Limba meglenoromână

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Meglenoromâna este o limbă din grupul estic al limbilor romanice, vorbită în provincia greacă Meglen, în apropiere de Salonic. Totuşi, este o limbă pe cale de dispariţie, la fel ca istroromâna.

Limba este mult mai apropiată de româna standard de aromâna vorbită de o minoritate mai mare, iar unii experţii o consideră chiar o limbă intermediară între cele două.

În timp ce evoluţia aromânei poate fi explicată prin izolarea faţă de româna vorbită la nord de Dunăre, începând cu secolul IX, se pare că meglenitii, proveniţi din teritoriul carpato-danubiano-pontic, au fost aşezaţi aici mult mai târziu, în secolul XIV, de către bizantini.

Particularităţi ale limbii: "a" iniţial, neaccentuat cade: daug=adaug, duc=aduc, fară=afară; "ge" şi "gi" se pronunţă "ze" şi "zi": ziniri=ginere, marzini=margini; sau "dze" şi "dzi": mardzini=margini; "a" şi "â" se pronunţă "o", "oa", "o deschis", sau "a": comp=câmp, lonă=lână; "l" se pronunţă velar: cal; "ghi"="v": ghiarmi=viermi, ghiu=viu; genitivul la masculin se face cu "lu": lu ampiratu=împăratului; forma de gerunziu e în "-ură", "-ără": logondăra=alergând, şi sunt şi multe prefixe de origine bulgară.

Pe lângă particularităţile amintite, mai are şi altele comune cu aromâna, dacoromâna şi istroromâna. După părerea lui Theodor Capidian care a studiat aceste aspecte rezultă:

• Dialectul aromân şi meglenoromân formau încă de la început (înainte de despărţirea dialectelor) un singur idiom sudic, care se deosebea în unele aspecte de graiul românilor nordici, mai ales prin pronunţarea lui "ce", "ci", "ge", "gi", ca: "ţe", "ţi", "dze", "dzi" şi prin lipsa rotacismului.
• După despărţirea acestui idiom de dialectul nordic prin coborârea aromânilor în Epir şi Tesalia, o parte din dialectul sudic a rămas încă multă vreme în atingere cu dialectul nordic. Din acea vreme se trag asemănările acestui idiom cu graiul românilor nordici, precum şi cu acela al istroromânilor. Ulterior, acest rest din dialectul sudic, s-ar fi contopit cu dialectul nordic, dacă micul număr de români sudici nu i-ar fi urmat pe aromâni, unii aşezându-se în mijlocul lor, cum sunt românii din Gopeş şi Molovişte, iar alţii oprindu-se în Meglenia.
• Graiul acestor români a evoluat mai departe, luând înfăţişarea unui dialect deosebit, contopindu-se cu graiul aromân aşa cum s-a întâmplat cu limba gopeşenilor şi a moloviştenilor şi cum s-a întâmplat şi cu alţi români întârziaţi, despre a căror urmă azi nu se ştie nimic, sau a reuşit să se păstreze şi mai departe sub forma în care ni se înfăţişează limba vorbită de meglenoromâni.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, meglenoromânii au avut şcoli româneşti, însă intrigile grecilor şi războiul balcanic din 1912 au făcut ca ele să fie desfiinţate.

[modifică] Legături externe

• Theodor Capidan: „Dicţionar meglenoromân”
• Theodor Capidan: „Meglenoromânii, istoria şi graiul lor”
• en Ethnologue: Megleno-Romanian language
• en el Asterios Koukoudis: Studies on the Vlachs / Μελέτες για τους Βλάχους