Hoarda de Aur
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Hoarda de Aur (în limbile mongolă: Altan Orda; tătară: Altın Urda; rusă: Золотая Орда) a fost un stat mongol[1][2][3][4] - iar mai târziu turcic[3] - care ocupa întinse teritorii din Rusia, Ucraina şi Kazahstan, stat apărut după disoluţia Imperiului Mongol şi anii 1240. În momentul de maximă putere, teritoriul Hoardei de Aur ocupa cea mai mare parte a Rusiei Europene, de la Munţii Ural la Munţii Carpaţi, până în Siberia. În sud, Hoarda de Aur învecina cu Marea Neagră, Munţii Caucaz şi teritoriile mongolilor din Ilhanat.[3]
Cuprins |
[modifică] Numele
Se crede că denumirea de „aur” vine de la sistemul de culori folosit în stepă pentru orientare: negru – nord, roşu – sud, albastru – est, alb – vest ş galben (auriu) – centru.
Conform altei surse, numele este derivat din denumirea rusească Золотая Орда – Zolotaia Orda, o tabără magnifică de corturi pe care Batu Han a plasat-o pe malul râului Volga pentru a marca locaţia viitoarei sale capitale.[2] În limba mongolă, Altan Orda se traduce prin "Tabăra de Aur" sau "Palatul de Aur".[4] Este cunoscut că mongolii nu aveau palate, dat fiind modul lor nomad de viaţă, Altan Orda putându-se referi la cortul auriu al hanului. Deşi a fost foarte vehiculată în lucrările ştiinţifice ale secolului al XIX-lea, această ultimă teorie este considerată mai puţin demnă de încredere.
| Seria Istoria Rusiei |
|---|
| Slavii estici timpurii |
| Rusia Kieveană |
| Bulgarii de pe Volga |
| Hazarii |
| Cnezatul Vladimir-Suzdal |
| Republica Novgorodului |
| Invazia mongolă |
| Hoarda de Aur |
| Hanatul Kazanului |
| Hanatul Astrahanului |
| Hanatul Siberiei |
| Hanatul Crimeii |
| Cnezatul Moscovei |
| Imperiul Rus |
| - 1682-1796 |
| - 1796-1855 |
| - 1855-1892 |
| - 1892-1917 |
| Revoluţia din 1905 |
| Revoluţia din 1917 |
| Războiul civil |
| Uniunea Sovietică |
| - 1927-1953 |
| - 1953-1985 |
| - 1985-1991 |
| - Istoria militară sovietică |
| Federaţia Rusă |
| editează acest cadru |
Nu există înregistrări în documentele istorice mai înainte de secolul al XVII-lea (după dispariţia statului mongol) care să denumească susu-numitul stat ca Hoarda de Aur. Documentele mai vechi se referă la statul în discuţie cu numele Ulus Jochi.
Unii istorici preferă să folosească un alt nume Hanatul Kipciak.
[modifică] Originile mongole
Înainte de moarte, Genghis Han a împărţit Imperiul Mongol între cei patru fii ai săi. Jochi, cel mai în vârstă murise deja în momentul decesului părintelui său, iar cele mai vestice posesiuni mongole şi Rusia sudică au fost împărţite între fii lui: Batu (Hoarda Albastră (estică)) şi Orda (Hoarda Albă (vestică)).[5][6]
Batu a reuşit să preia controlul asupra moştenirii teritoriale a lui Orda şi a cucerit litoralul nordic al Mării negre, încorporând popoarele turcice indigene în armata sa. La sfârşitul anilor 1230 şi începutul anilor 1240, el a condus campanii încununate de succes împotriva Bulgariei de pe Volga şi Rusia Kieveană, punând capăt prosperităţii acestor teritorii.
Campaniile militare ale lui Batu Han au continuat spre vest, în acţiuni de pradă în Polonia şi Ungaria (bătăliile de la Legnica şi de la Muhi). În 1241, Marele Han Ogedei a murit în Mongolia, iar Batu Han a ridicat asediul Vienei pentru a se întoarce în patria strămoşilor săi şi a cere drepturile la moştenire. Armatelel mongolilor nu au mai ajuns niciodată atât de departe în vest.
În 1242, Batu Han şi-a stabilit capitala la Sarai, pe malul cursului inferior al râului Volga. La scurtă vreme după acest moment, Hoarda Albastră s-a împărţit, fratele mai tânăr al lui Batu, Shayban, a înfiinţat propria hoardă la vest de Munţii Urali, de-a lungul râurilor Ob şi Irtîş.
[modifică] Populaţia
Populaţia Hoardei de Aur era o mixtură de popoare turcice şi mongoli. Populaţia a fost treptat turcizată şi şi-a pierdut treptat identitatea mongolă. Numai pătura aristocraţiei militare şi-a păstrând tradiţiile şi limba mongole.[3]
[modifică] Organizarea internă
Stăpânul suprem al Hoardei era hanul, ales de kurultai dintre urmaşii lui Batu Han. Primul-ministru era de asemenea de etnie mongolă fiind numit "prinţ al prinţilor", ori "beqlare-beq". Miniştrii săi erau vizirii. Guvernatorii locali – baskakii – erau responsabili pentru strângerea tributurilor şi pentru păstrarea ordinei în zonele lor de competenţă. Nu exista diferenţiere între administraţia civilă şi militară.
Hoarda s-a transformat treptat dintr-o societate nomadă într-un sedentară, Saraiul devenind unul dintre cele mai prospere şi mai puternic populate metropole ale vremii. La inceputul secolului al XIV-lea, capitala a fost mutată la Sarai Berqe, care a devenit unul dintre cele mai mari oraşe ale lumii medievale, cu peste 600.000 de locuitori.[3]
În ciuda eforturilor ruseşti de prozelitism creştin printre mongoli, aceştia din urmă au rămas la tradiţiile lor animiste până când Uzbeg Han (1312 - 1341) a stabilit că religia de stat a Hoardei este islamismul. Mai mulţi cneji ruşi – Hihail al Cernigovului şi Mihail al Tverului – au fost martirizaţi pentru refuzul de a se închina la idoli, dar în general hanii erau toleranţi cu creştinii şi până la urmă au scutit Biserica Ortodoxă Rusă de plata taxelor.
[modifică] Vasali şi aliaţi
Hoarda percepea taxe de la supuşii săi – ruşii, armenii, georgienii şi grecii din Crimeea. Teritoriile creştine erau considerate teritorii periferice de interes scăzut, cel puţin atâta timp cât plăteau tributul. Aceste state vasale nu au fost niciodată încorporate în Hoardă, prinţii ruşi obţinând chiar privilegiul de a strânge tributul în numele suzeranilor tătari. Pentru a menţine controlul asupra Rusiei, liderii militari ai Hoardei întreprindeau raiduri regulate de pedepsire în cnezatele ruseşti (de exemplu în 1252, 1293 şi1382).
Lev Gumilev a fost promotorul unui punct de vedere conform căruia Hoarda şi principatele ruseşti au ajuns în cele din urmă să incheie un soi de alianţă militară împotriva Cavalerilor teutoni fanatici şi împotriva lituanienilor păgâni. Cei care apăra un astfel de punct de vedere amintesc de faptul că la curtea hanilor puteau fi întâlniţi deseori nobili ruşi Feodor cel Negru din Iaroslavl, care şi-a ridicat propriul ulus lângă Sarai, sau Alexandr Nevski din Novgorod, frate de cruce cu succesorul lui Batu Han, Sartaq Han. Deşi Novgorodul nu a recunoscut niciodată suizeranitatea Hoardei, un corp de oaste mongol i-a sprijinit pe novgoredeni în bătălia de pe gheaţă.
Negustorii Saraiului întreţineau un negoţ foarte profitabil cu cei genovezi din coloniile de la ţărmul Mării Negre – Soldaia, Caffa şi Azak. Mamelucii Egiptului erau aliaţii şi cei mai de încredere parteneri de afaceri din Mediterana.
[modifică] Evoluţia politică
După moartea lui Batu 1255, prosperitatea imperiului a mai durat aproape un secol, până la asasinarea lui Jani Beg din 1357. Hoarda Albă şi Hoarda Albastră au fost unite într-un singur stat de fratele lui Batu – Berke. La sfârşitul secolului al XIII-lea, puterea a fost uzurpată de Nogai, un nobil care nu se trăgea din spiţa lui Batu. În timpul domniei lui Uzbeg (1312-1341), în timpul căruia armata avea peste 300.000 de luptători.
Politica Hoardei în ceea ce priveşte cnezatele ruseşti era concepută astfel încât să ţină Rusia divizată şi slabă. În secolul al XIV-lea, întărirea Lituaniei în Europa de Nord-Est a dus la apariţia unui concurent important în ceea ce priveşte controlul asupra Rusiei. Din acest motiv Uzbeg Han a început să sprijine Cnezatul Moscovei, cel mai important principat rus. Ivan I Kalita a primit din partea hanilor titlul de Mare cneaz şi a primit dreptul de a colecta tributurile datorate de alte cnezate pentru suzeran.
Moartea Neagră (epidemia de ciumă) din 1348 – 1349 a fost un factor de maximă importanţă care a contribuit la decăderea Hoardei de Aur. După asasinarea lui Jani Beg, Hoarda a trecut printr-un război civil care s-a întins pe mai multe decenii. În penultimul deceniu al secolului al XIV-lea, mai multe state – Horezm, Astrahan şi Cnezatul Moscovei au încercat să scape de dominaţia tătară. În acelaşi timp, ţinuturile cursului inferior al Niprului au fost anexate de Marele Ducat al Lituaniei şi de Regatul Poloniei.
Generalul tătar Mamai, care a deţinut controlul asupra Hoardei Albastre, făra a fi insă niciodată încoronat Han, a încercat să reimpună autoritatea Hoardei asupra Rusiei. Armata lui a fost învinsă de Alexandr Donţkoi în bătălia de la Kulikovo, aceasta fiind a doua infrângere consecutivă a tătarilor în faţa ruşilor. După ce Mamai a pierdut putrerea, în 1378, Tokhtamysh, un urmaş al lui Orda Han şi han al Hoardei Albe, a invadat şi anexat Hoarda Albastră, restabilind pentru o perioadă scurtă de timp puterea regională a Hoardei de Aur. Tokhtamysh a atacat şi jefuit Moscova în 1382, ca pedeapsă pentru nesupunere
[modifică] Dezintegrarea şi dispariţia
Timur Lenk a dat o lovitură mortală Hoardei în 1395, anihilându-i armata, distrugându-i capitala, jefuindu-i oraşele comerciale din Crimeea şi deportând meseriaşii luaţi prizonieri în propria capitală, Samarkand.
În primele decenii ale secolului al XV-lea, puterea a fost preluată de de Edigu, un vizir care l-a vizier care l-a învins pe Vytautas al Lituaniei în bătălia de pe râul Vorskla şi a proclamat Hoarda Nogai ca fiind propriul său domeniu.
În anii 1440, Hoarda a fost din nou răvăşită de războiul civil. De această dată, hoarda s-a divizat în şapte hanate: Hanatul Siberiei, Hanatul Qasim, Hanatul Kazanului, Hanatul Astrahanului, Hanatul Kazah, Hanatul Uzbek şi Hanatul Crimeii.
Niciunul dintre hanatele de mai sus nu erau mai puternice decâţ Marele Cnezat al Moscovei, care, după au scăpat definitiv de controlul tătar până în anul 1480. fiecare dintre cele şapte hanate au fost până în cele din urmă anexatre de Moscova, începând cu Astrahanul şi Kazanul. Până la sfârşitul secolului al XVI-lea, Siberia devenise o parte a Rusiei, iar descendenţii hanilor au intrat în servicul ţarilor.
Hanatul Crimeii a devenit un vasal al Imperiului Otoman în 1475. Tătarii crimeeni au continuat raidurile de pradă în sudul Rusiei de-a lungul secolului al XVI-lea şi începutului secolului al XVII-lea, dar nu au mai fost în stare să învingă Rusia sau să mai cucerească Moscova. Bucurându-se de protecţia otomană, Hanatul Crimeii şi-a mai continuat existenţa până când Ecaterina cea Mare a anexat hanatul pe 8 aprilie 1783. Hanatul Crimeii a fost de departe cel mai longeviv stat succesor al hoardei de Aur.
[modifică] Bibliografie şi note
- ↑ George Vernadsky, M. Karpovich: "The Mongols and Russia", Yale University Press, 1953
- ↑ 2.0 2.1 Empire Of The Golden Horde, The Columbia Encyclopedia, 2001-05, (LINK)
- ↑ 3.0 3.1 3.2 3.3 3.4 Golden Horde, Encyclopaedia Britannica, 2006, (LINK)
- ↑ 4.0 4.1 T. May, "Khanate of the Golden Horde", North Georgia College and State University, (LINK)
- ↑ Edward L. Keenan, Encyclopedia Americana article
- ↑ B.D. Grekov şi A.Y. Yakubovski "The Golden Horde and its Downfall"
[modifică] Vedeţi şi:
- Listă a hanilor Hoardei de Aur
