Overclocking
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Overclockingul reprezintă procedeul prin care o componentă hardware este forţată să funcţioneze peste parametrii daţi de producător, de exemplu creşterea frecvenţei de tact procesorului fără ca acest lucru să ducă la instabilitatea sistemului.
Ca o paranteză se poate spune că odată cu dezvoltarea tehnicii în domeniul semiconductorilor, producătorii de procesoare blochează posibilităţile utilizatorilor de a obţine frecvenţe mai mari decât cele înscrise pe procesoare, motivele sunt multe dar se pare ca cel mai important dintre ele ar fi diferenţa de preţ care trebuie să se justifice prin calităţile procesorului în special prin frecvenţa la care rulează acesta.
Noţiunea de overclock apare de fapt încă din procesul de producţie al procesoarelor, prima treapta în fabricarea unui procesor este wafer-ul (un disc subţire din siliciu) pe care se aplică structurile care determina configuraţia viitoarelor procesoare, astfel că pe un asemenea wafer se delimitează mai multe chipuri a căror frecvenţă nu se cunoaşte până în momentul în care sunt separate, asamblate şi testate. După cum vă imaginaţi pe un wafer se află procesoare care în ciudata faptului că au aceeaşi structură pot rula la frecvenţe diferite fără să duca la instabilitatea sistemului. În momentul în care acestea sunt testate se stabileşte frecvenţa de lucru a fiecărui procesor astfel încât acesta să ruleze corect chiar şi în condiţii în care nu se asigură o răcire corespunzătoare ori tensiunea de alimentare nu este stabilă.
Un asemenea procesor trebuie sa ruleze fără probleme minim 10 ani, din acest motiv producătorii marchează frecventa la care chipul a funcţionat bine în condiţiile date mai sus. În aceste condiţii concluzia este clară, chipurile nu sunt marcate cu frecvenţa maximă la care pot funcţiona fără probleme, se lasă un spaţiu de siguranţă pentru ca acestea să funcţioneze corect şi în condiţii extreme.