborarea conceptului de Psihanaliză (1896).

Freud explică apariţia manifestărilor nevrotice, în special ale isteriei, datorită refulării unor traume emoţionale, ascunse în inconştient. Ca tratament recomandă transpunerea pacientului în stare de hipnoză, cu ajutorul căreia trăirile emoţionale refulate sunt din nou aduse la suprafaţa conştiinţei şi în felul acesta, conflictele, prelucrate în mod conştient, nu mai provoacă tulburări psihice. Între 1895 şi 1900 Freud a formulat cea mai mare parte a concepţiilor sale, care formează nucleul psihanalizei în teorie şi practică. El renunţă la metoda hipnozei, preferând expunerea spontană de către pacient a amintirilor sale, încă din perioada copilăriei, în timpul şedinţelor de psihanaliză, sub forma aşa zisei asociaţii libere. În felul acesta medicul îl ajută să-şi clarifice conştient experienţele conflictuale, care stau la baza tulburărilor nevrotice.

Cu ajutorul "asociaţiilor libere" găseşte calea de pătrundere către procesele petrecute în inconştient, ceea ce l-a condus şi la explicarea semnificaţiei viselor şi a actelor ratate ("lapsus-uri"). Prin interpretarea visurilor a ajuns la formularea conceptului de sexualitate infantilă şi a complexului Oedip, care ar sta la baza legăturilor erotice inconştiente ale copilului cu părintele de sex opus. Aceste puncte de vedere din concepţia freudiană au fost şi rămân foarte controversate.

În 1902, Freud este numit profesor la Universitatea din Viena. În jurul său s-a format un cerc de discipoli, ca Alfred Adler, Eugen Bleuler, Carl Gustav Jung şi Ernest Jones, care i-au preluat şi i-au dezvoltat mai departe teoriile. În 1910 a fost creiată Societatea Internaţională de Psihanaliză, cu extindere în special în America. Pe baza reprezentărilor sale, Freud a încercat să explice şi unele fenomene sociale şi culturale, ca religia, mitologia, arta şi literatura. După ocuparea Austriei de nazişti, Freud se refugiază cu întreaga familie la Londra, unde moare în urma unui cancer al maxilarului în 1939. Contribuţia ştiinţifică esenţială a lui Sigmund Freud constă în punerea în evidenţă a existenţei şi acţiunei inconştientului în viaţa psihică şi în explicarea pe această bază a personalităţii umane. În plus, a dezvoltat o nouă disciplină terapeutică medicală, care - în forma iniţială sau modificată - stă la baza tratării psihoterapeutice moderne a nevrozelor şi altor tulburări psihice.

[modifică] Selecţie a publicaţiilor lui Sigmund Freud în domeniul Psihanalizei

• Studien über Hysterie, (Studii despre isterie)(cu Josef Breuer),(1895)
• Die Traumdeutung(Interpretarea viselor) (1899)
• Zur Psychopathologie des Alltagsleben(Psihopatologia vieţii cotidiene) (1904)
• Drei Abhandlungen zur Sexultheorie(Trei eseuri despre teorai sexualităţii) (1905)
• Zur Einführung der Narzißmus,(Despre Narcisism) 1914
• Jenseits des Lustprinzips, 1920(Dincolo de principiul plăcerii)
• Das Ich und das Es (Ego şi Id),(1923)
• Die Zukunft einer Illusion,(Viitorul unei iluzii) (1927)
• Das Unbehagen in der Kultur, (Civilizaţia şi neajunsurile ei) (1929)
• Vorlesungen zur Einführung in die Psychoanalyse (1933)
• Totem und Tabu ( Totem şi tabu)
• Der Mann Moses und die Monotheistische Religion(Moise şi monoteismul), 1939
• Abriß der Psychoanalyse(O privire asupra Psihanalizei) , 1940)