Karel Čapek
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
'Karel Čapek (n. 9 ianuarie 1890 – d. 25 decembrie 1938) a fost un prozator şi un dramaturg ceh, unul dintre cele mai populare nume ale literaturii cehe.
Čapek s-a născut în Malé Svatoňovice, pe atunci Austro-Ungaria, acum în Republica Cehă.
Cuprins |
[modifică] Cariera literară
A scris schiţe, roman, piese de teatru, eseuri. Studiază la Brno, Paris, Berlin, Praga. In 1915 obţine la Praga doctoratul în filozofie cu o teza despre pragmatism, apoi devine gazetar şi se remarcă prin reportaje ilustrate de el însuşi, cu desene foarte spirituale.
Între 1921 şi 1923 este şi regizor la teatrul municipal din Praga-Vinohrady. Primele volume de povestiri le semnează împreună cu fratele său Josef Čapek, scriitor, pictor şi filozof. Se pare că acest Josef este totuşi inventatorul termenului "robot" deşi lumea îi atribuie în mod eronat lui Karel aceasta invenţie. Karel Čapek a fost interesat şi de genurile literare "periferice", de paraliteratură, faţă de care marii creatori au adesea prejudecăţi: a practicat genuri periferice cum ar fi literatura de anticipaţie, cântecele de balci, romanele "pentru cameriste", romanul poliţist şi scenariile de film.
Autorul sau preferat, de a cărui influenţă se pare că nu a rămas străin, a fost Gilbert K. Chesterton, iar prietenul sau privilegiat a fost Tomáš G. Masaryk, primul preşedinte al Cehiei, cu care realizează şi o provocatoare carte de convorbiri (1928 – 1935). În povestirile din Cartea apocrifelor, scrise între 1920 şi 1937, dar extrem de actuale, Capek este "mai el însuşi" decât oriunde, combinând satira cu subtextul umanist, pastişa cu originalitatea, râsul şi verva cu disperarea.
[modifică] Opere selective
[modifică] Teatru
[modifică] Romane
- Fabrica de absolut (1922)
- Krakatit (1924)
- Trilogia Hordubal (1933)
- Meteorul (1934)
- O viaţă obişnuită (1934)
- Război cu salamandrele (1936)
[modifică] Povestiri
- Povestiri dintr-un buzunar (1929),
- Povestiri din celălalt buzunar (1929).